MISTERUL CELOR 70 DE SĂPTĂMÂNI DE ANI
În prorocia celor „șaptezeci de săptămâni” din cartea Daniel, „ultima săptămână de ani” ai acestui Pământ este de obicei numită „cei 7 ani de Necaz”.
Susținătorii doctrinelor pre-, mid- sau posttribulaționiste sunt de acord că „Dumnezeu a rezervat 7 ani” pentru împlinirea profețiilor, denumiți frecvent „necazul cel mare” sau „7 ani de necaz”. Acest concept se bazează pe o profeție din cartea Daniel. Arhanghelul Gavril a fost cel care i-a transmis lui Daniel mesajul din partea Lui Dumnezeu.
Găsim această profeție în versetele următoare:
Să analizăm ce spune această profeție:
PARTEA a 1-a: Gavril a menționat 7 săptămâni și apoi 62 de săptămâni, ambele fiind „săptămâni de ani”. În total sunt 70 de săptămâni de ani, adică este vorba de 490 de ani în această profeție. Aceste săptămâni de ani au 3 secțiuni distincte.
Prima secțiune: 7 săptămâni de ani = 49 de ani (până la porunca pentru reconstruirea Ierusalimului).
A 2-a secțiune: 62 de săptămâni = 434 de ani (până când Mesia va fi stârpit și Ierusalimul, inclusiv Templul, va fi distrus și cotropit).
7 săptămâni de ani, 49 de ani
+ 62 de săptămâni de ani, 434 de ani
= 69 de săptămâni de ani, 483 de ani (care s-au împlinit din cei „490 de ani” ai profeției).
Deci 69 de săptămâni din cele 70 profețite, s-au împlinit. A mai rămas a 3-a secțiune, 1 săptămână de ani, adică 7 ani (care uneori sunt denumiți și „cei 7 ani profetici rămași”).
De la scrierea profeției de către Daniel, au trecut: 7 săptămâni de ani (49 de ani) de la „porunca” reconstrucției Ierusalimului; apoi, au mai trecut 62 de săptămâni de ani (434 de ani) până la încheierea lucrării Lui Mesia şi asediereai Ierusalimului (în 70 d. Hr.). Aici se vede clar că s-au împlinit 69 de săptămâni de ani din cele 70!
La acest punct, „ceasul profetic s-a oprit” şi au început „vremurile Neamurilor”, numite și „Epoca (veacul) Bisericii”... ***
Alte Confirmări: Isus a vorbit despre Necazul din zilele din urmă. Iată ce a notat Luca în:
Ştim care sunt cele 70 de săptâmâni (de ani)! Dar care este acea săptămână de ani rămasă,adică ultimii 7 ani?
(7 + 62 = 69 de săptămâni, la care adăugăm ultima săptămână + 1 = 70 de săptămâni (490 de ani)
PARTEA a 2-a: A mai rămas o săptămână profețită: Când „ceasul profetic începe din nou să ticăie” şi timpul Neamurilor va fi împlinit (veacul bisericii), va începe şi ultima săptămână. Se va încheia un tratat de pace pentru o săptămână de ani, (7 ani), pe care Anticristul îl va accepta dar îl va încălca la jumătatea perioadei stabilite (la 3 ani și 1/2), când va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare - și apoi va așeza urâciunea pustiirii în Locul Sfânt, conform profeţiei din Daniel 9:27, 11:31 precum și a ceea ce spune Domnul Isus în Matei 24:15 și Marcu 13:14. Vom dezvolta acest subiect în alte articole.
La finalul celor 70 de săptămâni, va fi ceea ce numim „sfârşitul veacului”. După Bătălia de la Armaghedon, Satan va fi legat pentru o mie de ani şi va fi o nouă eră. Isus va împărăți și va restaura Pământul pe perioada Domniei de o mie de ani. După trecerea celor 1000 de ani, diavolul va fi dezlegat pentru scurt timp, și la final va fi ultima bătălie între diavol și Dumnezeu. Apoi va urma Ziua Judecății care va însemna sfârșitul Pământului și al universului. Vor fi un cer nou și un Pământ nou, unde păcatul nu va mai exista! Gloria Lui Dumnezeu va lumina totul și nu va mai fi nevoie nici de Soare nici de Lună.
*** unele dintre versetele corelate cu această parte din profeție sunt: Ieremia 25:8-11, 29:10; Zaharia 1:12; Ezra 1:1-4
Găsim această profeție în versetele următoare:
- Daniel 9:22-23a El m-a învăţat, a stat de vorbă cu mine şi mi-a zis: „Daniele, am venit acum să-ţi luminez mintea. 23 Când ai început tu să te rogi, a ieşit cuvântul, şi eu vin să ţi-l vestesc; căci tu eşti preaiubit şi scump. Ia aminte, dar, la cuvântul acesta şi înţelege vedenia!"
- Daniel 9:24-27 „Şaptezeci de săptămâni au fost hotărâte asupra poporului tău şi asupra cetăţii tale celei sfinte, până la încetarea fărădelegilor, până la ispăşirea păcatelor, până la ispăşirea nelegiuirii, până la aducerea neprihănirii veşnice, până la pecetluirea vedeniei şi prorociei şi până la ungerea Sfântului sfinţilor. 25 Să ştii, dar, şi să înţelegi că de la darea poruncii pentru zidirea din nou a Ierusalimului până la Unsul (Mesia), la Cârmuitorul, vor trece şapte săptămâni; apoi timp de şaizeci şi două de săptămâni, pieţele şi gropile vor fi zidite din nou, şi anume în vremuri de strâmtorare. 26 După aceste şaizeci şi două de săptămâni, Unsul va fi stârpit, şi nu va avea nimic. Poporul unui domn care va veni va nimici cetatea şi Sfântul Locaş, şi sfârşitul lui va fi ca printr-un potop; este hotărât că războiul va ţine până la sfârşit, şi împreună cu el, şi pustiirile. 27 El va face un legământ trainic cu mulţi timp de o săptămână, dar la jumătatea săptămânii va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare, şi pe aripa urâciunilor idoleşti va veni unul care pustieşte, până va cădea asupra celui pustiit prăpădul hotărât.”
Să analizăm ce spune această profeție:
PARTEA a 1-a: Gavril a menționat 7 săptămâni și apoi 62 de săptămâni, ambele fiind „săptămâni de ani”. În total sunt 70 de săptămâni de ani, adică este vorba de 490 de ani în această profeție. Aceste săptămâni de ani au 3 secțiuni distincte.
Prima secțiune: 7 săptămâni de ani = 49 de ani (până la porunca pentru reconstruirea Ierusalimului).
A 2-a secțiune: 62 de săptămâni = 434 de ani (până când Mesia va fi stârpit și Ierusalimul, inclusiv Templul, va fi distrus și cotropit).
7 săptămâni de ani, 49 de ani
+ 62 de săptămâni de ani, 434 de ani
= 69 de săptămâni de ani, 483 de ani (care s-au împlinit din cei „490 de ani” ai profeției).
Deci 69 de săptămâni din cele 70 profețite, s-au împlinit. A mai rămas a 3-a secțiune, 1 săptămână de ani, adică 7 ani (care uneori sunt denumiți și „cei 7 ani profetici rămași”).
De la scrierea profeției de către Daniel, au trecut: 7 săptămâni de ani (49 de ani) de la „porunca” reconstrucției Ierusalimului; apoi, au mai trecut 62 de săptămâni de ani (434 de ani) până la încheierea lucrării Lui Mesia şi asediereai Ierusalimului (în 70 d. Hr.). Aici se vede clar că s-au împlinit 69 de săptămâni de ani din cele 70!
La acest punct, „ceasul profetic s-a oprit” şi au început „vremurile Neamurilor”, numite și „Epoca (veacul) Bisericii”... ***
Alte Confirmări: Isus a vorbit despre Necazul din zilele din urmă. Iată ce a notat Luca în:
- Luca 21:24 „Vor cădea sub ascuţişul sabiei, vor fi luaţi robi printre toate neamurile; şi Ierusalimul va fi călcat în picioare de Neamuri, până se vor împlini vremurile Neamurilor.”
Ştim care sunt cele 70 de săptâmâni (de ani)! Dar care este acea săptămână de ani rămasă,adică ultimii 7 ani?
(7 + 62 = 69 de săptămâni, la care adăugăm ultima săptămână + 1 = 70 de săptămâni (490 de ani)
PARTEA a 2-a: A mai rămas o săptămână profețită: Când „ceasul profetic începe din nou să ticăie” şi timpul Neamurilor va fi împlinit (veacul bisericii), va începe şi ultima săptămână. Se va încheia un tratat de pace pentru o săptămână de ani, (7 ani), pe care Anticristul îl va accepta dar îl va încălca la jumătatea perioadei stabilite (la 3 ani și 1/2), când va face să înceteze jertfa şi darul de mâncare - și apoi va așeza urâciunea pustiirii în Locul Sfânt, conform profeţiei din Daniel 9:27, 11:31 precum și a ceea ce spune Domnul Isus în Matei 24:15 și Marcu 13:14. Vom dezvolta acest subiect în alte articole.
La finalul celor 70 de săptămâni, va fi ceea ce numim „sfârşitul veacului”. După Bătălia de la Armaghedon, Satan va fi legat pentru o mie de ani şi va fi o nouă eră. Isus va împărăți și va restaura Pământul pe perioada Domniei de o mie de ani. După trecerea celor 1000 de ani, diavolul va fi dezlegat pentru scurt timp, și la final va fi ultima bătălie între diavol și Dumnezeu. Apoi va urma Ziua Judecății care va însemna sfârșitul Pământului și al universului. Vor fi un cer nou și un Pământ nou, unde păcatul nu va mai exista! Gloria Lui Dumnezeu va lumina totul și nu va mai fi nevoie nici de Soare nici de Lună.
*** unele dintre versetele corelate cu această parte din profeție sunt: Ieremia 25:8-11, 29:10; Zaharia 1:12; Ezra 1:1-4
ALTE ARTICOLE DE BAZĂ DESPRE RĂPIRE
CE ESTE RĂPIREA?
De unde știm că va fi o răpire a bisericii.
CUVÂNTUL „RĂPIRE” ÎN BIBLIE
Ce înseamnă „harpazo” termenul din greacă tradus prin răpire și unde apare în Scriptură.
OPINII DESPRE RĂPIRE
Enumerarea diferitelor opinii despre vremurile din urmă, inclusiv vremea ultimului mileniu, numit domnia de 1000 de ani.
NECAZUL ŞI MÂNIA LUI DUMNEZEU
Mânia Lui Dumnezeu, este doar a doua jumătate din Necazul cel mare.
NECAZUL ŞI MÂNIA DEFINIȚII BIBLICE
Versete biblice pe acest subiect pentru studiu și meditație.
CE SPUNE BIBLIA DESPRE MODUL CORECT DE GÂNDIRE ÎN ZILELE DIN URMĂ
Epistolele către Tesaloniceni, ne revelează modul corect de gândire în aceste vremuri pe care le trăim.
ARTICOLE DESPRE RĂPIREA MID-TRIBULAȚIONISTĂ
RĂPIREA MID-TRIBULAȚIONISTĂ VAZUTĂ DE TOȚI
Ce este răpirea Mid-tribulaționistă și care este localizarea evenimentului în timp, în cadrul perioadei Necazului cel Mare.
RĂPIREA MID-TRIBULAȚIONISTĂ, DE CE 3 ANI ȘI JUMĂTATE?
Biblia ne spune cât timp vor opera Anticristul și Cei Doi Martori, precum și cum derularea evenimentelor va conduce spre momentul răpirii.
RĂPIREA MID-TRIBULAȚIONISTĂ - VERSETE BIBLICE
Versetele biblice în ordinea cronologică a evenimentelor Răpirii sfinților la cer, la mijlocul Necazului Cel Mare, cu comentarii.
GRAFICUL RĂPIRII MID-TRIBULAȚIONISTE
Graficul evenimentelor cu determinare în timp, pe perioada celor 7 ani, și a Domniei de 1000 de ani.
MENIU PRINCIPAL
Copyright 2015 E Cockrell Acest material poate fi folosit pentru studiu personal, dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune sau pentru profit financiar.