De-a lungul anilor, Domnul m-a eliberat de păcat, de plata și robia lui, precum și de diferite obiceiuri rele. Prin Isus am scăpat de multe dependențe, cum ar fi fumatul și cheltuieli nechibzuite. Și n-a încetat să mă ajute pe parcursul vieții de credință. Nu toți oamenii au șansa să se nască în familii bune, creștine, unde Isus Cristos este Domn. Și pentru că eu nu am avut această șansă, ci provin dintr-un mediu dur, în care se muncea din greu, a trebuit să învăț multe lucruri pe care Domnul le avea deja pregătite ca să-mi vină în ajutor și să aleg să aplic metodele Lui, nu ceea ce știam deja. Știm că atunci când ne-am născut din nou, „toate lucrurile s-au făcut noi.” Această afirmație se referă la duhul nostru. În plan fizic, dacă am cântărit 100 kg înainte de nașterea din nou, vom cântări la fel și după. Duhul născut din nou ne-a afectat obiceiurile pe care le-am avut înainte, dar tot trebuie să fim transformați prin înnoirea minții noastre, prin Cuvântul lui Dumnezeu. Dacă doriți, puteți citi mai multe pe acest subiect la click aici: „Înnoirea minții” Romani 12:1-2 „Vă îndemn, dar, fraţilor, pentru îndurarea lui Dumnezeu, să aduceţi trupurile voastre ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu: aceasta va fi din partea voastră o slujbă duhovnicească. Să nu vă potriviţi chipului veacului acestuia, ci să vă prefaceţi, prin înnoirea minţii voastre, ca să puteţi deosebi bine voia lui Dumnezeu: cea bună, plăcută şi desăvârşită.” Și în acest proces al schimbării care durează cât trăim pe acest pământ, Isus mi-a dat încă o „mână de ajutor”. Reciteam versetele mele preferate despre Răpirea bisericii din Matei 24, Marcu 13 și Luca 21 și meditam la cuvintele Domnului, când am realizat că a spus ceva uimitor. Isus a spus: “Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” (Luca 21:19) Dintotdeauna, răbdarea a fost o mare provocare pentru mine. Cu toate că am fost eliberată de limbajul injurios cu mulți ani în urmă, cu răbdarea continuam să am probleme. Până când aceste cuvinte ale Lui Isus parcă au devenit vii, pe pagina Bibliei: “Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.” Ceva extraordinar s-a întâmplat! Dintr-o dată am înțeles, că doar așa putem trece biruitori prin necazurile vremii sfârșitului, despre care ne avertiza Isus, dar și prin necazurile vieții de zi cu zi. Știm toți foarte bine că atunci când ne pierdem calmul, este cel mai greu să nu criticăm, să nu judecăm sau să nu rostim cuvinte injurioase sau calomnioase. Totdeauna am căutat să-L „laud pe Domnul în ORICE vreme”. Dar dintr-o dată am realizat un adevăr profund și anume, faptul că pierderea răbdării, nu duce doar la posibilitatea pierderii sufletului pentru veșnicie, ci este și un efect imediat; cât timp suntem nervoși, îl dezamăgim și-L supărăm pe Domnul, care caută să ne conducă și să ne direcționeze pe drumul bun. În schimb, când ne păstrăm calmul și avem răbdare, ne câștigăm sufletele noastre! Studiind Scriptura, de-a lungul anilor, am înțeles că termenul „suflet”, nu înseamnă totdeauna „duh”, ci este folosit și cu sensul de „minte”. Deci acest verset ne spune că păstrarea răbdării, ne face să ne păstrăm atât duhul cât și mintea! Efeseni 4:20-24 „Dar voi n-aţi învăţat aşa pe Hristos; dacă, cel puţin, L-aţi ascultat şi dacă, potrivit adevărului care este în Isus, aţi fost învăţaţi cu privire la felul vostru de viaţă din trecut, să vă dezbrăcaţi de omul cel vechi care se strică după poftele înşelătoare; şi să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, şi să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul.” Această descoperire a fost doar începutul călătoriei. Mărturia mea personală o puteți citi la click pe „Isus m-a eliberat...din nou – Mărturie”. Dacă aveți probleme cu nerăbdarea și păstrarea calmului în situații critice, vă rog să citiți articolele menționate. Duhul Sfânt ne-a luminat și ne-a învățat multe pe acest subiect și nu doar atât, ci ne-a ajutat să avem mai mult calm, putere și bucurie, chiar și în situații limită. Domnul să vă binecuvinteze și să vă țină tari în 2017 și totdeauna, E. Cockrell
0 Comments
Leave a Reply. |