De la Geneza la Apocalipsa, putem vedea cum este inima Lui Dumnezeu. El i-a creat pe Adam și pe Eva pentru ca El să fie Dumnezeul lor și ei să fie cei din care să se nască poporul Său. Domnul se plimba și vorbea cu ei și le-a pregătit o viață minunată, dându-le stăpânire peste Pământ. Și tot ce le-a cerut a fost să asculte de El. Când Eva a căzut pradă înșelăciunii diavolului și Adam a ales să asculte de diavol în loc de Dumnezeu, consecințele nu au întârziat să apară, așa cum i-a avertizat Dumnezeu că va fi.
Prețul liberului arbitru este scump atât pentru omenire, cât și pentru Dumnezeu. Pentru a avea privilegiul de a alege între a-L onora pe Dumnezeu sau nu, a trebuit să permită existența durerii și a suferinței. Înainte de căderea în păcat, nu existau nici spini, nici mărăcini și oamenii nu-și făceau rău unul altuia. Era o lume a inocenței. Dar după ce Adam a pierdut stăpânirea, diavolul a câștigat-o. După ce a venit Isus și și-a dat viața pentru noi, diavolul a pierdut stăpânirea peste cei care aleg să se teamă de Domnul și să accepte iertarea pe care a dobândit-o Isus prin jertfa Sa. Datorită liberului arbitru putem alege să ne facem rău nouă înșine precum și unii altora. Și chiar dacă mulți oameni nu realizează, ce ne doare pe noi îl doare și pe Dumnezeu. Recent, cineva foarte drag a trecut printr-o mare suferință și mi-a fost foarte greu să văd cât de mult sufere și eu să nu pot ajuta cu nimic. A fost oribil. Ați suferit vreodată pentru durerea unei persoane iubite? Nimeni nu-și dorește să treacă prin așa ceva. Și Dumnezeu suferă pentru noi în continuu. Și în timp ce Dumnezeu poate face față durerii, nu înseamnă că nu Îl doare. Este suficient să citim cartea prorocului Ieremia ca să vedem cum inima Lui Dumnezeu se frângea pentru poporul lui Israel. Iar în cartea Judecătorii putem vedea cum Domnul a trebuit să-și lase poporul să ia decizii proaste și apoi să facă totul ca să-i ajute să se întoarcă pe calea cea bună. Dumnezeu iubește fiecare persoană creată vreodată, chiar dacă aceasta nu alege să Îl iubească. Vă deranjează când cineva vă respinge dragostea? Doare tare când iubim pe cineva și iubirea ne este respinsă, sau când iubim pe cineva care credem că ne iubește și apoi ne trădează. Dumnezeu are de-a face cu așa ceva 24 de ore pe zi, cu milioane de oameni și niciodată, nici măcar pentru o clipă, nu încetează să-i iubească. Niciodată. Este peste capacitatea noastră de înțelegere. El face tot ce poate ca să ne ajute pe toți, în limitele stabilite. Și continuă zi și noapte, dincolo de vederea și înțelegerea noastră. Iar oamenii au îndrăzneala să dea vina pe Dumnezeu pentru răul pe care ni-l facem singuri sau pentru ceea ce ne facem unul altuia. Libertatea de alegere produce multă durere inimii Lui Dumnezeu. De ce să vorbim despre aceste lucruri? Pur și simplu pentru că trebuie spuse. Dumnezeu ne iubește. El vrea să fie Dumnezeul nostru și noi să fim poporul Său. Și El face tot ce poate în limitele alegerilor noastre, ca să ne ajute. Poate că nu pare din perspectiva noastră la momentul respectiv, dar perspectiva Lui este atotștiutoare și El lucrează pentru a ne ajuta cu dragoste și înțelepciune din poziția Sa. Dacă am putea realiza cât de mari sunt dragostea și grija Domnului, am fi mult mai liniștiți și fericiți. Pe Tatăl ceresc L-a costat scump mântuirea noastră, a plătit cu viața Fiului Său, Isus. Prețul păcatului nostru și dorința Domnului să ne mântuiască, demonstrează o dragoste care este mai presus de puterea noastră de înțelegere, și care continuă să lucreze non-stop pentru binele nostru. Iubindu-i pe cei buni și pe cei răi. Iubindu-i pe cei care Îl iubesc la rândul lor și pe cei care nu-l vor iubi și nici măcar respecta vreodată. Povestea noastră este povestea Lui și este cea mai mare poveste de dragoste spusă vreodată. Spre finalul Bibliei, în penultimul capitol al cărții Apocalipsa, vedem următoarele versete.
Liz Cockrell
0 Comments
|
Archives
September 2024
Categories |
|
OUR BOOK ABOUT THE END TIMES IS AVAILABLE AT AMAZON A CASE FOR MID TRIBULATION RAPTURE E-book $6.95 Paperback $12.99 Hardcover $18.99 CARTEA NOASTRĂ DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Pledoarie pentru RĂPIREA MIDTRIBULAȚIONISTĂ ESTE DISPONIBILĂ CA E-BOOK, PE GOOGLE BOOKS iar cartea tipărită o puteți comanda la click aici E-book 32,90 lei Cartea tipărită 40 lei + costul transportului |
|