VIZIUNE DESPRE VREMEA SFÂRȘITULUI

M-am dus la culcare continuând să mă rog și să meditez la Cuvântul Lui Dumnezeu, și spre dimineață, am avut un vis sau o viziune.

Am adormit într-o stare de rugăciune intensă. Dintr-o dată, eram în Duhul, undeva în spațiu, dincolo de Lună, cu Tatăl Ceresc. Erau multe stele și planete în jurul nostru. Era întuneric, dar era și lumină.... puteam vedea o parte din planeta Pământ, dincolo de Lună, totul era foarte frumos. Aveam impresia că Îl aveam pe Tatăl Ceresc doar pentru mine și aveam o pace incredibilă. Părea că am trecut de la a avea părtășie și a fi în prezența Sa acasă, la a fi tot cu El, dar undeva în spațiu intergalactic.

Mă simțeam foarte mică lângă El. Eram cu Tatăl meu Ceresc. Eram la dreapta Lui și m-am cuibărit aproape de El. Ședeam pe ceva invizibil și Îi spuneam ce aveam pe suflet, iar El îmi răspundea. Aveam o conversație, nu era doar rugăciune monolog. Aveam un timp minunat comunicând, dar la un moment dat, am tăcut amândoi, în timp ce atenția Domnului a fost atrasă de ceva ce avea loc pe Pământ. A rostit ceva cu voce tare, fermă, imperativă, într-o limbă pe care n-o înțelegeam și nu mi se adresa mie. Ce a urmat a fost și mai șocant și mai uimitor.

Câmpul meu vizual s-a mutat de la locația unde eram lângă Tatăl, la o mare distanță, iar când Dumnezeu și-a terminat proclamația, am văzut că a suflat spre Pământ. A suflat foc spre Pământ; la-nceput era o flacără mică, dar care continua să crească tot mai mare pe măsură ce se apropia de Pământ. Privind uimită la acel foc, mă gândeam că dacă o mică suflare a Domnului produce așa o flacără, ce se poate întâmpla dacă suflă cu putere? N-ar mai scăpa nimic pe Terra. Slavă Domnului că a fost o suflare ușoară. Îmi ziceam în inima mea:”Doamne Îți mulțumesc pentru toți cei dragi ai mei, care au ajuns deja în Rai și au scăpat de ceea ce va veni peste Pământ”, pentru că știam că ceea ce urma era o judecată a Lui Dumnezeu.

Instantaneu m-am regăsit în trupul meu pe Pământ (am ajuns înaintea focului, care știam că urma să vină), dar continuam să mă simt foarte aproape de Dumnezeu. În duhul meu, Îi spuneam Domnului, aproape fără cuvinte și cât de repede puteam: ”Doamne, nu-mi pasă dacă trebuie să ard, atâta timp cât sunt cu Tine. Facă-se voia Ta, ține-mă pe Pământ sau ia-mă acasă. Tot ce vreau e să fie voia Ta.”

Când focul era gata să lovească Pământul, mi-am părăsit din nou trupul firesc, eram din nou în cosmos, mult deasupra Statelor Unite ale Americii, undeva între Statele Kentucky și Washington D.C.. Era greu de estimat cât de sus eram, știu doar că eram foarte sus, dar tot în atmosfera Pământului. Puteam vedea la mare distanță pe Pământ, atât de clar, încât făcea ca Google Earth să pară lipsit de acuratețe. Apoi am văzut dincolo de ocean, Marea Britanie, restul Europei până în România și am strigat:”Oh Carmen!” (sora mea în Cristos din România)... Am văzut Marea Neagră, apoi privirea mea a trecut mai departe. Am văzut chiar China și apoi Australia. Apoi întorcându-mi privirile spre casă, am văzut continentul African și am strigat: ”Oh, Africa!”... Apoi am văzut focul venind, dar acum arăta ca o ceață, parcă erau valuri de foc care se așezau unul peste altul. Știam că e ceva global. Focul a fost trimis peste tot Pământul și am văzut cum s-a așezat peste munți, peste văi, peste ape, peste întreaga planetă, acoperind totul, ca o pătură. Mă întrebam dacă era mai grav pe munți decât în văi, erau straturi mai subțiri în unele locuri decât în altele? Dar am înțeles că a acoperit totul la fel, cu același impact. Totul s-a întâmplat foarte repede, părea că au trecut doar secunde, cel mult minute, după percepția mea. Dumnezeu a suflat, focul a ajuns, s-a așezat și a urmat dezastrul.

Am supraviețuit. Dintr-o dată eram din nou în trupul meu. Eram în stare de șoc, era incredibil că nu aveam nici o rană, nu sufeream de nimic fizic, decât pentru ceea ce vedeam în jur. 

Era o stare de confuzie generală. Toți erau complet debusolați. Mulți erau răniți, suferinzi, flămânzi, speriați. Mulți oameni erau deja morți, dar părea că nimeni nu înțelegea că ”Dumnezeu a cauzat totul”. Toți păreau să creadă că era doar o ”calamitate a naturii”. Dar Pământul era lovit cu mare putere de către Domnul Dumnezeu Atotputernicul. Cei care puteau, încercau din răsputeri să-i ajute pe cei răniți, dar nu erau suficiente spitale sau centre de urgență unde să fie îngrijiți atât de mulți răniți.

Dintr-o dată, am plecat de acolo, în duhul și mă aflam într-o locație în subteran despre care părea că știu că era în Colorado. Părea că sunt într-o clădire cu mai multe nivele toate sub pământ. Aveam sentimentul că sunt într-o clădire de zece etaje, cu un hol imens care părea să se înalțe la infinit. Nu erau ferestre, nici decorațiuni și totul era sub nivelul pământului. Mă gândeam în sinea mea, ce caut eu aici?

Chiar dacă era o clădire subterană, era bine luminată, nu părea un loc întunecos. Era ceva imens și foarte simplu. Mi se părea că erau vreo două mii de oameni acolo, și nu erau înghesuiți, oricum erau  multe, multe sute de oameni și eu mă aflam printre ei. Păreau să fie toți, ”oficialități” sau ”lideri”.  În timp ce stăteam acolo și analizam ce vedeam, mi-era tot mai clar că locul meu nu era printre ei. Apoi i-am auzit pe doi discutând între ei. Unul îi spunea celuilalt: "Noi le-am spus oamenilor, că au fost erupții solare.” Dar eu știam că dezastrul venea de la Dumnezeu. Am văzut focul ieșind din gura Lui Dumnezeu. Eram foarte contrariată auzindu-i ce spun, dar simțeam foarte puternic că trebuie să tac.

Notă: Când L-am văzut pe Dumnezeu rostind proclamația peste Pământ, m-a atins profund. Apoi când am văzut că suflă spre Pământ și că focul ieșea din gura Sa, am fost foarte, foarte șocată. De când am avut această experiență, pot să spun cu sinceritate că am început să înțeleg altfel ceea ce scrie Ioan în cartea Apocalipsei. Pot spune că au mai mult sens și versetele în care spune Ioan că i s-au arătat lucruri despre care nu poate să scrie. L-am auzit pe Dumnezeu rostind acea proclamație, dar nu pot să spun ce a zis. Părea că ceea ce a rostit era pecetluit. Întreaga experiență e foarte greu de transpus în cuvinte, și eram într-o stare continuă de șoc și uimire.

Stând printre acele oficialități, îi auzeam discutând ce să facă în continuare, după evaluarea pagubelor dezastrului...

Apoi s-a întâmplat ceva și mai incredibil.

Un bărbat a intrat printr-o ușa situată pe peretele opus locului unde mă aflam și aștepta să i se aducă biroul. Am auzit pe cineva spunând: ”Am trecut de timpurile în care aveam nevoie de un președinte, acum avem nevoie de un lider.” Adică, vremurile grele erau deja aici și se pregătea ”intrarea grandioasă” a marelui lider. Acum urma să-și împlinească menirea. Era clar că liderul era în așteptarea momentului prielnic, iar această catastrofă i-a pregătit intrarea pe scena lumii.

Erau multe uși în această încăpere, dar foarte discrete, abia perceptibile, arătau la fel cu pereții. După ce ”liderul” și-a făcut intrarea, a rămas în picioare înconjurat de oficiali din armată, până i s-a adus grandiosul birou. Îl aduceau patru bărbați. După ce a fost aranjat, liderul s-a așezat la birou. Încăperea era pătrată, și biroul era așezat aproape de peretele opus mie, aproape de colțul stâng, la dreapta ușii prin care intrase.

Ni s-a spus la toți să ne așezăm în șir indian ca să trecem prin fața lui, să-l privim în ochi și să zicem: ”Aleluia!” Ni s-au dat mai multe indicații de acest gen, timp în care, am realizat că deja eram în rând, pe poziția treizeci. Chiar nu știu cum am ajuns acolo, dar acolo eram.

Mă rugam în inima mea Domnului: ”Doamne Tu ȘTII că eu nu pot să zic aleluia acestui om. Chiar dacă ajung să stau acolo în fața lui și să-l privesc în ochi... singurul Aleluia care poate ieși din gura mea e către Tine, Domnul meu.”

Apoi m-am uitat spre acel bărbat. L-am studiat cu atenție. Era de statură medie, fără să fie elegant, aș spune mai degrabă că era chiar simplu îmbrăcat, purtând pantaloni maro, normali, nu pentru ocazii speciale și o cămașă verde deschis, cu mâneci lungi, dar dintr-un material care părea scump și de calitate. 

Avea părul lung și drept tuns și aranjat elegant, de culoare castanie cu nuanțe roșcate. Tenul părea alb, dar cu influențe de indian american. Părea a fi un metis între indian american, italian și evreu, dar cu piele deschisă la culoare. Mie nu mi părea a fi o persoană deosebită, distinsă, dar era foarte calm și deosebit de manierat. Știa că are toată puterea. Știa că orice cuvânt al lui capta atenția. Acum era calm, tăcut, dar cu un aer ușor superior. Sunt convinsă că ar fi putut trece într-o clipă de la calm, la a comanda uciderea unui om, dar acum era în procesul de a prelua puterea și afișa calmul și seriozitatea care îi capta pe ceilalți.

Unul câte unul, cei din încăpere treceau  prin fața lui, zicând ”Aleluia”, și apoi se alăturau echipei lui. Păreau să aibă un aparat care să detecteze inflexiunile vocii fiecărei persoane, pentru a știi dacă acel ”Aleluia” era rostit sincer către noul lider sau nu... Știu că sună ciudat, dar cei  care nu treceau testul închinării sincere în fața noului lider, era luat și dispărea....

Un bărbat, care a fost al patrulea în rând, n-a trecut testul detectorului și imediat, doi domni puternici au apărut și luându-l fiecare de un braț, l-au scos afară din sală și cred că înțelegem toți ce a urmat...

Eu n-am ajuns niciodată la rând în fața biroului. Așteptam să-mi spună Domnul că vrea să fac, pentru că n-aș fi putut niciodată să zic aleluia unui om, mai ales acestui om, pentru că știam că este cel rău care se dădea drept Dumnezeu.

Apoi m-am trezit, buimacă de tot.

Trebuie să spun că nu sunt sigură dacă experiența mea a fost ”ad-litteram” ceea ce se va întâmpla sau a fost doar alegorică, sau altceva. Eu cred că mi s-a arătat inițierea celui numit Anti-Crist, de către liderii lumii, făcută pe ascuns în timpul unui dezastru global. Erau lideri publici sau din spatele scenei, dar ”depunerea jurământului” de către fiecare dintre ei, înaintea noului lider mondial, nu era pentru publicul larg. Pentru ca el să ajungă să conducă lumea, trebuia ca mai întâi, toți liderii să-i jure supunere.

ALTE MĂRTURII, ÎNCURAJĂRI, VIZIUNI

CEI CARE URMEAZĂ SĂ FIE LĂSAȚI PE MÂNA DUȘMANULUI PENTRU A SE ÎNDREPTA
Ce se întâmplă cu cei care continuă să respingă corecția Domnului,
din nou și din nou.​
CUVÂNT DE DESCOPERIRE - O COROANĂ, UN REGE ȘI UN INEL CU SIGILIU
​primit de Tracee Anne Loosle.
FII ÎNCURAJAT!
 Un cuvânt de încurajare, primit de Corey Austin Shulze.
ISUS M-A ELIBERAT... DIN NOU  - MĂRTURIE
Puterea cuvintelor Lui Isus: „Prin răbdarea voastră, vă veţi câştiga sufletele voastre.”
Luca 21:19
RIDICĂ-TE!
Despre biruința împotriva depresiei pentru a putea deveni un adevărat soldat în armata Domnului.

MENIU PRINCIPAL


Copyright 2014 E Cockrell Acest material poate fi folosit pentru studiu personal, dar nu poate fi copiat și/sau distribuit integral sau parțial fără permisiune sau pentru profit financiar.