Chiar dacă nu ne place să fim descurajați, ne așteptăm să ni se întâmple. Unele persoane au trecut prin atât de multe dezamăgiri încât au ajuns să creadă că este mai ușor să nu se aștepte la nimic bun, ca să nu sufere când lucrurile iau o întorsătură nedorită. Dar Biblia ne învață să ne străduim să semănăm cu Isus Cristos, să urmăm modelul Lui perfect de credință și comportament. Nu citim nicăieri în Biblie că Isus se trezea supărat, că avea o zi proastă sau că se aștepta la tot ce era mai rău. Dacă ar fi fost așa, nu ar fi putut să îi mângâie pe cei întristați, să-i vindece pe bolnavi, să învie morții și nici să dea învățăturile pe care le-a dat. Și nu făcea bine oamenilor doar din când în când, sau când avea zile bune. Oamenii Îl asaltau în continuu, oriunde se afla și Domnul îi ajuta pe toți!
Cărturarii care au studiat atent cele patru Evanghelii, spun că din cei trei ani și jumătate de slujire ai Domnului avem informații doar despre maxim 50 de zile, dintre care nicio zi nu este prezentată complet de dimineața până seara. Dacă din atât de puține zile aflăm despre atât de multe minuni ale Domnului, oare cât de multe a făcut în total? Mai ales că de multe ori au venit la El mulțimi mari de bolnavi și i-a vindecat pe toți. Adevărul este că viața Lui Isus a fost plină de minuni. Isus nu poate fi descurajat, nici deprimat. El este Dumnezeul oricărei mângâieri și speranțe! Descurajarea este de cele mai multe ori rezultatul așteptărilor noastre nerealiste. Când ne imaginăm că cineva sau ceva trebuie să fie într-un anumit fel, sau că o anumită situație se va rezolva cum ne dorim noi, fără să avem o bază biblică, și fără ca Domnul să ne fi vorbit ceva specific, ne predispunem descurajării. Când ne confruntăm cu realitatea, suntem descurajați. Dar dacă alegem să nu dăm amploare sentimentelor negative, și ne rugăm Domnului să ne arate ce ar trebui să facem, ne putem elibera mai repede de descurajare și învățăm să fim mai realiști pe viitor. De cine depinde cum ne începem ziua? În primul rând de noi. Dacă ne facem planuri rigide, care credem că nu pot fi schimbate, avem parte de multe dezamăgiri. Cei de lângă noi au de asemenea planurile lor, care de cele mai multe ori ne implică și pe noi. Ca urmare, ajungem să facem ce vor ei și prea puțin din ce ne-am planificat noi înșine. Dacă lăsăm acest lucru să ne tulbure, sau să ne enerveze, avem puține șanse să avem o zi bună. Dar dacă alegem să vedem partea bună din ceea ce a intervenit și ne-a schimbat cursul zilei, putem să avem pace în continuare și chiar să facem și ceva din ce ne-am propus. De când ne trezim, să alegem să fim mulțumitori ca să începem ziua plini de speranța și bucuria care vin din credința că Domnul lucrează ceva bun pentru noi. Dacă nu ne așteptăm să ni se întâmple lucruri bune, avem toate șansele să avem parte de lucruri rele. De ce? Pentru că dușmanul abia așteaptă să îi credem minciunile și să fim descurajați, ca să poată aduce în calea noastră lucrurile rele pe care le plănuiește. Din păcate, unii creștini sunt atât de pesimiști, încât diavolul și slujitorii lui își pot lua zile libere în cei privește, pentru că se țin singuri în groapa deznădejdii și a depresiei. Când ne este greu să ne bucurăm, este momentul să ne analizăm inima. De ce suntem triști, ce ne apasă, care este cauza? În ce direcție merge viața noastră? Suntem în continuare în planul Domnului, pe calea îngustă care merge spre cer, sau ne-am abătut de la direcția corectă? Ce zidim pe temelia credinței în Isus? Aur, argint, pietre scumpe, sau lemn, fân, trestie? Dacă avem gânduri și sentimente opuse roadei Duhului Sfânt, știm că nu avem inima curată. Cauza poate fi o motivație greșită sau poate că facem alegeri greșite în ceea ce privește ceea ce citim, ascultăm, vedem sau gândim. În Efeseni 2:2, Satan este numit, „domnul puterii văzduhului”, ceea ce explică de ce are atât de multă influență prin programe de televiziune, Internet, sau media socială cum sunt TikTok, Facebook, Instagram ș.a. Când realizăm că ceea ce urmărim ne poluează inimile, ne ține descurajați și ne face să păcătuim, este timpul să facem „curățenie generală”. Să scoatem din viața noastră tot ce nu este pe placul Domnului. Să nu mai spunem: „Doamne de ce permiți asta în viața mea?” Această întrebare nu ne ajută cu nimic pentru că este greșită în sine. Avem voință liberă și noi de fapt îi permitem răului să intre în viața noastră prin alegerile pe care le facem. Dumnezeu vrea să ne ajute să ne schimbăm și să ne eliberăm de ceea ce ne face rău, dar trebuie să vrem să ne schimbăm și să Îi cerem Domnului ajutorul. Doar atunci Domnul va aprinde focul curățirii și ne va ajuta să ajungem liberi și fericiți. Să ne amintim de cei trei tineri evrei din cartea Daniel, Șadrac, Meșac și Abed-Nego (Daniel 3). Cei trei au refuzat să se închine statuii de aur a împăratului Nebucadnețar, și au ajuns aruncați în cuptorul încins. A oprit Domnul focul? Nu. Împăratul orgolios și nervos a cerut chiar ca focul să fie de șapte ori mai puternic decât era normal. I-a pus pe cei mai voinici soldați ai săi să îi lege pe tineri și să-i arunce în foc, și aceștia au ajuns arși de vii, iar tinerii credincioși Domnului au căzut legați în mijlocul cuptorului. Dar focul nu i-a afectat, ba chiar împăratul i-a văzut plimbându-se liberi de orice legături și nevătămați împreună cu un al patrulea, „şi chipul celui de al patrulea semăna cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:25). Chiar dacă Domnul nu l-a oprit pe Nebucadnețar să îi arunce în cuptorul încins, a fost cu ei în foc, i-a păzit de efectele acestuia și i-a eliberat de legături. Și toți cei prezenți „au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.” (Daniel 3:27) Isus a fost cu ei în foc. La fel face și pentru noi, dacă ne încredem în El și trăim pe placul Lui. Când Dumnezeu este Domn peste viața noastră, este Domn și peste focul prin care trecem și dacă îi permitem, face ce e mai bun pentru noi, indiferent cât de mult încing focul cei care ne vor răul. Focul descoperă adevărata motivație a felului în care trăim. Diavolul știe că la cea mai mică presiune dovedim cât de reală și profundă este credința noastră. Iar dacă încercările ne fac să ne pierdem încrederea că Domnul ne iubește, este cu noi și va face ce este cel mai bine pentru noi, vom ajunge să fim descurajați, nemulțumiți, să ne plângem la infinit de milă și unii pot chiar ajunge să se îndepărteze de Domnul. Dar putem învăța din greșeli, să alegem să credem cu adevărat că Domnul este cu noi în orice foc al vieții și ne ajută să trecem cu bine peste orice încercare. Să nu uităm că de noi depinde să facem alegerile corecte, să căutăm să petrecem cât mai mult timp studiind Cuvântul Lui Dumnezeu, dorind să Îl cunoaștem și să petrecem cât mai mult timp în prezența Lui, ca să ajungem să semănăm tot mai mult cu El. Doar așa vom putea să ne bucurăm zilnic și să trăim viața abundentă pe care dorește Isus s-o trăim (Ioan 10:10b) și să învingem descurajarea cu adevărata încurajare care vine din încrederea totală în Domnul vieții noastre. Iată câteva versete care ne îndeamnă să ne bucurăm. Dacă medităm asupra lor putem să facem alegerile corecte și să fim mai fericiți. Psalmii 2:11 Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând. Psalmii 32:11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană! Psalmii 33:1 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Psalmii 68:4 Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii! Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui! Psalmii 97:12 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui! Isaia 44:23 Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel. Isaia 49:13 Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi are milă de nenorociţii Lui. Romani 12:12 Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Filipeni 3:1 Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos. Filipeni 4:4 Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! 1 Tesaloniceni 5:16 Bucuraţi-vă întotdeauna. Carmen Pușcaș
0 Comments
|
Archives
November 2024
Categories |
|
OUR BOOK ABOUT THE END TIMES IS AVAILABLE AT AMAZON A CASE FOR MID TRIBULATION RAPTURE E-book $6.95 Paperback $12.99 Hardcover $18.99 CARTEA NOASTRĂ DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Pledoarie pentru RĂPIREA MIDTRIBULAȚIONISTĂ ESTE DISPONIBILĂ CA E-BOOK, PE GOOGLE BOOKS iar cartea tipărită o puteți comanda pe Bookbite, la click aici |
|