La câțiva ani după ce m-am întors la Dumnezeu, am început să realizez una dintre principalele modalități prin care noi, creștinii, ajungem să avem necazuri. Când nu acordăm suficientă atenție la ceea ce ne gândim, ajungem pe un teren  alunecos. Orice ispită începe cu un gând, ca urmare a ceea ce vedem, auzim, gândim sau simțim. Modul în care răspundem circumstanțelor este totul. Dacă permitem să se dezvolte un gând nepotrivit, alegem calea greșită. Nicio ispită nu devine automat păcat. Când ne trece prin minte un gând rău nu este un păcat, dar dacă îi permitem să rămână poate deveni păcat. Cu cât permitem gândurilor care ne ispitesc să se dezvolte mai mult, cu atât este mai probabil ca acestea să ne facă să păcătuim. Dar dacă ne păzim gândurile și oprim gândurile negative, supunându-le ascultării de Isus, așa cum spune 1 Corinteni 10:5, putem fi victorioși.

• Iacov 1:14-15 Ci fiecare este ispitit când este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta, când a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul, odată făptuit, aduce moartea.

 
Trebuie să ne dăm seama de unde vine ispita. Nu Dumnezeu ne ispitește, ci ispita vine din zonele în care suntem slabi. De-a lungul timpului, dușmanul a învățat ce are efect asupra oamenilor și chiar cu ce putem fi ispitiți fiecare dintre noi. Ceea ce este ispititor pentru unul nu este neapărat ispititor pentru altul. Păcatul nu se naște instantaneu, ci este rezultatul faptului că nu preluăm controlul asupra a ceea ce gândim și ne permitem să ne imaginăm că îl comitem sau ne gândim la plăcerile sau beneficiile pe care le-am obține prin acel păcat. Aceasta înseamnă că avem timp să oprim ispita înainte ca aceasta să devină păcat. Când ceva declanșează un sentiment emoțional care are potențialul de a deveni păcat, trebuie să-l supunem Duhului Sfânt, să-l filtrăm prin Cuvântul lui Dumnezeu și să-i rezistăm înainte ca acesta să preia conducerea, iar emoțiile să scape de sub control.
​

• Iacov 4:7-8a Supuneţi-vă dar lui Dumnezeu. Împotriviţi-vă diavolului, şi el va fugi de la voi. Apropiaţi-vă de Dumnezeu şi El Se va apropia de voi…

 
Dacă dăm frâu liber imaginației și ne vedem comițând un păcat și chiar găsim plăcere în el, devine mai greu să rezistăm acelei ispite. Adevărul este că majoritatea păcatelor produc plăceri pe termen scurt și chiar posibile beneficii tot pe termen scurt. Dar, în realitate, toate păcatele au efecte negative și costisitoare atât în prezent cât și veșnic. Există multe mărturii ale oamenilor care au fost implicați în tot felul de păcate, dependențe și fapte greșite, care mai târziu au recunoscut că nu au fost niciodată cu adevărat fericiți sau împliniți și că plăcerea pe care o experimentau a fost de scurtă durată, urmată de un gust amar și chiar de depresie.
 
Trebuie să înțelegem adevărul biblic că nu este nicio ispită mai mare decât puterea pe care o avem în Isus ca să o putem învinge!

• 1 Corinteni 10:13 Nu v-a ajuns nicio ispită care să nu fi fost potrivită cu puterea omenească. Şi Dumnezeu, care este credincios, nu va îngădui să fiţi ispitiţi peste puterile voastre, ci, împreună cu ispita, a pregătit şi mijlocul să ieşiţi din ea, ca s-o puteţi răbda.

 
Dacă Cuvântul lui Dumnezeu spune că puterea pe care o avem în Isus este mai mare decât orice ispită cu care ne-am putea confrunta și că El a pregătit deja o cale de scăpare pentru ca noi să nu păcătuim, acesta este adevărul absolut. Pentru tot ceea ce ne cere, Dumnezeu ne echipează și ne pune la dispoziție tot ce avem nevoie ca să putem împlini. Pentru că dorește ca noi să câștigăm fiecare bătălie cu toate ispitele, Dumnezeu ne dă puterea și armele pentru a le birui. Dar trebuie să fim dispuși să luptăm! Cel ce trăiește în noi, Isus Cristos, este mai mare decât vrăjmașul care este în lume (1 Ioan 4:4). În Isus am câștigat deja, pentru că El l-a învins pe diavol la cruce. Datorită lui Isus putem scăpa de fiecare ispită, dar trebuie să ne facem partea.
 
Mulți cred că este suficient să strigăm la Domnul ca să învingem orice ispită. Dar adevărul este că noi suntem cei care trebuie să ne facem partea. Domnul nostru nu ne poate lua locul, dar, în Numele Său, avem autoritatea Lui de a lupta, iar victoria noastră este sigură. Noi trebuie să preluăm controlul asupra propriilor noastre gânduri și sentimente și să le supunem lui Isus, așa cum ne învață și  versetele următoare:

• 2 Corinteni 10:4-5 Căci armele cu care ne luptăm noi nu sunt supuse firii pământeşti, ci sunt puternice, întărite de Dumnezeu ca să surpe întăriturile. Noi răsturnăm izvodirile minţii şi orice înălţime care se ridică împotriva cunoştinţei lui Dumnezeu, şi orice gând îl facem rob ascultării de Cristos.

 
Suntem într-un război spiritual continuu cât timp trăim în aceste trupuri și în acest război nu ne luptăm cu arme fizice obișnuite. Una dintre armele pe care Dumnezeu le-a pregătit pentru noi este adevărul Său, care dărâmă fiecare fortăreață. Știm cu toții care sunt slăbiciunile noastre și ce ne tentează. Tocmai de aceea trebuie să aflăm ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre domeniile cu care ne luptăm și să lăsăm  adevărul Bibliei să lucreze în noi. Cunoscând adevărul, putem birui ispita, în timp ce urmăm direcția Duhului Sfânt și nu pofta cărnii. Nu suntem doar păcătoși ale căror păcate au fost iertate. Când ne-am născut din nou în Cristos, am fost eliberați din robia păcatului.
 
Păzindu-ne ochii, urechile, gândurile și sentimentele, putem deveni mai mult așa cum ar trebui să fim în Cristos Isus și să devenim mai plăcuți Tatălui, Fiului și Duhului Sfânt care trăiesc în noi. Isus a trăit pentru a fi pe placul Tatălui. Ce minunat ar fi dacă am face la fel! Uneori vrem să fim creștini mai buni doar pentru a fi cei mai buni. Dar este același lucru cu a dori să Îi facem Domnului pe plac? Să trăim pe placul Domnului și să nu permitem păcatului să ne rănească pe noi și nici pe altcineva asupra căruia păcatul nostru ar putea avea impact. Să ne păzim inimile și mințile și să refuzăm să permitem ispitei să dea naștere păcatul. Să continuăm să învățăm Cuvântul lui Dumnezeu și să-i lăsăm loc în noi să ne transforme, să ne modeleze ca să umblăm cu adevărat conduși de Duhul și nu de firea păcătoasă.

• Galateni 6:8-9 Cine seamănă în firea lui pământească va secera din firea pământească putrezirea, dar cine seamănă în Duhul va secera din Duhul viaţa veşnică. Să nu obosim în facerea binelui, căci, la vremea potrivită, vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală.

 
  
Eli Cockrell și Carmen Pușcaș

Isus ne-a împăcat cu Dumnezeu Tatăl
 

• 2 Corinteni 5:18-19 Şi toate lucrurile acestea sunt de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu El prin Isus Cristos şi ne-a încredinţat slujba împăcării; că adică, Dumnezeu era în Cristos, împăcând lumea cu Sine, neţinându-le în socoteală păcatele lor, şi ne-a încredinţat nouă propovăduirea acestei împăcări.

 

• 2 Corinteni 6:18 „Eu vă voi fi Tată, şi voi Îmi veţi fi fii şi fiice, zice Domnul cel Atotputernic.”

 
Isus a făcut posibilă nașterea din nou.
 

• Tit 3:5 El ne-a mântuit nu pentru faptele făcute de noi în neprihănire, ci pentru îndurarea Lui, prin spălarea naşterii din nou şi prin înnoirea făcută de Duhul Sfânt.

 

• 1 Petru 1:23 Fiindcă aţi fost născuţi din nou nu dintr-o sămânţă care poate putrezi, ci dintr-una care nu poate putrezi, prin Cuvântul lui Dumnezeu, care este viu şi care rămâne în veac.

 
Isus a făcut posibile viața veșnică și raiul pentru noi.
 

• Ioan 17:3 „Şi viaţa veşnică este aceasta: să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Isus Cristos, pe care L-ai trimis Tu.”

 

• 1 Petru 1:3-4 Binecuvântat să fie Dumnezeu, Tatăl Domnului nostru Isus Cristos, care, după îndurarea Sa cea mare, ne-a născut din nou, prin învierea lui Isus Cristos din morţi, la o nădejde vie şi la o moştenire nestricăcioasă şi neîntinată şi care nu se poate veşteji, păstrată în ceruri pentru voi.

 
Isus a făcut posibil să devenim temple ale Duhului Sfânt, ceea ce a fost imposibil pentru toți care au trăit înainte de jertfa Sa.
 

• 1 Corinteni 3:16 Nu ştiţi că voi sunteţi Templul lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte în voi?

 

• Luca 23:44-45 Era cam pe la ceasul al şaselea. Şi s-a făcut întuneric peste toată ţara până la ceasul al nouălea.  Soarele s-a întunecat şi perdeaua dinăuntrul Templului s-a rupt prin mijloc.

 
Prin Isus am fost făcuți moștenitori ai Lui Dumnezeu.
 

• Romani 8:16-17 Însuşi Duhul adevereşte împreună cu duhul nostru că suntem copii ai lui Dumnezeu. Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El.

 

• Galateni 4:6-7 Şi pentru că sunteţi fii, Dumnezeu ne-a trimis în inimă Duhul Fiului Său, care strigă: „Ava!”, adică „Tată!” Aşa că nu mai eşti rob, ci fiu; şi dacă eşti fiu, eşti şi moştenitor prin Dumnezeu.

 
A plătit ceea ce datoram pentru păcatele noastre și ce era imposibil pentru noi să plătim.
 

• Romani 6:23 Fiindcă plata păcatului este moartea, dar darul fără plată al lui Dumnezeu este viaţa veşnică în Isus Cristos, Domnul nostru.

 

• Romani 3:23-26 Căci toţi au păcătuit şi sunt lipsiţi de slava lui Dumnezeu. Şi sunt socotiţi neprihăniţi, fără plată, prin harul Său, prin răscumpărarea care este în Cristos Isus. Pe El, Dumnezeu L-a rânduit mai dinainte să fie, prin credinţa în sângele Lui, o jertfă de ispăşire, ca să-Şi arate neprihănirea Lui, căci trecuse cu vederea păcatele dinainte, în vremea îndelungii răbdări a lui Dumnezeu, pentru ca, în vremea de acum, să-Şi arate neprihănirea Lui în aşa fel încât să fie neprihănit, şi totuşi să socotească neprihănit pe cel ce crede în Isus.
  

 

• Evrei 10:4 Căci este cu neputinţă ca sângele taurilor şi al ţapilor să şteargă păcatele.

 

• Evrei 10:19-20  Astfel dar, fraţilor, fiindcă prin sângele lui Isus avem intrare slobodă în Locul Preasfânt pe calea cea nouă şi vie pe care ne-a deschis-o El, prin perdeaua dinăuntru, adică trupul Său,

 
Isus ne-a eliberat de condamnarea pentru păcateler noastre.
 

• Romani 8:1-2 Acum dar nu este nicio osândire pentru cei ce sunt în Cristos Isus, care nu trăiesc după îndemnurile firii pământeşti, ci după îndemnurile Duhului. În adevăr, legea Duhului de viaţă în Cristos Isus m-a izbăvit de legea păcatului şi a morţii.

 
Domnul ne-a iubit când nu meritam deloc iubirea Sa.
 

• Romani 5:5 Însă nădejdea aceasta nu înşală, pentru că dragostea lui Dumnezeu a fost turnată în inimile noastre prin Duhul Sfânt, care ne-a fost dat.

 

• Efeseni 2:4-7 Dar Dumnezeu, care este bogat în îndurare, pentru dragostea cea mare cu care ne-a iubit, măcar că eram morţi în greşelile noastre, ne-a adus la viaţă împreună cu Cristos (prin har sunteţi mântuiţi). El ne-a înviat împreună şi ne-a pus să şedem împreună în locurile cereşti, în Cristos Isus, ca să arate în veacurile viitoare nemărginita bogăţie a harului Său, în bunătatea Lui faţă de noi în Cristos Isus.

 
Ne-a eliberat de natura păcătoasă.
 

• Romani 6:6 Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului.

 

• Romani 6:22 Dar acum, odată ce aţi fost izbăviţi de păcat şi v-aţi făcut robi ai lui Dumnezeu, aveţi ca rod sfinţirea, iar ca sfârşit: viaţa veşnică.

 

• 2 Petru 1:4 prin care El ne-a dat făgăduinţele Lui nespus de mari şi scumpe, ca prin ele să vă faceţi părtaşi firii dumnezeieşti, după ce aţi fugit de stricăciunea care este în lume prin pofte.

 
Isus l-a învins pe diavol ca și noi să putem fi liberi.
 

• Evrei 2:14-15 Astfel dar, deoarece copiii sunt părtaşi sângelui şi cărnii, tot aşa şi El Însuşi a fost deopotrivă părtaş la ele, pentru ca, prin moarte, să nimicească pe cel ce are puterea morţii, adică pe diavolul, şi să izbăvească pe toţi aceia care, prin frica morţii, erau supuşi robiei toată viaţa lor.

 

• Efeseni 6:11-12  Îmbrăcaţi-vă cu toată armătura lui Dumnezeu, ca să puteţi ţine piept împotriva uneltirilor diavolului. Căci noi n-avem de luptat împotriva cărnii şi sângelui, ci împotriva căpeteniilor, împotriva domniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii care sunt în locurile cereşti.

 
Isus a murit pentru suferințele, durerile, păcatele și fărădelegile noastre și  prin El putem avea pace și vindecare.
 

• Isaia 53:4-5 Totuşi El suferinţele noastre le-a purtat şi durerile noastre le-a luat asupra Lui, şi noi am crezut că este pedepsit, lovit de Dumnezeu şi smerit. Dar El era străpuns pentru păcatele noastre, zdrobit pentru fărădelegile noastre. Pedeapsa care ne dă pacea a căzut peste El, şi prin rănile Lui suntem tămăduiţi.

 

• 1 Petru 2:24 El a purtat păcatele noastre în trupul Său pe lemn, pentru ca noi, fiind morţi faţă de păcate, să trăim pentru neprihănire; prin rănile Lui aţi fost vindecaţi.

 
A făcut posibile roadele și darurile Duhului Sfânt pentru cei care credem în El și Îl urmăm.
 

• Galateni 5:22-23 Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia,  blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege.

 

• 1 Corinteni 12:7-11 Şi fiecăruia i se dă arătarea Duhului spre folosul altora. De pildă, unuia îi este dat, prin Duhul, să vorbească despre înţelepciune; altuia, să vorbească despre cunoştinţă datorită aceluiaşi Duh; altuia, credinţa prin acelaşi Duh; altuia, darul tămăduirilor prin acelaşi Duh; altuia, puterea să facă minuni; altuia, prorocia; altuia, deosebirea duhurilor; altuia, felurite limbi; şi altuia, tălmăcirea limbilor. Dar toate aceste lucruri le face unul şi acelaşi Duh, care dă fiecăruia în parte cum voieşte.

 
Isus a făcut posibilă înfierea noastră, făcându-ne părtași rădăcinii și grăsimii măslinului, prin altoire. Astfel promisiunile Vechiului Testament sunt valabile și pentru noi.
 

• Romani 11:17 Iar dacă unele din ramuri au fost tăiate şi dacă tu, care erai dintr-un măslin sălbatic, ai fost altoit în locul lor şi ai fost făcut părtaş rădăcinii şi grăsimii măslinului,

 
Isus ne-a scos din întuneric la lumina Sa minunată.
 

• Ioan 8:12 Isus le-a vorbit din nou şi a zis: „Eu sunt Lumina lumii; cine Mă urmează pe Mine nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.”

 

• 1 Petru 2:9 Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;

 

• 2 Corinteni 4:6 Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos.

 
Prin Isus putem fi eliberați de frică.
 

• 2 Timotei 1:7 Căci Dumnezeu nu ne-a dat un duh de frică, ci de putere, de dragoste şi de chibzuinţă.

 
Isus ne-a adus adevărata viață!
 

• Ioan 10:10b „Eu am venit ca oile să aibă viaţă, şi s-o aibă din belşug.”
  

 
Unul dintre țelurile pe care le avem ca și creștini este să ne păstrăm inima sensibilă la vocea lui Dumnezeu la dorințele Lui, la cerințele Lui, la ceea ce ne învață să facem, ce ne conduce și mai ales la ceea ce Își dorește pentru noi. Din păcate, nu întotdeauna suntem sensibili și este posibil ca în anumite arii ale vieții noastre, să fim insensibili sau chiar împietriți.
 
Putem fi plini de râvnă pentru Domnul, și totuși să fim plini de uimire când Dumnezeu face ceva pentru noi ce nu am crezut că va face vreodată. Poate v-ați gândit că doar o persoană care trăiește în păcat, care nu are nimic de-a face cu Dumnezeu, și nu-L iubește pe Isus, poate să aibă o inimă împietrită. Și într-adevăr, avem exemplul lui Faraon pe perioada robiei în Egipt a poporului lui Israel. Majoritatea dintre noi cunoaștem cele zece plăgi cu care au fost loviți egiptenii, pentru că Faraon nu voia să lase poporul să plece. Urgiile pe care le-a trimis Dumnezeu peste egipteni, au fost urmarea inimii împietrite a lui Faraon, și au făcut ca puterea Lui Dumnezeu să fie recunoscută de egipteni și poporul să fie lăsat să meargă în pustie, să i se închine și să ajungă eliberat în cele din urmă de sub robia egipteană.
 
De multe ori nu înțelegem că inima împietrită este rezultatul necunoașterii profunde a adevărului Cuvântului lui Dumnezeu. Inima își pierde sensibilitatea când nu înțelegem cât de minunat este Dumnezeu, cât de profund lucrează în viețile noastre și cât de mare și nelimitată este puterea Lui ca să ne ajute, să ne transforme, să ne crească și să ne întărească.
 
În antiteză, inima sensibilă este acea inimă care se bucură în prezența Domnului, aude clar și repede ceea ce Domnul are să-i spună, și este gata să răspundă cu ascultare la ceea ce Dumnezeu îi cere.
 
În capitolul 6 din Evanghelia după Marcu, citim despre minunea înmulțirii celor cinci pâini și doi peștii care au hrănit cinci mii de bărbați, pe lângă femei și copii. Domnul Isus a ridicat ochii spre cer, s-a rugat, a binecuvântat și a frânt pâinile și peștii, a pus totul în coșuri și a dat ucenicilor să le împartă mulțimii înfometate. Prima multiplicare a avut loc în mâinile Domnului când a împărțit cele 5 pâini și 2 pești, în 12 coșuri, și le-a umplut, altfel ucenicii nu ar fi încercat să servească doar câțiva oameni și să nu ajungă la ceilalți. Ucenicii au trăit intens minunea multiplicării până când toți cei prezenți au primit hrană suficientă, iar acest lucru era posibil doar dacă Domnul continua să înlocuiască ceea ce se lua din coșuri. Și nu doar că le-a ajuns să ducă fiecărei persoane, dar toți s-au săturat și au strâns 12 coșuri „pline cu firimituri de pâine şi cu ce mai rămăsese din peşti” (Marcu 6:43). Este o minune extraordinară și Dumnezeu nu risipește nimic. Domnul a vrut ca aceste firmituri să fie strânse tocmai ca să-și demonstreze puterea și să arate cât de mare a fost această minune. După ce apostolul Marcu relatează și minunea umblării Lui Isus pe mare, Duhul Sfânt l-a condus să scrie că ucenicii nu au înțeles minunea cu pâinile, pentru că aveau inima împietrită.

• Marcu 6:51-52 Apoi (Isus) S-a suit la ei în corabie şi a stat vântul. Ei au rămas uimiţi şi înmărmuriţi, căci nu înţeleseseră minunea cu pâinile, fiindcă le era inima împietrită.

 
Ucenicii nu au înțeles nici minunea umblării pe mare  a Lui Isus și apoi și a lui Petru (Matei 14:29). S-au trudit ore întregi cu vântul puternic care le stătea împotrivă și cu valurile care le umplea corabia cu apă și când Isus a venit la ei pe ape au crezut că este o nălucă și s-au speriat. Petru a avut curajul să iese din corabie și să meargă al Isus pe ape, dar a fost suficient să realizeze ce face ca să înceapă să se scufunde. Totuși, pentru că a reacționat corect și a strigat la Isus, Domnul l-a salvat imediat! Iar din relatarea apostolului Ioan mai aflăm ceva extraordinar:

• Ioan 6:20-21 Dar Isus le-a zis: „Eu sunt, nu vă temeţi!” Voiau deci să-L ia în corabie. Şi corabia a sosit îndată la locul spre care mergeau.

 
A fost suficient ca Isus să urce în corabie, ca să se încheie chinul ucenicilor. Prin efortul lor în lupta cu vântul și valurile au parcurs doar jumătatea distanței în multe ore, dar împreună cu Isus au ajuns imediat la destinație! Este o lecție minunată pentru noi toți!
 
Cu toate acestea, nici după a doua înmulțire a pâinilor, când Domnul le spunea ucenicilor să se păzească de aluatul fariseilor și saducheilor, ucenicii nu au înțeles sensul spiritual al avertismentului și credeau că se referea la faptul că au uitat să cumpere pâini. Isus de fapt le arăta că aveau inima împietrită:

• Matei 16:9-10 „Tot nu înţelegeţi? Şi nici nu vă mai aduceţi aminte de cele cinci pâini pentru cei cinci mii de oameni şi câte coşuri aţi ridicat? Nici de cele şapte pâini pentru cei patru mii de oameni şi câte coşniţe aţi ridicat?”

 
A fost nevoie de mai multe atenționări din partea Domnului ca ucenicii să ajungă să înțeleagă sensul cuvintelor Domnului. Revizuind în minte minunile cu înmulțirea pâinilor inimile lor au început să fie mai sensibile la înțelegerea mesajelor Domnului și apoi a minunilor pe care le putea înfăptui.
 
Ca să devenim sensibili la lucrările Duhului Sfânt este nevoie să medităm la minunile făcute de Domnul. Dacă reușim să ne imaginăm că suntem participanți la ceea ce citim și Îl rugăm pe Domnul să ne reveleze mesajul versetelor respective, atunci Cuvântul pe care îl citim devine adevărul nostru, personal, viu și lucrător, care ne face să semănăm tot mai mult cu Domnul inimii noastre. Ca să beneficiem de toate binecuvântările pe care Tatăl ceresc le are pregătite pentru noi, trebuie să fim una cu El, să Îl căutăm din toată inima și să ne dorim să Îl cunoaștem tot mai mult. Cum am putea avea părtășie cu cineva pe care nu îl cunoaștem? Părtășia este bilaterală, dăruim și primim, avem ceva în comun. Cuvântul original din limba greacă tradus frecvent „legătura frățească sau a Duhului” este „koinonia” (conform ”Strong’s Lexicon”) și înseamnă „a avea ceva în comun, o relație profundă, intimă și participare comună între credincioși sau între Dumnezeu și credincios prin Isus Cristos”.
 
Această legătură, comuniune, părtășie în care Îl lăudăm pe Domnul, căutăm să-L cunoaștem tot mai intim și în care îi împărtășim cele mai intime sentimente, dorințe, neliniști, poveri, traume, dezamăgiri, frustrări, ofense, supărări și tot ce ne preocupă, ne transformă inima și o păstrează sensibilă și maleabilă. Fie că avem această părtășie prin studiul Scripturii, fie că e prin cântece de laudă și închinare, sau prin rugăciune și conversație, rezultatul va fi o inimă sensibilă, maleabilă pe care Domnul o poate modela ca să fie pe placul Lui și spre binele nostru maxim.
 
 
Carmen Pușcaș
 

Doamne, Tu eşti stânca mea, cetăţuia mea, izbăvitorul meu! Dumnezeule, Tu eşti stânca mea în care mă ascund, scutul meu, tăria care mă scapă şi întăritura mea! – Psalmii 18:2

Este un cântec care spune: „Pe Cristos, stânca tare, stau! Toate celelalte soluri sunt nisipuri mișcătoare”. Și cu siguranță este adevărul. Indiferent unde locuim pe glob, mările politice sunt agitate. Și viața este trecătoare. Într-un minut viața ta abia începe și înainte să-ți dai seama, ești mult mai aproape de linia de sosire decât de cea de plecare. Și pare că viața trece atât de repede!
 
Cea mai importantă alegere pe care o poate face oricare dintre noi în viață este alegerea de a-L urma pe Isus. Și apoi să continuăm să Îi fim credincioși până când viața noastră ajunge la final. Procedând astfel, nu numai că vom trăi o viață binecuvântată, chiar și pe timp de furtună, dar vom fi și o bună mărturie pentru cei din jurul nostru, îndreptându-i pe cei din lume care ne văd spre Cristos, și încurajându-i și întărindu-i pe cei care sunt frați de credință. Nu pentru că noi, ca credincioși, trăim vieți perfecte, ci pentru că credincioșii fac tot posibilul pentru a-L mulțumi și onora pe Domnul și, atunci când păcătuim, ne cerem iertare și ne ridicăm. Aceasta este mărturia faptului că Dumnezeu trăiește în noi și noi în El.
 
A fi moral este o lecție frumoasă pe care majoritatea oamenilor o învață în viață sau chiar în biserică. Dar Isus ne schimbă din interior spre exterior. Dorința de a nu păcătui vine din adâncul ființei noastre, din duhul nostru. Cine are doar o moralitate mentală, atunci inima acelei persoane nu a fost născută din nou. Iar fără nașterea din nou nu poate nimeni să ajungă în rai și nici nu poate începe o adevărată relație cu Domnul.

• Ioan 3:5-6 Isus i-a răspuns: „Adevărat, adevărat îţi spun că, dacă nu se naşte cineva din apă şi din Duh, nu poate să intre în Împărăţia lui Dumnezeu. Ce este născut din carne este carne şi ce este născut din Duh este duh.”

 
Trebuie să-L alegem pe Isus și să acceptăm iertarea Lui pentru păcatele noastre. Nu există altă cale. Și atunci trebuie să ne continuăm viața cu El ca Domnul nostru. Trebuie să creștem în Cuvântul Său, în credință, în viața noastră de rugăciune, în păstrarea unei inimi pline de recunoștință și închinare. A trăi adevărata viață creștină înseamnă a fi ancorat în Domnul. Isus ne-a învățat acest adevăr prin pilda despre un om înțelept și despre unul nechibzuit. Omul cu judecată și-a construit casa pe stâncă, iar cel fără judecată a construită pe nisip. Apoi Isus a spus că atunci când a venit ploaia, potopul și vântul, casa înțeleptului construită pe stâncă a rămas intactă, iar a celui nechibzuit s-a prăbușit.

• Matei 7:24-27 „De aceea, pe oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi le face, îl voi asemăna cu un om cu judecată, care şi-a zidit casa pe stâncă. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea nu s-a prăbuşit, pentru că avea temelia zidită pe stâncă. Însă oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le face va fi asemănat cu un om nechibzuit, care şi-a zidit casa pe nisip. A dat ploaia, au venit şuvoaiele, au suflat vânturile şi au izbit în casa aceea: ea s-a prăbuşit, şi prăbuşirea i-a fost mare.”

 
Dacă lumea ne-ar controla viața, nu ne-ar mai rămâne timp pentru Domnul. Trebuie să ne facem timp și să ne păstrăm gândurile și acțiunile centrate pe El zilnic, filtrând toate provocările prin Cuvântul Său, studiindu-l zilnic și prin rugăciune. Când vremurile sunt bune și ne merge bine, precum și când vremurile sunt grele și presante, trebuie să rămânem concentrați pe Domnul. Iar aceasta este datoria fiecăruia dintre noi, nu putem forța pe nimeni să stea aproape de Domnul, oricât de mult îi iubim. Fiind ancorați în Domnul, putem face față mărilor furtunoase și când cei din jur ne privesc, vor vedea că nu suntem aruncați încoace și încolo de valurile vieții, ci vor vedea mâna Domnului în viața noastră. Este esențial ca tinerii din jurul nostru să vadă felul exemplar în care facem față greutăților, astfel încât, atunci când trec prin situații similare, să știe cum să fie și ei învingători.
 
Sunt atât de multe exemple negative în jurul nostru! Sistemul de educație care îi îndepărtează pe copii de Domnul, învățându-i să se îndoiască de Biblie, de creație și de orice adevăr biblic. Liderii care comit infracțiuni și scapă nepedepsiți. Rețele sociale cu tot felul de jocuri și influențe cu care mulți își irosesc viața. Dependențe de tot felul care atrag tot mai mult pe cei care caută fericirea în locuri greșite. Dar! Dacă ne văd pe noi  creștinii trăind o viață bună și pocăindu-ne atunci când greșim, primind harul lui Dumnezeu și împărtășindu-l cu cei din jur și ținându-ne ferm de credința în Isus, lucrurile se pot schimba. Unii vor înțelege, iar alții nu, din cauza condițiilor inimii lor, dar trebuie să trăim într-un mod în care Cristos și principiile Sale să fie văzute în noi de cei din jur.
 
Slăvit fie Domnul pentru Duhul Sfânt. El este vocea Domnului din interiorul nostru și furnizorul puterii de care avem nevoie pentru a trăi viața creștină. Fără El nu putem face nimic. Natura carnală este în mod inerent rea și trebuie forțată să facă ce este bine și chiar dacă îl face, motivația este egoistă. Dar datorită faptului că putem fi născuți din nou, pocăindu-ne de păcatele noastre și primind iertarea pe care Isus a plătit-o cu sângele Său și apoi predându-ne viața Domnului, putem înlătura conducerea inimii de piatră și Isus poate domni pe tronul noilor noastre inimi. Aceasta este adevărata viață, viața din abundență în care o persoană înțeleaptă alege să ancoreze. Îți mulțumesc Isuse!
 
 
Eli Cockrell
​

• Coloseni 1:9b … nu încetăm să ne rugăm pentru voi şi să cerem să vă umpleţi de cunoştinţa voii Lui, în orice fel de înţelepciune şi pricepere duhovnicească;

 
Rugăciunea apostolului Pavel pentru „sfinţii şi fraţii credincioşi în Cristos” care erau în cetatea Colose, este perfectă pentru toți cei care-L iubim pe Dumnezeu. Creștinii care sunt umpluți de cunoștința voii Lui Dumnezeu nu mai au loc în inima și mintea lor pentru propria voie și nici pentru voia altcuiva. Nu mai caută să facă ce le dictează poftele firii, ce le pretind cei din jur și nici ce îi place diavolului. Nu este vorba doar de cunoașterea deplină a voii Lui Dumnezeu ca noțiune abstractă, ci „în orice fel de înțelepciune și pricepere duhovnicească”. Când știm ce vrea Dumnezeu în tot ce gândim, în orice raționament sau decizie pe care o luăm, putem trăi fără regrete, remușcări, vină sau condamnare. Aceasta este rețeta victoriei asupra ispitelor și a tot ce ne poate face rău, precum și a fericirii care vine din trăirea vieții din abundență. Iar versetul următor arată la ce conduce această umplere de cunoștința voii Tatălui ceresc.
 

• Coloseni 1:10-12 pentru ca astfel să vă purtaţi într-un chip vrednic de Domnul, ca să-I fiţi plăcuţi în orice lucru, aducând roade în tot felul de fapte bune şi crescând în cunoştinţa lui Dumnezeu, întăriţi cu toată puterea, potrivit cu tăria slavei Lui, pentru orice răbdare şi îndelungă răbdare cu bucurie, mulţumind Tatălui, care v-a învrednicit să aveţi parte de moştenirea sfinţilor, în lumină.

 
Doar când modul nostru de gândire este centrat pe voia Lui Dumnezeu, comportamentul nostru este vrednic de numele de copii ai Lui Dumnezeu și putem fi plăcuți Domnului în tot ce gândim, simțim, spunem și facem. Un astfel de comportament produce cele mai minunate roade, care ne ajută să-L cunoaștem tot mai mult și mai intim pe Domnul vieții noastre.
 
Apropierea de Dumnezeu ne transformă și ne face să semănăm tot mai mult cu Cel pe care Îl urmăm. Puterea care vine din cunoașterea Creatorului nostru și din petrecerea timpului în prezența Lui, ne echipează cu răbdare și cu timpul chiar cu îndelungă răbdare. Dar nu oricum, ci vom ajunge să ne bucurăm în timp ce trebuie să așteptăm împlinirea cererilor noastre, pentru că Îl cunoaștem pe Cel în care ne-am pus încrederea și știm că va face tot ce L-am rugat conform voii Lui. Pentru că Îl cunoaștem pe Tatăl ceresc, știm cu adevărat că ne iubește necondiționat, și suntem mulțumitori că ne-a dat aceeași moștenire pe care a dat-o tuturor copiilor Săi, sfințiți prin jertfa Lui Isus, Lumina lumii.
 

• Coloseni 1:13 El ne-a izbăvit de sub puterea întunericului şi ne-a strămutat în Împărăţia Fiului dragostei Lui, în care avem răscumpărarea, prin sângele Lui, iertarea păcatelor.

 
Să nu uităm că prin Isus Cristos am fost eliberați de sub puterea păcatului. El a murit pentru păcatele întregii omeniri o dată pentru totdeauna și când am primit nașterea din nou, prin credința în Isus și noi am murit față de păcat ca să trăim pentru neprihănire (Romani 6:5-10,18). Nu mai aparținem împărăției întunericului, păcatul nu mai domnește peste noi, de aceea putem alege să nu mai ascultăm de poftele lui și să nu păcătuim. Dumnezeu ne-a adus în Împărăția Fiului dragostei Lui. Această dragoste perfectă cu care ne iubește Dumnezeu, nu se bazează pe performanțele noastre ci pe adevărul etern că Dumnezeu este dragoste. Tocmai pentru că are așa o mare iubire pentru oameni, Isus a plătit prețul pentru păcatele noastre ca să ne răscumpere, să putem fi din nou copiii Lui Dumnezeu și păcatul să nu mai fie un zid de despărțire între noi și El. Sângele vărsat de Isus la cruce ne-a iertat păcatele și ne-a împăcat cu Dumnezeu, pentru că El a fost mielul perfect de jertfă pentru toate păcatele omenirii.
 
Să nu uităm nicio clipă cât de mare este dragostea Lui Dumnezeu pentru noi și cât de mult L-a costat păcatul. Domnul ne-a pregătit tot ce avem nevoie ca să putem învinge răul acestei lumi și să ne bucurăm că suntem ai Lui. De noi depinde să știm și să credem ce ne aparține prin Isus ca să putem beneficia de binecuvântările și împlinirea promisiunilor Domnului. Să ne concentrăm atenția pe adevărul Scripturii, pe ce Îi place Tatălui ceresc și pe măsură ce vom cunoaște adevărul vom ajunge cu adevărat liberi. Creștinul liber de temerile, condamnările și minciunile care vin de la cel rău este tare în credință și pe măsură ce face tot mai mult voia Tatălui ceresc este tot mai fericit.
 
Cele mai frecvente stări de tristețe și supărare sunt cauzate de ceea ce gândim, simțim sau spunem contrar adevărului Biblic, de lipsa încrederii că Dumnezeu ne iubește indiferent prin ce trecem și de sentimente false de vinovăție. Sunt situații în care suferim din cauza deciziilor, cuvintelor sau faptelor celor de lângă noi, dar pentru că aceste situații nu le putem schimba, putem învăța să schimbăm felul în care ne raportăm la ele. Dacă învățăm să facem orice gând rob ascultării de Cristos, putem trece mai ușor peste consecințele faptelor greșite ale celorlalți. Când ne gândim doar la aspectele negative ale situației prin care trecem și mai ales la felul în care credem că îi afectează pe cei dragi, nu putem avea credința fermă că Domnul lucrează pentru noi și că va folosi toate lucrurile împreună spre binele nostru.
 
Indiferent prin ce trecem, în Cuvântul Lui Dumnezeu găsim îndrumarea perfectă ca să știm cum să reacționăm ca să învingem răul cu bine, să ne regăsim pacea și echilibrul în credința în Domnul nostru și să nu cedăm în fața presiunilor celui rău. Cuvântul Lui Dumnezeu are putere să ne liniștească mintea, să ne ia durerea, și să ne readucă pacea. Când venim înaintea Domnului în rugăciune și recunoaștem sincer înaintea Lui ce simțim, cu ce ne luptăm și ce probleme avem, Duhul Sfânt ne luminează și ne amintește versetele care ne dau soluția sau ne pune în gând ce avem de făcut. Prin cunoașterea Cuvântului Lui Dumnezeu, care ne arată care este voia Lui, putem trăi pe placul Tatălui ceresc, făcând fapte care să ne facă vrednici de numele de copii ai Lui Dumnezeu. Și acesta este drumul spre victorie și adevărata fericire!
  

• Romani 6:4-7, 18 Noi, deci, prin botezul în moartea Lui, am fost îngropaţi împreună cu El, pentru ca, după cum Cristos a înviat din morţi prin slava Tatălui, tot aşa şi noi să trăim o viaţă nouă. În adevăr, dacă ne-am făcut una cu El printr-o moarte asemănătoare cu a Lui, vom fi una cu El şi printr-o înviere asemănătoare cu a Lui. Ştim bine că omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu El, pentru ca trupul păcatului să fie dezbrăcat de puterea lui, în aşa fel ca să nu mai fim robi ai păcatului, căci cine a murit, de drept, este izbăvit de păcat. […] Şi prin chiar faptul că aţi fost izbăviţi de sub păcat, v-aţi făcut robi ai neprihănirii.

​
Carmen Pușcaș
 

V-ați întrebat vreodată cum a putut regele Solomon să fie atât de inteligent și să ajungă să facă lucruri atât de necugetate? Majoritatea dintre noi cunosc povestea. Solomon a fost fiul lui David pe care i l-a născut Bat-Șeba și pe care tatăl său l-a ales să îi fie succesor la tronul împărăției. Pe baza documentelor vremii, teologii spun că Solomon avea în jur de 22 de ani când a ajuns împărat. Și după cum știm cei mai mulți dintre noi, Domnul i-a dat lui Solomon darul înțelepciunii și al cunoașterii. Pentru că Solomon nu a cerut altceva decât înțelepciune și pricepere ca să poată judeca și conduce poporul, Dumnezeu l-a binecuvântat cu bogății, averi și slavă cum nu a avut niciun alt împărat. Solomon a construit primul templu al Domnului, împlinind planurile tatălui său David. A fost un templu atât de majestuos, încât construirea lui a durat șapte ani.

• 2 Cronici 1:11-12  Dumnezeu a zis lui Solomon: „Fiindcă dorinţa aceasta este în inima ta, fiindcă nu ceri nici bogăţii, nici averi, nici slavă, nici moartea vrăjmaşilor tăi, nici chiar o viaţă lungă, ci ceri pentru tine înţelepciune şi pricepere ca să judeci pe poporul Meu, peste care te-am pus să domneşti, înţelepciunea şi priceperea îţi sunt date. Îţi voi da, pe deasupra, bogăţii, averi şi slavă, cum n-a mai avut niciodată niciun împărat înaintea ta şi cum nici nu va mai avea după tine.”

• 1 Împărați 4:29-34 Dumnezeu a dat lui Solomon înţelepciune, foarte mare pricepere şi cunoştinţe multe, ca nisipul de pe ţărmul mării. Înţelepciunea lui Solomon întrecea înţelepciunea tuturor fiilor Răsăritului şi toată înţelepciunea egiptenilor. El era mai înţelept decât orice om, mai mult decât Etan, Ezrahitul, mai mult decât Heman, Calcol şi Darda, fiii lui Mahol, şi faima lui se răspândise printre toate neamurile de primprejur. A rostit trei mii de pilde şi a alcătuit o mie cinci cântări. A vorbit despre copaci, de la cedrul din Liban până la isopul care creşte pe zid, a vorbit, de asemenea, despre dobitoace, despre păsări, despre târâtoare şi despre peşti. Veneau oameni din toate popoarele să asculte înţelepciunea lui Solomon, din partea tuturor împăraţilor pământului care auziseră vorbindu-se de înţelepciunea lui.

 
Nu putem să nu ne întrebăm cum a putut Împăratul Solomon să aibă așa o înțelepciune și totuși să se unească prin căsătorie cu 700 de fiice de împărați, doar ca să încheie tratate de pace cu țările lor și pe deasupra să mai aibă și 300 de concubine? Poate spuneți că așa se obișnuia atunci. Dar chiar dacă acesta era obiceiul vremii, știm că Dumnezeu le-a interzis copiilor Săi astfel de căsătorii, așa cum citim și în versetele următoare.

• 1 Împărați 11:1-2 Împăratul Solomon a iubit multe femei străine, afară de fata lui Faraon: moabite, amonite, edomite, sidoniene, hetite, care făceau parte din neamurile despre care Domnul zisese copiilor lui Israel: „Să nu intraţi la ele şi nici ele să nu intre la voi, căci v-ar întoarce negreşit inimile înspre dumnezeii lor.” De aceste neamuri s-a alipit Solomon târât de iubire.

• 1 Împărați 11:3-4 A avut de neveste şapte sute de crăiese împărăteşti şi trei sute de ţiitoare, şi nevestele i-au abătut inima. Când a îmbătrânit Solomon, nevestele i-au plecat inima spre alţi dumnezei şi inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David.

• 1 Împărați 11:5-8 Solomon s-a dus după Astarteea, zeiţa sidonienilor, şi după Milcom, urâciunea amoniţilor. Şi Solomon a făcut ce este rău înaintea Domnului şi n-a urmat în totul pe Domnul, ca tatăl său David. Atunci, Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon. Aşa a făcut pentru toate nevestele lui străine, care aduceau tămâie şi jertfe dumnezeilor lor.

 
Cum a fost posibil ca cineva care era cel mai înțelept om din întreaga lume să ajungă să-L nesocotească pe Dumnezeu atât mult? Este scris în versetul 4 că, „inima nu i-a fost în totul a Domnului Dumnezeului său, cum fusese inima tatălui său David”. În capitolul 2 din cartea Eclesiastul, Solomon a scris ce căuta inima lui.

• Eclesiastul 2:4-9 Am făcut lucruri mari: mi-am zidit case, mi-am sădit vii, mi-am făcut grădini şi livezi de pomi şi am sădit în ele tot felul de pomi roditori. Mi-am făcut iazuri ca să ud dumbrava unde cresc copacii. Am cumpărat robi şi roabe şi am avut copii de casă; am avut cirezi de boi şi turme de oi mai mult decât toţi cei ce fuseseră înainte de mine în Ierusalim. Mi-am strâns argint şi aur, şi bogăţii ca de împăraţi şi ţări. Mi-am adus cântăreţi şi cântăreţe şi desfătarea fiilor oamenilor: o mulţime de femei. Am ajuns mare, mai mare decât toţi cei ce erau înaintea mea în Ierusalim. Mi-am păstrat chiar înţelepciunea.

• Eclesiastul 2:11a Apoi, când m-am uitat cu băgare de seamă la toate lucrările pe care le făcusem cu mâinile mele şi la truda cu care le făcusem, am văzut că în toate este numai deşertăciune şi goană după vânt...

 
Solomon nu a enumerat toate femeile din viața lui, nici toate actele de păgânism pe care le-a comis. Dar a pățit așa cum a spus Domnul în 1 Împărați 11:2, și anume că relația intimă a bărbaților israeliți cu femeile păgâne întoarce cu siguranță inimile acestora  „înspre dumnezeii lor.”

• 1 Împărați 11:9-10 Domnul S-a mâniat pe Solomon pentru că îşi abătuse inima de la Domnul Dumnezeul lui Israel, care i Se arătase de două ori. În privinţa aceasta îi spusese să nu meargă după alţi dumnezei, dar Solomon n-a păzit poruncile Domnului.

 
Solomon L-a părăsit pe Domnul pentru a sluji poftelor sale trupești și zeilor soțiilor sale. Iar la bătrânețe a ajuns să vadă că totul era „numai deşertăciune și goană după vânt” (Eclesiastul 2:11). El ar fi putut să-și conducă poporul să-L slujească pe Dumnezeu cu o frică evlavioasă de Domnul. Dar, chiar dacă Dumnezeu i-a dat toată  înțelepciunea, Solomon a condus poporul pe căi rele pentru că nu a păzit poruncile Domnului.
 
Și păcatul este scump!

• 1 Împărați 11:11-13 Şi Domnul a zis lui Solomon: „Fiindcă ai făcut aşa şi n-ai păzit legământul Meu şi legile Mele pe care ţi le-am dat, voi rupe împărăţia de la tine şi o voi da slujitorului tău. Numai nu voi face lucrul acesta în timpul vieţii tale, pentru tatăl tău David. Ci din mâna fiului tău o voi rupe. Nu voi rupe însă toată împărăţia; voi lăsa o seminţie fiului tău, din pricina robului Meu David şi din pricina Ierusalimului, pe care l-am ales.”

 
Din 1 Împărați 11:7 aflăm că, „Solomon a zidit pe muntele din faţa Ierusalimului un loc înalt pentru Chemoş, urâciunea Moabului, pentru Moloh, urâciunea fiilor lui Amon.” Închinătorii lui Moloc, îi aduceau acestuia jertfe proprii copii, pe care îi ardeau în foc. Noi trebuie să Îi slujim Lui Dumnezeu și numai Lui. Este periculos să avem prieteni apropiați care nu au frică de Domnul sau care se închină altor dumnezei, pentru că, în timp am putea deveni ca ei.
 
Faima, recunoașterea internațională, puterea, bogățiile, succesul profesional și cea mai mare înțelepciune și cunoaștere nu au o valoare reală dacă cel care le posedă nu are toată inima predată Lui Dumnezeu. În capitolul 2 din Eclesiastul, Solomon mărturisește descurajarea la care l-au condus concluziile lui, după ce a avut totul. Nu mai avea ce să-și dorească, pentru că s-a concentrat doar pe sine, totul a fost pentru el și îl supăra gândul că urmașii lui vor moșteni rodul eforturilor sale. Isus a fost modelul perfect de altruism și de viață trăită în ascultare și dragoste totală pentru Tatăl Său și pentru oameni.
 
Viața Lui Isus a avut cel mai mare succes, pentru că a împlinit tot ce trebuia să facă în existența sa pe Pământ. Pe când Solomon chiar dacă a avut realizări mărețe, a confirmat că tot ce face omul din motive egoiste, pentru sine nu aduce bucurie nici satisfacție reală. În Matei 6, ni se spune că dacă căutăm mai întâi Împărăția Lui Dumnezeu și neprihănirea Lui, El se va îngriji de toate nevoile noastre. Trebuie să-L alegem pe Isus și să rămânem în El. Abia atunci avem adevărata viață aici și acum, și o veșnicie sigură cu Domnul nostru. Nu există nimic în această lume pentru care să merite să-L părăsească cineva pe Domnul.
 
 Eli Cockrell
​

Indiferent prin ce trecem, sau de cât timp ne confruntăm cu probleme serioase, adevărul Scripturii nu se schimbă și Dumnezeu este același ieri, azi și în veci. Bunătatea Lui nu variază în funcție de situațiile cu care ne confruntăm. Tatăl ceresc ne-a arătat dragostea Sa desăvârșită la cruce, când Și-a dat Fiul să moară pentru noi, ca să putem fi ai Lui. Pentru toți cei care Îl iubim pe Isus și „suntem chemați după planul Său”, Domnul face ca tot ce ni se întâmplă, bun sau rău, să lucreze împreună spre binele nostru (Romani 8:28).  În Biblie găsim nenumărate dovezi ale bunătății, credincioșiei, milei și îndurării Tatălui ceresc pentru noi toți.
 

• Psalmii 23:6 Da, fericirea şi îndurarea mă vor însoţi în toate zilele vieţii mele şi voi locui în Casa Domnului până la sfârşitul zilelor mele.

 
Psalmistul David a scris că fericirea și îndurarea Domnului sunt tot timpul la dispoziția noastră, pentru că „toate zilele vieții”, înseamnă că niciuna nu este exclusă. Definiția cuvântului „fericire” este „stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”, iar definiția cuvântului „îndurare” este, „bunătate, compătimire, milă, răbdare, înduioșare”.  Dar reușim să ne bucurăm zilnic ceea ce are Domnul pentru noi? Acești termeni au fost atât de distorsionați de lumea în care trăim încât am ajuns să credem că foarte rar pot face parte din viața noastră. Dar dacă credem că adevărul Cuvântului Lui Dumnezeu este de necontestat, înseamnă că Tatăl ceresc a făcut tot ce ține de El ca noi să ne bucurăm de bunătatea Lui și să putem fi fericiți. Aceasta înseamnă că ține de noi să facem alegerile corecte și să beneficiem de tot ce are Domnul pentru noi. Dumnezeu ne-a pus la dispoziție binecuvântările Lui și când intrăm în posesia lor prin credință, locuim în prezența Domnului pentru totdeauna.
                                                                                                              
De cele mai multe ori suntem triști și nemulțumiți pentru că ne îngrijorăm de ceva care are șanse minime să se întâmple sau ne simțim ofensați de lucruri care nu au o importanță reală. Cu cât alegem mai des să ne hrănim cu versetele care vorbesc despre bunătatea și credincioșia Lui Dumnezeu, cu atât vom putea să Îi dăm Domnului mai repede grijile, problemele și durerile noastre, și să alegem să fim mulțumiți pe deplin pentru că bunătatea, mila și răbdarea Tatălui ceresc ne însoțesc la fiecare pas. Dacă știm adevărul nu vom mai crede minciunile dușmanului pe care încearcă să ni le strecoare în minte prin gânduri care să pară că sunt ale noastre. Domnul vrea să ne concentrăm atenția pe El și pe tot ce ne spune în Cuvântul Lui, pe când diavolul vrea să privim doar la ce ni se întâmplă în această lume și să ne temem de tot ce este rău.
 

• Psalmii 5:12 Căci Tu binecuvântezi pe cel neprihănit, Doamne, şi-l înconjori cu bunăvoinţa Ta cum l-ai înconjura cu un scut.
  

 
Dumnezeu L-a făcut pe Fiul Său, care nu a păcătuit niciodată, „păcat pentru noi, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu în El” (2 Corinteni 5:21). Noi suntem cei neprihăniți, care prin întoarcerea la Dumnezeu am primit neprihănirea Lui Isus. Favoarea Lui Dumnezeu și dorința Lui de a ne face bine ne înconjoară ca un scut, suntem în coconul protecției Domnului, dar nu ne forțează să primim  protecția Lui. Dacă credem minciunile dușmanului, sau continuăm să gândim după tiparele de gândire ale celui rău, pentru că nu ne-am înnoit mintea prin Cuvântul Lui Dumnezeu, îi dăm putere să ne facă rău și astfel ieșim din zona de protecție a Tatălui ceresc. Apostolul Iacov a scris foarte clar că „Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău”, ceea ce implicit înseamnă că nici nu face niciodată nimic rău.
 

• Iacov 1:13,17 Căci Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni. […] orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.

 
Dumnezeu este bun. El este dragostea însăși, și tot ce primim bun și perfect vine de la El. Și dacă versetul 13 nu ne-a convins ce face Tatăl ceresc pentru noi, versetul 17 ne spune că Domnul nu se schimbă nici cu trecerea timpului. El este același în orice moment în timp, așa cum este și Isus.
 

• Evrei 13:8 Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!

 
Putem fi siguri că Dumnezeu face ce promite, nu se schimbă, nici nu se răzgândește și ne iubește necondiționat, indiferent de performanțele noastre.
 

• Psalmii 112:1-9 Lăudaţi pe Domnul! Ferice de omul care se teme de Domnul şi care are o mare plăcere pentru poruncile Lui! Sămânţa lui va fi puternică pe pământ; neamul oamenilor fără prihană va fi binecuvântat. El are în casă bogăţie şi belşug şi neprihănirea lui dăinuieşte în veci. Celui fără prihană îi răsare o lumină în întuneric, el este milostiv, îndurător şi drept. Ce bine-i merge omului care face milă şi împrumută pe altul şi care îşi rânduieşte faptele după dreptate! Căci el nu se clatină niciodată; pomenirea celui neprihănit ţine în veci. El nu se teme de veşti rele, ci inima lui este tare, încrezătoare în Domnul. Inima îi este mângâiată, n-are nicio teamă, până ce îşi vede împlinită dorinţa faţă de potrivnicii lui. El este darnic, dă celor lipsiţi; milostenia lui ţine în veci; capul i se înalţă cu slavă.

 
Să medităm la ce spune Biblia despre noi, ca să înțelegem cât de mare este  bunătatea Lui Dumnezeu și să fim siguri că ne vrea binele maxim. Dacă reușim să vedem cu ochii minții împlinirea promisiunilor Lui Dumnezeu în viețile noastre, acestea vor deveni mai repede reale și în lumea fizică. Să ne vedem veseli, sănătoși, și împliniți, ca să știm că Domnul este cu adevărat bun și să ne încredem pe deplin în bunătatea Lui față de noi ca „să putem domni în viață prin Acel Unul singur, care este Isus Cristos” (Romani 5:17b).
 
 
Carmen Pușcaș