|
Pe măsură ce o tot mai mare parte a societății devine mai puțin agrară, pierdem tot mai mult. Legătura dintre omenire și pământ este o sursă de multă înțelepciune. Multe parabole și povestiri biblice se referă la vremuri mai simple, când oamenii erau mult mai conectați la vreme, la pământ și trăiau fără să aibă confortul modern. Oamenii depindeau de lămpi și felinare pentru lumină, de fântâni și alte surse naturale de apă pentru satisfacerea nevoii de apă. Chiar și valoarea umbrei care atenuează efectele razelor arzătoare ale Soarelui este adesea trecută cu vederea de către oamenii care își petrec o mare parte din viață în interior și au rar contact cu natura.
Ar fi bine să ne luăm un moment și să reflectăm asupra unor subiecte importante care sunt trecute cu vederea în zilele noastre. Un astfel de subiect este cel al semințelor. Nu se poate obține o plantă nouă dintr-o sămânță imatură. Sămânța trebuie să ajungă la finalul ciclului său de dezvoltare literalmente, înainte ca să poată produce o viață nouă. Cu alte cuvinte, este exact așa cum a spus Isus despre bobul de grâu.
Pentru ca să apară o viață nouă, trebuie să aibă loc moartea vieții vechi. La fel este și cu nașterea din nou. Dacă nu murim față de natura firească, latura noastră rea, nașterea spirituală nu poate avea loc. O altă lecție importantă vine de la aproape toate plantele care produc fructe și legume. Pe măsură ce o plantă se maturizează, produce flori care rodesc. Apoi, pe măsură ce planta continuă să crească, noile mlădițe sau ramuri continuă procesul de rodire. Plantele perene, care trăiesc mai mulți ani au nevoie de tăieri succesive pentru a produce mai mult rod. Domnul Isus a spus în,
Când devenim creștini, trebuie să rămânem strâns conectați cu Domnul, deoarece El este vița și noi suntem mlădițele. În Ioan 15, Isus folosește exemplul cultivării viței de vie care trebuie curățite în fiecare an. În fiecare sezon nou, strugurii cresc pe mlădițele noi. Vierul taie mlădițele fără rod și le scurtează pe cele care au struguri, pentru ca vița să direcționeze seva la creșterea fructelor. Aceasta este o lecție importantă pentru noi. La fel se întâmplă și la cultivarea roșiilor. În zona noastră, clima ne permite uneori să le cultivăm tot anul. Plantele nu mai leagă rod când se face prea cald, dar dacă le tăiem puțin, cresc fire noi care dau din nou roade în toamnă și putem obține mai multe roșii de la fiecare plantă. Plantele de tomate, fie primăvara, fie toamna, produc doar din lăstarii noi. Trebuie să rămânem într-o relație apropiată cu Domnul și să permitem creșterii spirituale să aibă loc. A fi tăiat nu este plăcut! Dar este singura modalitate prin care putem continua să producem acea viață care vine doar din creșterea în Cristos. Mlădițele care nu cooperează cu Vierul (Tatăl ceresc) se ofilesc sau ajung tăiate. Așadar, trebuie să ne facem partea, să rămânem aproape de Duhul Sfânt și să-L lăsăm să ne călăuzească și să ne ajute să creștem. Este o tendință naturală să fim ca în al treilea scenariu cu semănătorul și sămânța, despre care a vorbit Isus în Matei 13:22. În acest caz, pământul primește sămânța și planta răsare, dar este sufocată de spini. Spinii reprezintă capcanele care încearcă să vină împotriva noastră, a tuturor. Spinii sunt „îngrijorările acestei lumi”, „înșelăciunea bogățiilor”, „poftele după plăcerile vieții” și „poftele după alte lucruri” care sufocă planta răsărită, iar rodul nu ajunge niciodată la maturitate. Pentru a fi dintre cei care produc rod, trebuie să fim ca și sămânța din cazul al patrulea. Aceștia aud Cuvântul și îl înțeleg, îl acceptă în inimi bune și sincere, îl păstrează și ca urmare cresc și rodesc. Ei dau rod cu răbdare, și dintr-un grăunte unii produc 30, alții 60 iar alții 100. Trebuie să primim nu doar Evanghelia, ci și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu pentru viețile noastre, așa cum Duhul Sfânt ne ajută să-l înțelegem. Trebuie să ne pese suficient pentru a rămâne pe drumul cel bun și a nu ne pierde credința, ca în cazul seminței căzute între spini. Agitația vieții, atracția prosperității și plăcerile acestei lumi pot face ca o inimă să-și piardă pasiunea și să nu-i pese de Domnul, de adevărurile și căile Sale și chiar de sufletele altora. Biblia spune că o persoană care se numește credincioasă, dar nu reușește să trăiască astfel, a uitat de unde a venit. Aici este momentul în care tăierea devine vitală, o chestiune de viață și de moarte. Trebuie să ne supunem mustrării Domnului și să acceptăm tăierea a ceea ce trebuie curățat din inima și viața noastră! O plantă nu poate trăi și nu poate rodi dacă solul este sărac sau se luptă pentru lumină și apă. Și acest adevăr este valabil și pentru noi. Mântuirea este un dar pentru noi, dar trebuie să murim precum sămânța și să ne naștem din nou. Trebuie să aducem rodul noii vieți în Cristos, cooperând cu Duhul Sfânt și rămânând în intimitate cu Domnul. Trebuie să rămânem curați și vii în Isus, și să rezistăm capcanelor acestei lumi. Și când cădem, trebuie să ne ridicăm din nou, prin mila și harul Domnului, și să mergem mai departe. Și să ne pese de semenii noștri ca de noi înșine. Cu cât ne conectăm mai mult la natură, observăm modul în care Dumnezeu a creat plantele și tot ce este viu, cu atât ne apropiem mai mult de Creatorul nostru. Există multe asemănări între noi și restul creației lui Dumnezeu, dovedind că avem același Creator minunat. Când alegem să stăm nemișcați în natură și să observăm ce se întâmplă în jurul nostru, nu numai că învățăm lecții valoroase, dar ne relaxăm cu adevărat, devenim mai deștepți și ne întoarcem la adevăratele valori, cele care contează cu adevărat. Slavă lui Dumnezeu pentru frumusețea uimitoare a creației Sale! Eli Cockrell
0 Comments
|
Archives
November 2025
Categories |
|
|
OUR BOOK ABOUT THE END TIMES IS AVAILABLE AT AMAZON A CASE FOR MID TRIBULATION RAPTURE E-book $6.95 Paperback $12.99 Hardcover $18.99 CARTEA NOASTRĂ DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Pledoarie pentru RĂPIREA MIDTRIBULAȚIONISTĂ ESTE DISPONIBILĂ CA E-BOOK, PE GOOGLE BOOKS iar cartea tipărită o puteți comanda pe Bookbite, la click aici |
|