Fericirea este starea pe care și-o doresc majoritatea oamenilor. De câte ori nu ne-am trezit dimineața fericiți, dar a durat doar până ne-am amintit ceva neplăcut, sau câte treburi ne așteaptă, sau a fost suficient să vedem ceva care ne deranjează și fericirea a fost înlocuită de frustrare, supărare, dezamăgire sau chiar enervare. Dicționarul „DEX” definește fericirea ca fiind „stare de mulțumire sufletească intensă și deplină”. Mulțumirea intensă este foarte greu de atins, și dacă privim în urmă ne amintim astfel de momente. Dar câți putem spune că am avut o stare de mulțumire sufletească intensă și deplină, fără cea mai mică nemulțumire sau alt sentiment negativ? Nu putem trăi cu adevărat fericiți decât dacă alegem să ne bucurăm indiferent prin ce trecem și aceasta este viața din abundență pe care o putem avea doar prin credința în Isus.
Suntem îndemnați să considerăm trecerea prin felurite încercări ca fiind o mare bucurie. Versetul nu ne spune să ne bucurăm pentru că suferim, ci pentru ce va urma după încercările prin care trecem. Nu ne bucurăm că suferim, și nici versetul Iacov 1:2 nu spune să facem asta. Adjectivul din limba greacă originală, tradus „mare”, este „pas” și înseamnă chiar mai mult decât mare, „cuvântul include ideea de unicitate, totalitate sau întreg” (Conform Dicționarului „Strong”). Iar definiția bucuriei este, „sentiment de mulțumire vie, de satisfacție sufletească” (Conform „DEX”). Bucuria face parte din roada Duhului Sfânt și când relația noastră cu Isus este profundă, ne încredem total în ajutorul Domnului și roada Duhului Sfânt se poate manifesta liber în viețile noastre zi de zi. Bucuria ca roadă a Duhului Sfânt nu depinde de circumstanțe, nu fluctuează în funcție de succesele sau insuccesele pe care le avem nici de ce fac cei din jur, ci este o constantă. Dar noi trebuie să alegem să petrecem tot mai mult timp în prezența Lui Dumnezeu, pentru ca bucuria pe care o avem tot timpul în duhul nostru unit cu Duhul Sfânt să se manifeste și în suflet. Când suntem bucuroși zâmbim, suntem mai îngăduitori, căutăm pacea și prin cuvintele și acțiunile noastre îi influențăm pozitiv pe cei din jur. Când avem o atitudine pozitivă și ne încredem sincer în Domnul, necazul nu mai pare atât de mare și nici de nerezolvat. Cuvântul original tradus „încercarea” este „dokimion” și înseamnă „încercat, testat pentru a dovedi ce este”. Cu alte cuvinte, când decidem să creștem în credință, să trăim pe placul Domnului, să ne încredem în dragostea și ajutorul Lui, diavolul nu crede că suntem sinceri și prin încercări ne testează credința. Din păcate mulți creștini încep să se îndoiască de dragostea Lui Dumnezeu când trec prin suferințe indiferent de ce natură. Chiar dacă în trecut ni s-a întâmplat să reacționăm în acest fel, nu înseamnă că lucrurile nu pot să se schimbe. De câte ori ne provoacă dușmanul prin diferite necazuri, dacă știm că sunt doar teste și ne încredem că Domnul e de partea noastră ca să ne ajute să le trecem cu bine, nu doar că vom trece testul, dar vom și crește spiritual. Orice intenționează dușmanul spre răul nostru, prin credință fermă în Isus putem schimba spre binele nostru. În continuare versetul spune că testarea credinței noastre lucrează răbdare. De fapt cuvântul original „hupomoné” înseamnă mai mult decât a avea răbdare. Dicționarul „Strong” îl explică prin „fermitate, capacitatea de a îndura, constanță, stabilitate, tărie, și așteptare cu răbdare. Iar în Noul Testament, este caracteristica unei persoane care nu este abătută de la scopul său deliberat și loialitatea față de credință și evlavie nici chiar de cele mai mari încercări și suferințe.” Deci atunci când sursa bucuriei noastre este relația cu Domnul inimii noastre și alegem să ne gândim la „lucurile de sus, nu la cele de pe Pământ”, pentru că știm că am murit și viața noastră „este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” (Coloseni 3:2-3), trecem cu bine testele și creștem spiritual.
Deja știm că termenul tradus răbdare este mult mai complex și la fel sunt și termenii pentru „desăvârșit”, „întregi” și „să nu duceți lipsă de nimic” . Explicând termenii mai detaliat putem vedea cât de minunat și profund este versetul 4, pe care îl putem parafraza astfel: Dar fermitatea și capacitatea de a îndura și a nu ne lăsa deviați de la scopul și loialitatea față de credință și evlavie, nici chiar de cele mai mari încercări și suferințe trebuie să-și facă complet, total, perfect lucrarea, ca să fim perfecți, desăvârșiți, întregi, liberi de păcat, așa cum a fost creat omul înainte de păcatul adamic, și să nu ducem lipsă de nimic, să avem totul complet, fiind cum ne-a creat Dumnezeu să fim. Deci de ce trebuie să privim trecerea prin felurite încercări ca o mare bucurie? Este vorba de încercări variate, de multe feluri, deci nu de un anumit tip. Nu trebuie să ne întrebăm dacă încercarea prin care trecem întrunește condițiile acestui verset. Indiferent care este cauza suferinței noastre, dacă ne păstrăm inima curată, alegem să ne încredem că Domnul, și să ne păstrăm pacea în loc să disperăm, vom birui. Când avem inima mulțumitoare, și alegem să ne bucurăm în Isus și în ce lucrează perseverența și fermitatea credinței în noi, ne schimbăm și devenim tot mai asemănători lui Isus. Suntem într-un continuu proces de schimbare cât timp trăim în aceste trupuri de carne. De aceea să alegem să petrecem cât mai mult timp în prezența Domnului, să căutăm fața Lui, și să dorim să schimbăm ce ne arată că nu-i place în noi, ca să ajungem așa cum ne-a creat Tatăl ceresc să fim și să ne bucurăm de fiecare zi. Carmen Pușcaș
0 Comments
... Dumnezeu e lumină şi în El nu este întuneric. Dacă zicem că avem părtăşie cu El şi umblăm în întuneric, minţim şi nu trăim adevărul. Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat. Dacă zicem că n-avem păcat, ne înşelăm singuri şi adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, El este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire. - 1 Ioan 1:5b-9 Poate că ați auzit de multe ori citat versetul următor, 1 Ioan 1:10, „Dacă zicem că n-am păcătuit, Îl facem mincinos şi Cuvântul Lui nu este în noi.” Din păcate de cele mai multe ori nu este citat în context, ci doar pentru a susține că este normal să păcătuim, pentru că creștinul nu este decât un păcătos iertat. Dar care este adevăratul sens al acestui verset? La o analiză mai atentă în contextul versetelor precedente, citate mai sus, și al celor care urmează, citate mai jos, vedem că versetul nu spune că suntem păcătoși care nu se pot înfrâna să păcătuiască. Ioan era apostolul dragostei, dar era și unul dintre „Fiii tunetului” (cum i-a numit Isus în Marcu 3:17). El iubea oamenii suficient de mult ca să fie ferm în corectarea lor. Și pentru că îi iubea și pe cei care se înșelau singuri, crezând că sunt creștini, apostolul i-a corectat aspru. Această corecție este valabilă și pentru creștinii din zilele noastre, care cred că sunt neprihăniți, când de fapt trăiesc în păcat. Dumnezeu este lumină și în El nu este nici o urmă de întuneric, iar cine trăiește în păcat, face faptele întunericului și nu poate spune că are părtășie cu Domnul.
Cuvântul original din limba greacă, tradus părtășie este „koinonia”, și înseamnă „împărtășire, comuniune, părtășie spirituală, în duh (conform „Strong’s Concordance”). Deci relația noastră cu Dumnezeu este una de împărtășire și comuniune în duh, o relație cu participarea ambelor părți. Domnul vrea să ne deschidem total inima înaintea Lui și să ne reveleze cine este El, pentru că vrea să dorim să Îl cunoaștem intim și să vrem, să fim cunoscuți de El în cele mai mici detalii. Tatăl nostru ceresc știe totul despre noi, dar numai după ce dorim să Îi dăm toate emoțiile, gândurile, trăirile, experiențele, visele, dorințele, tot trecutul, prezentul și viitorul nostru poate interveni ca să ne vindece, să ne restaureze și să ne îndrume. De ce? Pentru că Domnul nu trece peste voința liberă pe care ne-a dat-o. Să privim mai atent la versetul 1 Ioan 1:7, „Dar, dacă umblăm în lumină, după cum El Însuşi este în lumină, avem părtăşie unii cu alţii; şi sângele lui Isus Cristos, Fiul Lui, ne curăţeşte de orice păcat.” Cuvântul original „allēlōn”, poate fi tradus atât „unul cu altul” cât și „unii cu alții”, dar sensul lui în acest context este de singular, adică „unul cu altul”. Este vorba despre părtășia cu Dumnezeu, nu cu ceilalți frați de credință. Cum ar putea părtășia cu ceilalți credincioși să conducă la spălarea păcatelor noastre prin sângele Lui Isus Cristos? Dar părtășia cu Dumnezeu, care are loc în lumină, adică într-o trăire curată, pe placul Domnului, înseamnă apropiere, comuniune în duh și această relație apropiată ne dă neprihănirea, curățirea de orice păcat pe care l-am comis, prin jertfa Lui Isus. Când intrăm în prezența Lui Dumnezeu, care este sfânt și curat, nu putem să nu ne cerem iertare sincer și de cel mai mic și neimportant păcat comis. Poate că în comparație cu cei din jur părem curați, dar în comparație cu Domnul, niciunul dintre noi nu poate pretinde că este fără păcat. Fiecare om are nevoie să recunoască că are nevoie de Isus și de iertarea care poate fi primită doar prin credința în El și în jertfa Lui. Dar Dumnezeu știe cât de slabă este firea umană decăzută și tocmai de aceea Și-a trimis propriul Fiu să plătească pentru păcatele noastre, ca să putem fi împăcați din nou cu El și să putem fi mântuiți. Dacă recunoaștem că am păcătuit și ne cerem sincer iertare, Domnul „este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire”. Versetele următoare arată care este motivația celor scrise:
Suntem chemați să nu mai păcătuim, și să fim sfinți în toată purtarea noastră, așa cum citim și în 1 Petru 1:15. Aceasta înseamnă să fim „puși deoparte pentru Dumnezeu”, separați de lume, să fim oameni integri, cu inima curată. Doar prin separarea de valorile și faptele lumii, putem să Îi aparținem pe deplin Lui Dumnezeu și să trăim în lumina Lui. Sfințenia este urmarea nașterii din nou și a continuării procesului de schimbare prin înnoirea minții prin Cuvântul Lui Dumnezeu. Nu putem fi sfinți prin puterile noastre, indiferent cât de mult am încerca. Sfințenia poate fi doar urmarea credinței sincere în Isus și în jertfa Lui prin care ne-a eliberat de sub puterea păcatului și implicit a morții. Aceasta înseamnă că trăim având neprihănirea Lui Isus. Dar de noi depinde să ne socotim „morţi faţă de păcat şi vii pentru Dumnezeu, în Isus Cristos, Domnul nostru.” (Romani 6:11b) Ca să Îl cunoaștem pe Isus trebuie să petrecem timp cu El. Și ca să intrăm în prezența Sa, trebuie să avem neprihănirea Lui, adică să ne cerem iertare când păcătuim, ca să beneficiem de efectele jertfei Lui. Când ajungem să Îl cunoaștem cu adevărat, să înțelegem cât de mult ne iubește, cât este de bun, milos și drept, ne dorim să semănăm cu El și să ascultăm de El. Pe măsură ce Îl cunoaștem mai bine pe Isus înțelegem mai profund cât de mare este dragostea Lui pentru noi și Îl iubim și noi mai mult. Când cunoaștem dimensiunile și profunzimea dragostei Lui ajungem plini de toată plinătatea Lui Dumnezeu (Efeseni 3:19) și știm că suntem pe deplin ai Lui. De aceea când se întâmplă să greșim ca urmare a presiunilor celor din jur, a suferințelor sau problemelor prin care trecem, ne cerem repede iertare și ne dorim să revenim la relația curată cu Domnul nostru. În 1 Ioan capitolul 4, este clar evidențiat faptul că dacă Îl cunoaștem pe Isus, Îl iubim și ne iubim unii pe alții. Și când Îl iubim pe Dumnezeu și ne iubim aproapele suntem liberi de păcat. Când căutăm să creștem în dragostea Lui Dumnezeu devenim tot mai altruiști și păcătuim mai puțin. Iar dacă alegem să facem faptele luminii și să urâm faptele întunericului, devenim tot mai liberi de noi înșine. Ca urmare căutăm să petrecem timp cu copiii Lui Dumnezeu în medii curate spiritual și îi evităm pe cei care trăiesc în păcat și locurile pe care aceștia le preferă. Să ne facem timp să studiem Cuvântul Lui Dumnezeu si să analizăm versetele în contextul în care sunt scrise ca să credem adevărul. Dacă ne bazăm credința doar pe ceea ce auzim sau citim din alte surse, fără să verificăm cu ce spune Biblia, nu avem o temelie fermă și poate nici nu credem adevărul. Dumnezeu vrea să ne descopere tainele Scripturii tuturor celor care Îl iubim și dorim să ÎL urmăm, dar ca să primim revelația Sa, trebuie să petrecem timp studiind Biblia și căutând prezența Lui. Doar așa putem crede cu adevărat că nu mai suntem sub robia păcatului ci suntem liberi și mântuiți prin neprihănirea Lui Isus. Aleluia! Suntem meniți să creștem tot mai mult în asemănarea cu Domnul nostru. Tatăl ceresc ne vrea liberi ca să facem alegerile corecte și să trăim vieți împlinite prin Isus cel neprihănit. El L-a făcut păcat pe Fiul Lui care n-a cunoscut niciun păcat, ca noi să fim neprihănirea Lui Dumnezeu în Isus Cristos (2 Corinteni 5:21). Mulțumim Doamne pentru iertarea Ta pentru viața nouă pe care o avem în Tine. Pentru că Te iubim putem primi dragostea Ta. Ne-ai dat nașterea din nou prin Duhul Sfânt și pentru ca am murit împreună cu Isus, am fost și înviați împreună cu El și nu mai trăim noi, ci Cristos trăiește prin noi, dacă Îl lăsăm să o facă. De noi depinde să nu mai urmăm conducerea poftelor firii, și să-L lăsăm pe Isus să fie cu adevărat pe tronul inimii noastre. Carmen Pușcaș Chiar dacă nu ne place să fim descurajați, ne așteptăm să ni se întâmple. Unele persoane au trecut prin atât de multe dezamăgiri încât au ajuns să creadă că este mai ușor să nu se aștepte la nimic bun, ca să nu sufere când lucrurile iau o întorsătură nedorită. Dar Biblia ne învață să ne străduim să semănăm cu Isus Cristos, să urmăm modelul Lui perfect de credință și comportament. Nu citim nicăieri în Biblie că Isus se trezea supărat, că avea o zi proastă sau că se aștepta la tot ce era mai rău. Dacă ar fi fost așa, nu ar fi putut să îi mângâie pe cei întristați, să-i vindece pe bolnavi, să învie morții și nici să dea învățăturile pe care le-a dat. Și nu făcea bine oamenilor doar din când în când, sau când avea zile bune. Oamenii Îl asaltau în continuu, oriunde se afla și Domnul îi ajuta pe toți!
Cărturarii care au studiat atent cele patru Evanghelii, spun că din cei trei ani și jumătate de slujire ai Domnului avem informații doar despre maxim 50 de zile, dintre care nicio zi nu este prezentată complet de dimineața până seara. Dacă din atât de puține zile aflăm despre atât de multe minuni ale Domnului, oare cât de multe a făcut în total? Mai ales că de multe ori au venit la El mulțimi mari de bolnavi și i-a vindecat pe toți. Adevărul este că viața Lui Isus a fost plină de minuni. Isus nu poate fi descurajat, nici deprimat. El este Dumnezeul oricărei mângâieri și speranțe! Descurajarea este de cele mai multe ori rezultatul așteptărilor noastre nerealiste. Când ne imaginăm că cineva sau ceva trebuie să fie într-un anumit fel, sau că o anumită situație se va rezolva cum ne dorim noi, fără să avem o bază biblică, și fără ca Domnul să ne fi vorbit ceva specific, ne predispunem descurajării. Când ne confruntăm cu realitatea, suntem descurajați. Dar dacă alegem să nu dăm amploare sentimentelor negative, și ne rugăm Domnului să ne arate ce ar trebui să facem, ne putem elibera mai repede de descurajare și învățăm să fim mai realiști pe viitor. De cine depinde cum ne începem ziua? În primul rând de noi. Dacă ne facem planuri rigide, care credem că nu pot fi schimbate, avem parte de multe dezamăgiri. Cei de lângă noi au de asemenea planurile lor, care de cele mai multe ori ne implică și pe noi. Ca urmare, ajungem să facem ce vor ei și prea puțin din ce ne-am planificat noi înșine. Dacă lăsăm acest lucru să ne tulbure, sau să ne enerveze, avem puține șanse să avem o zi bună. Dar dacă alegem să vedem partea bună din ceea ce a intervenit și ne-a schimbat cursul zilei, putem să avem pace în continuare și chiar să facem și ceva din ce ne-am propus. De când ne trezim, să alegem să fim mulțumitori ca să începem ziua plini de speranța și bucuria care vin din credința că Domnul lucrează ceva bun pentru noi. Dacă nu ne așteptăm să ni se întâmple lucruri bune, avem toate șansele să avem parte de lucruri rele. De ce? Pentru că dușmanul abia așteaptă să îi credem minciunile și să fim descurajați, ca să poată aduce în calea noastră lucrurile rele pe care le plănuiește. Din păcate, unii creștini sunt atât de pesimiști, încât diavolul și slujitorii lui își pot lua zile libere în cei privește, pentru că se țin singuri în groapa deznădejdii și a depresiei. Când ne este greu să ne bucurăm, este momentul să ne analizăm inima. De ce suntem triști, ce ne apasă, care este cauza? În ce direcție merge viața noastră? Suntem în continuare în planul Domnului, pe calea îngustă care merge spre cer, sau ne-am abătut de la direcția corectă? Ce zidim pe temelia credinței în Isus? Aur, argint, pietre scumpe, sau lemn, fân, trestie? Dacă avem gânduri și sentimente opuse roadei Duhului Sfânt, știm că nu avem inima curată. Cauza poate fi o motivație greșită sau poate că facem alegeri greșite în ceea ce privește ceea ce citim, ascultăm, vedem sau gândim. În Efeseni 2:2, Satan este numit, „domnul puterii văzduhului”, ceea ce explică de ce are atât de multă influență prin programe de televiziune, Internet, sau media socială cum sunt TikTok, Facebook, Instagram ș.a. Când realizăm că ceea ce urmărim ne poluează inimile, ne ține descurajați și ne face să păcătuim, este timpul să facem „curățenie generală”. Să scoatem din viața noastră tot ce nu este pe placul Domnului. Să nu mai spunem: „Doamne de ce permiți asta în viața mea?” Această întrebare nu ne ajută cu nimic pentru că este greșită în sine. Avem voință liberă și noi de fapt îi permitem răului să intre în viața noastră prin alegerile pe care le facem. Dumnezeu vrea să ne ajute să ne schimbăm și să ne eliberăm de ceea ce ne face rău, dar trebuie să vrem să ne schimbăm și să Îi cerem Domnului ajutorul. Doar atunci Domnul va aprinde focul curățirii și ne va ajuta să ajungem liberi și fericiți. Să ne amintim de cei trei tineri evrei din cartea Daniel, Șadrac, Meșac și Abed-Nego (Daniel 3). Cei trei au refuzat să se închine statuii de aur a împăratului Nebucadnețar, și au ajuns aruncați în cuptorul încins. A oprit Domnul focul? Nu. Împăratul orgolios și nervos a cerut chiar ca focul să fie de șapte ori mai puternic decât era normal. I-a pus pe cei mai voinici soldați ai săi să îi lege pe tineri și să-i arunce în foc, și aceștia au ajuns arși de vii, iar tinerii credincioși Domnului au căzut legați în mijlocul cuptorului. Dar focul nu i-a afectat, ba chiar împăratul i-a văzut plimbându-se liberi de orice legături și nevătămați împreună cu un al patrulea, „şi chipul celui de al patrulea semăna cu al unui fiu de dumnezei!” (Daniel 3:25). Chiar dacă Domnul nu l-a oprit pe Nebucadnețar să îi arunce în cuptorul încins, a fost cu ei în foc, i-a păzit de efectele acestuia și i-a eliberat de legături. Și toți cei prezenți „au văzut că focul n-avusese nicio putere asupra trupului acestor oameni, că nici perii capului lor nu se pârliseră, hainele le rămăseseră neschimbate şi nici măcar miros de foc nu se prinsese de ei.” (Daniel 3:27) Isus a fost cu ei în foc. La fel face și pentru noi, dacă ne încredem în El și trăim pe placul Lui. Când Dumnezeu este Domn peste viața noastră, este Domn și peste focul prin care trecem și dacă îi permitem, face ce e mai bun pentru noi, indiferent cât de mult încing focul cei care ne vor răul. Focul descoperă adevărata motivație a felului în care trăim. Diavolul știe că la cea mai mică presiune dovedim cât de reală și profundă este credința noastră. Iar dacă încercările ne fac să ne pierdem încrederea că Domnul ne iubește, este cu noi și va face ce este cel mai bine pentru noi, vom ajunge să fim descurajați, nemulțumiți, să ne plângem la infinit de milă și unii pot chiar ajunge să se îndepărteze de Domnul. Dar putem învăța din greșeli, să alegem să credem cu adevărat că Domnul este cu noi în orice foc al vieții și ne ajută să trecem cu bine peste orice încercare. Să nu uităm că de noi depinde să facem alegerile corecte, să căutăm să petrecem cât mai mult timp studiind Cuvântul Lui Dumnezeu, dorind să Îl cunoaștem și să petrecem cât mai mult timp în prezența Lui, ca să ajungem să semănăm tot mai mult cu El. Doar așa vom putea să ne bucurăm zilnic și să trăim viața abundentă pe care dorește Isus s-o trăim (Ioan 10:10b) și să învingem descurajarea cu adevărata încurajare care vine din încrederea totală în Domnul vieții noastre. Iată câteva versete care ne îndeamnă să ne bucurăm. Dacă medităm asupra lor putem să facem alegerile corecte și să fim mai fericiți. Psalmii 2:11 Slujiţi Domnului cu frică şi bucuraţi-vă tremurând. Psalmii 32:11 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi veseliţi-vă! Scoateţi strigăte de bucurie, toţi cei cu inima fără prihană! Psalmii 33:1 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul! Oamenilor fără prihană le şade bine cântarea de laudă. Psalmii 68:4 Cântaţi lui Dumnezeu, lăudaţi Numele Lui! Faceţi drum Celui ce înaintează prin câmpii! Domnul este Numele Lui: bucuraţi-vă înaintea Lui! Psalmii 97:12 Neprihăniţilor, bucuraţi-vă în Domnul şi măriţi prin laudele voastre sfinţenia Lui! Isaia 44:23 Bucuraţi-vă, ceruri! Căci Domnul a lucrat; răsunaţi de veselie, adâncimi ale pământului! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Şi voi, pădurilor, cu toţi copacii voştri! Căci Domnul a răscumpărat pe Iacov, Şi-a arătat slava în Israel. Isaia 49:13 Bucuraţi-vă, ceruri! Veseleşte-te, pământule! Izbucniţi în strigăte de bucurie, munţilor! Căci Domnul mângâie pe poporul Său şi are milă de nenorociţii Lui. Romani 12:12 Bucuraţi-vă în nădejde. Fiţi răbdători în necaz. Stăruiţi în rugăciune. Filipeni 3:1 Încolo, fraţii mei, bucuraţi-vă în Domnul. Mie nu-mi este greu să vă scriu mereu aceleaşi lucruri, iar vouă vă este de folos. Filipeni 4:4 Bucuraţi-vă totdeauna în Domnul! Iarăşi zic: Bucuraţi-vă! 1 Tesaloniceni 5:16 Bucuraţi-vă întotdeauna. Carmen Pușcaș Caracterul diavolului este total opus caracterului Lui Dumnezeu și la fel sunt și acțiunile și modul lui de operare. Cel mai frecvent suntem atacați prin gânduri și implicit sentimente care ne fac să fim răi, să îi judecăm aspru pe ceilalți, iar nouă să ne găsim scuze. Dușmanul vrea să credem că doar noi contăm, și nimeni altcineva nu este la fel de important decât suntem noi. Ne îndeamnă să căutăm doar câștigul personal, indiferent cu ce cost. Ne spune că merităm tot ce este mai bun, chiar dacă trebuie să călcăm pe cei din jur ca să obținem ceea ce credem că merităm. Și cea mai mare înșelăciune este că Dumnezeu este un stăpân dur, care are doar pretenții de la noi, nu ne iubește, nu vrea nimic bun pentru noi și cel mai bine este să stăm cât mai departe de El. Când ne comportăm în acest fel, facem ce face diavolul și suntem opusul la ceea ce ne-a creat Dumnezeu să fim.
Deci, când suntem răniți sau ofensați este mai ușor să cedăm ispitei de a dori să ne răzbunăm, și să păcătuim. Cu cât coborâm mai jos în groapa durerii și a auto-compătimirii, cu atât ne ia mai mult timp și efort ca să ieșim de acolo. Isus a spus foarte clar și răspicat „’Adevărat, adevărat vă spun [...] că oricine trăieşte în păcat este rob al păcatului.’” (Ioan 8:34). Aceasta înseamnă că pe tronul inimii celui care trăiește condus de păcat nu este Isus, ci cel rău. Sunt persoane care cred că sunt creștini pentru că s-au rugat o dată ca Isus să devină Domnul vieții lor, dar apoi au continuat să trăiască la fel ca înainte, în aceleași păcate, fără să schimbe nimic. Adevărul este că după rugăciunea sinceră a pocăinței și a dorinței de a deveni urmașii Lui Cristos, se produce nașterea din nou. Dar pentru ca Isus să domnească cu adevărat în inimile noastre, trebuie să ne apropiem de Dumnezeu, să studiem Cuvântul Lui, cerându-i ajutorul să îl înțelegem, și să facem ceea ce ne învață. Prin studierea Bibliei ne înnoim mintea, înlocuind modul lumesc de gândire cu adevărul și ca urmare începem să ne schimbăm (Romani 12:2). Pe măsură ce înțelegem adevărul despre cine este Dumnezeu, cum este, ce Îi place și ce nu, începem să identificăm tot mai ușor gândurile care vin de la dușman sau din propria fire păcătoasă și să ne opunem lor cu adevărul Scripturii. Doar adevărul învinge minciuna. Isus a spus celor care crezuseră în El:
Nu putem cunoaște Cuvântul Lui Dumnezeu doar prin „vizite scurte”, în momentele de criză. Trebuie să rămânem în Cuvânt, să fie o practică zilnică, nu doar ca să bifăm o datorie creștină, ci plini de dorința de a-L cunoaște pe Domnul și a învăța cum să trăim pe placul Lui. Studiul Scripturii ne crește dorința să comunicăm cu Tatăl ceresc prin rugăciune, să-i spunem ce ne frământă și să ascultăm ce ne răspunde.
Ca să fim ucenicii Lui Isus, trebuie să învățăm de la El. Și cum putem învăța dacă nu studiem Cuvântul Lui Dumnezeu? Doar prin studiul Bibliei și prin părtășia cu Domnul în rugăciune și închinare Îl putem cunoaște pe Isus și putem învăța de la El, ca să-L putem urma. Pe măsură ce creștem în cunoașterea adevărului vom deveni cu adevărat liberi. De ce? Pentru că adevărul Scripturii ne înnoiește mintea și ne eliberează de sub jugul învățăturilor greșite și al dorințelor păcătoase ale firii și mai ales de înșelăciunile și minciunile diavolului.
În momentul nașterii din nou ne-am unit cu Isus, prin Duhul Sfânt care locuiește în noi și omul cel vechi a fost răstignit împreună cu Domnul inimii noastre. Pentru că Isus a murit pentru păcat o singură dată, este important să realizăm că și noi am murit față de păcat când ne-am născut din nou și de atunci trupul păcatului, adică natura firească, sau omul cel vechi a fost dezbrăcat de puterea lui. Noi trebuie să ne considerăm morți față de păcat și vii pentru Dumnezeu în Isus Cristos, ca să credem fără urmă de îndoială că putem să nu păcătuim. Toți ne-am născut cu natura păcătoasă a lui Adam și eram păcătoși înainte de a rosti primul cuvânt sau de a face primul păcat. Doar după ce Isus a plătit prin jertfa Lui pentru toate păcatele omenirii, a fost posibilă împăcarea noastră cu Dumnezeu și eliberarea de sub robia păcatului. De aceea fiecare om trebuie să se nască din nou, ca să devină copilul Lui Dumnezeu și să fie liber de sub stăpânirea păcatului și a autorului păcatului, adică Satan (Ioan 8:44). Înainte de nașterea din nou, nimeni nu poate trăi pe deplin curat, pentru că firea păcătoasă este mai puternică decât voința omului de a face binele. Și cei mai morali oameni de pe planetă au păcătuit, pentru că sunt sub robia naturii păcătoase. Dar slăvit să fie Domnul, prin Isus suntem liberi de sub robia păcatului, și pe măsură ce ne înnoim mintea putem să-l stăpânim. Cu cât alegem mai des să ne gândim la cât de mult ne iubește Dumnezeu, la adevărul Scripturii referitor la tot ce ne ispitea în trecut, și realizăm că diavolul și-a pierdut dreptul de stăpânire asupra noastră, ne înnoim mintea și luăm deciziile corecte, prin care trăim curat, pe placul Lui Dumnezeu. Versetele Efeseni 3:16-19, ne învață că pentru a fi pe deplini biruitori și plini de toată plinătatea Lui Dumnezeu, Isus trebuie să locuiască în inimile noastre prin credință, să fim înrădăcinați în dragostea Lui și să o cunoaștem cât mai profund. Dar pentru a ajunge acolo, ne rugăm Tatălui ceresc să ne facă să ne întărim prin Duhul Lui în duhul nostru.
Putem fi siguri că orice gând, dorință sau sentiment care este contrar definiției dragostei „agape” nu vin de la Dumnezeu și sunt de origine firească sau de la cel rău, și dacă le punem în aplicare ne costă. Tot ceea ce am enumerat la începutul acestui blog, este opusul dragostei și caracterului Lui Dumnezeu. Prin Isus toate acestea nu mai au drept de stăpânire asupra noastră, dar de noi depinde să alegem cui slujim și să facem alegerile corecte. O minte înnoită alege să se gândească la ceea ce spune versetul următor.
Cu cât reușim să gândim mai mult în acest fel cu atât mai des vom învinge ispitele diavolului, vom lua deciziile corecte, vom simți ce Îi place Domnului, vom vorbi și vom acționa conform voii Lui. Să ne păstrăm inima mulțumitoare și plină de laudă la adresa Lui Dumnezeu ca să putem auzi ce ne conduce Domnul să facem când trecem prin încercări și suntem ispitiți. Un astfel de comportament este rețeta unei vieți împlinite și cu adevărat fericite! Doar Fiul Lui Dumnezeu a putut fi fără păcat ca să poată muri în locul nostru ca să ne mântuiască. Carmen Pușcaș
Doar cineva fără păcat, putea să fie jertfa care să curețe definitiv păcatele omenirii. Curățarea finală trebuia făcută în Locul Preasfânt din cer, la tronul Lui Dumnezeu și acolo sângele de animale și păsări din lumea căzută în păcat nu puteau intra. De aceea, jertfele aduse sub Vechiul Legământ, sub Legea Mozaică, doar acopereau păcatele celor care le aduceau, iar când mureau puteau ajunge doar în Paradis, care era parte din Locuința Morților (Sheol), și nu din rai. După ce a înviat, Isus s-a dus la Tatăl, și în seara aceleași zile s-a arătat ucenicilor. Aceasta înseamnă că vizita în sala tronului ceresc a fost scurtă, și avea un scop anume, care implica prezența Lui Isus (Ioan 20:17-19). Dumnezeu Tatăl și Isus erau și sunt în contact permanent, cu excepția timpului în care Fiul a luat asupra Lui păcatele omenirii. Dacă trebuia doar să vorbească cu Tatăl Său nu era nevoie să urce în sala tronului ceresc. Isus a trebuit să meargă personal la Tatăl, ca să ducă sângele perfect al jertfei Sale, pentru ca iertarea păcatelor să devină efectivă (Evrei 9:12, 24). Să ne amintim că Vechiul Testament este prefigurarea celui Nou, și în Legea Mozaică, Marele Preot trebuia să stropească capacul ispășirii cu sângele jertfei de ispășire, adusă pentru păcatele poporului (Leviticul 16:15). Capacul ispășirii acoperea chivotul legământului care era în Locul Preasfânt și acolo Dumnezeu se întâlnea cu Marele Preot ca să-i de-a poruncile pentru popor (Exodul 25:22). Doar sângele Lui Isus, era perfect curat ca să poată intra în „cortul acela mai mare și mai desăvârșit care nu este făcut de mâini, adică nu este din zidirea aceasta” (Evrei 9:11b), ca să curețe păcatele omenirii pentru totdeauna. Isus nu cedat în fața păcatului, de aceea a putut muri pentru păcatele omenirii, și a putut fi înviat, pentru că nu a păcătuit niciodată. Sângele Lui era pur și perfect așa cum dorește Dumnezeu să fie fiecare dintre noi. De aceea este esențială nașterea din nou, și fără aceasta nimeni nu poate fi mântuit. Nașterea din nou este produsă de Duhul Sfânt, care restaurează duhul nostru la stadiul inițial, curat, perfect, așa cum a fost creat de Dumnezeu în Adam înainte de păcat. Doar prin sămânța pură a Duhului Sfânt, putem reveni la ce ne-a creat Dumnezeu să fim și prin curățarea de păcate prin sângele jertfei Lui Isus suntem împăcați cu Dumnezeu. Păcatul care ne separa de Tatăl ceresc a fost șters, învinuirile pe care ni le aduce Satan nu mai au bază, suntem cu adevărat curați, neprihăniți, adică fără păcat! Capetele de acuzare au fost șterse! Aleluia!!!
Dacă încă nu v-ați împăcat încă cu Dumnezeu, și doriți să o faceți, nu este prea târziu. Iertarea păcatelor devine reală pentru toți cei care cred în Isus, Îl iubesc și trăiesc pentru El. În articolul „Mântuirea” găsiți bazele biblice ale pașilor spre mântuire și versetele care să vă ajute să înțelegeți cum puteți fi născuți din nou.
Isus a făcut totul pentru iertarea noastră, jertfa Lui a fost adusă o dată pentru totdeauna. De noi depinde să înțelegem că după ce Duhul Sfânt ne-a convins că eram păcătoși și ne-am cerut sincer iertare, am murit față de păcat și nu mai suntem sub robia lui. Aceasta înseamnă că pe măsură ce ne înnoim mintea cu Cuvântul Lui Dumnezeu, înțelegem tot mai mult cine suntem în Isus și ce avem în El și pe măsură ce ne dorim tot mai mult ce vrea Dumnezeu pentru noi, suntem transformați devenind tot mai asemănători Lui Isus. Dumnezeu este dragoste și pe măsură ce Îl iubim pe El tot mai mult, ne schimbăm și ajungem să ne iubim pe sine așa cum vrea Tatăl ceresc și implicit ne vom iubi semenii așa cum ne cere Domnul să o facem în 1 Corinteni 13:4-7, „Dragostea este îndelung răbdătoare, este plină de bunătate, dragostea nu pizmuieşte, dragostea nu se laudă, nu se umflă de mândrie, nu se poartă necuviincios, nu caută folosul său, nu se mânie, nu se gândeşte la rău, nu se bucură de nelegiuire, ci se bucură de adevăr, acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” Dumnezeu este cel mai minunat exemplu de dragoste. El Și-a dat Fiul să moară pentru păcatele noastre ca să ne răscumpere din păcat și să putem deveni copiii Lui. Atât de mult ne iubește și vrea să fim ai Lui! Când înțelegem cât de imensă este dragostea Lui Dumnezeu pentru fiecare dintre noi, și o primim, putem iubi și noi la rândul nostru. Indiferent prin ce trecem, dragostea Lui Dumnezeu este maximă, nu se schimbă față de noi, și dacă alegem să ne încredem în El, vom vedea cum ne poartă de grijă și cum folosește răul spre binele nostru. Când iubim, iertăm mai ușor, ne ofensăm mai greu, avem mai multă pace și ne bucurăm mai mult. Dacă acceptăm că suntem iertați prin jertfa Lui Isus, și că suntem cu adevărat înfiați de Tatăl ceresc, ne dorim să trăim ca adevărații Lui copii iubitori, și suntem cu adevărat liberi de sub robia păcatului. Iar când se întâmplă să greșim ne cerem iertare, și știm că Dumnezeu „este credincios şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţească de orice nelegiuire” (1 Ioan 1:9b). Să nu uităm niciodată că Isus,
Carmen Pușcaș Cum ne comportăm în perioadele de testare, când suntem în deșert? Focul încercărilor ne face să ne comportăm ca și copiii lui Israel, care pentru că s-au răzvrătit și nu au crezut că Domnul poate face ce le-a promis, au rătăcit 40 de ani în deșert până când au murit toți adulții răzvrătiți, sau ne comportăm ca Isus în cele 40 de zile de post când a fost dus de Duhul Sfânt în pustie ca să fie ispitit de diavolul (Matei 4:1-11)? Poate spuneți că Isus este Dumnezeu și a putut să învingă ispitele. Dar versetul Matei 4:2 ne arată că la final Isus, „a flămânzit”. Cât timp a trăit pe Pământ, Isus a avut nevoie de hrană, apă și somn ca oricare intre noi. Iată doar câteva versete care arată că Isus a trăit ca om: „Pe când şedeau la masă şi mâncau, Isus a zis...” - Marcu 14:18a; „A venit o femeie din Samaria să scoată apă. „Dă-Mi să beau”, i-a zis Isus” - Ioan 4:7; „Pe când vâsleau ei, Isus a adormit...” - Luca 8:23a. Ceea ce ne conduce în viață determină cui aparținem și unde ne vom petrece veșnicia. Zilnic facem nenumărate alegeri și de natura acestor alegeri depinde calitatea vieții pe care o trăim și pe ce drum mergem.
Nu putem trăi la fel cu cei din lume și să ne numim copiii Lui Dumnezeu. De la căderea lui Adam și Eva în păcat, lumea aparține celui rău și este condusă de păcat. De aceea prietenia cu lumea, împlinirea poftelor firii nu sunt pe placul Lui Dumnezeu. Duhul Sfânt este martorul apartenenței la familia Lui Dumnezeu. Când roada Lui de dragoste, bucurie, pace și tot ce este bun se manifestă în noi, în situații în care prin noi înșine am simți exact opusul, ne reconfirmă că suntem mântuiți. Și apostolul Iacov a explicat foarte clar că nu putem fi prieteni cu lumea și să credem că Îi aparținem Lui Dumnezeu, în același timp.
Duhul Sfânt locuiește în inima predată Lui Isus și vrea să Îi aparținem cu totul Domnului. Și doar când suntem pe deplin ai Lui Dumnezeu, putem fi cu adevărat fericiți.
Isus nu a pretins că este om, El s-a născut ca om și a trăit într-un trup uman. Isus a renunțat la atributele Sale de Dumnezeu ca să fie ca unul dintre noi. De aceea comportamentul Lui este exemplul perfect pentru fiecare dintre noi. A făcut minuni prin puterea Duhului Sfânt și ne-a arătat importanța rugăciunii și a relației intime, permanente cu Tatăl ceresc. Ne-a învățat să dorim să facem doar voia Tatălui ceresc, să nu căutăm binele personal în detrimentul celorlalți, să nu iubim lucrurile din lume și să urâm păcatul și tot ce este conectat de acesta. Ca să putem trăi așa, trebuie să-L iubim pe deplin pe Dumnezeu și să ne iubim aproapele așa cum a spus Isus în versetul următor.
Ca să Îl putem iubi pe Dumnezeu cu tot ceea ce suntem și cu tot ce avem, trebuie să știm că nu ne mai aparținem nouă, ci Celui care ne-a răscumpărat plătind cu moartea pentru păcatele noastre. Când i-am predat Domnului tot, înseamnă că i-am predat și dorințele și planurile de viitor. Atunci ne găsim toată plăcerea în Domnul, suntem cei mai fericiți în prezența Lui și căutăm să petrecem cât mai mult timp cu El. Atunci inimile ne sunt pline de bucuria și pacea Lui Isus, ne gândim la lucrurile de sus, nu la cele de pe Pământ (Coloseni 3:2) și nici nu ne mai dorim ce nu vrea Domnul pentru noi. Când dorințele noastre sunt pe placul Domnului, El ni le împlinește:
Care ne este temelia vieții de credință? Cine a venit la Isus doar ca să-i rezolve problemele, să-i vindece bolile, să-i dea prosperitate, să-i facă dreptate, și să-i împlinească visele, nu poate avea parte de stabilitate și nici de multe bucurii în această lume. Dar cine s-a întors la Domnul pentru că a înțeles că El l-a iubit întâi și s-a jertfit pentru mântuirea sa și a întregii lumi, trăiește ca să Îi facă Domnului pe plac, nu sinelui și se bucură de viața din belșug prin Isus Cristos.
Să nu ne amăgim că putem trăi oricum și că este suficient să credem că Isus este Fiul Lui Dumnezeu ca să ajungem în rai! Este uimitor cât de mulți creștini cred că Domnul trebuie să le rezolve toate problemele, să-i ferească de toate suferințele și să le împlinească toate poftele, iar când nu primesc ce se roagă, sunt dezamăgiți și după un timp, unii chiar părăsesc calea Domnului. Cine studiază Biblia cu adevărat și ajunge să-L cunoască pe Isus, înțelege că nici El nu a fost scutit de încercări și suferințe pe Pământ. Și dacă Cel care nu a păcătuit niciodată a suferit din cauza răutății oamenilor conduși de cel rău, de ce am crede că noi putem fi scutiți? Cei care aparțin împărăției întunericului îi fac pe toți cei din jur să sufere, inclusiv pe noi. Dumnezeu este dragoste. El nu ne face niciodată rău, dar este cu noi în încercări și le folosește ca să ne transforme și să putem semăna tot mai mult cu El. Să nu mai iubim valorile acestei lumi ci să căutăm adevărate valori și binecuvântări cerești.
Nu putem amesteca viața condusă de Duhul Sfânt cu poftele firii. Nu putem sluji la doi stăpâni și să-i iubim pe amândoi. Nimeni nu ajunge în rai pentru că L-a ales o dată pe Isus să Îi fie Domn și apoi a trăit condus de dorințele firii. Nu putem fi creștini firești. Cine este condus de fire, trebuie să se nască din nou, ca să poată fi condus de Duhul Sfânt. Cei trei tineri evrei Şadrac, Meşac şi Abed-Nego, în perioada robiei babiloniene, au fost gata să moară arși de vii în cuptorul împăratului Nebucadnețar, ca să nu păcătuiască înaintea Lui Dumnezeu.
Ne-am fi așteptat ca Dumnezeu să nu permită ca acești tineri cu o credință atât de fermă să ajungă aruncați în cuptor, sau ca Dumnezeu să fii oprit focul. Dar împăratul care se credea el însuși dumnezeu, enervat de nesupunerea tinerilor a poruncit ca focul să fie de 7 ori mai puternic decât ar fi fost normal. Tinerii au ajuns în cuptor, dar Isus a fost cu ei și focul nu i-a atins, nu le-a ars nici măcar un fir de păr și nici nu miroseau a fum. Domnul este cu noi în orice încercare, prin care trecem. Nu ne părăsește nicio clipă dacă alegem să fim ai Lui, ne dă putere și ne echipează cu tot ce avem nevoie ca să facem față oricărei încercări! Slavă Ție Doamne!
Isus a biruit lumea, dar câți creștini sunt încă învinși de modul de gândire lumesc și de perspectiva lumească asupra vieții? Prin Isus putem să învingem egoismul, egocentrismul și valorile lumii. Iubind ce iubește Domnul, având perspectiva corectă asupra vieții trecătoare de aici și veșnice în cer și trăind pentru a arăta lumii dragostea Tatălui, suntem mai mult decât biruitori prin Acela care ne-a iubit! Carmen Pușcaș Pacea este unul dintre cele mai dorite și benefice sentimente. Dar este pacea doar un sentiment sau este mult mai mult de atât? Adevărata pace, adâncă și profundă o găsim doar în relația cu Isus, Domnul păcii. Sunt mulți factori care influențează starea în care ne aflăm și tocmai de aceea, ca să avem pace nu este suficient să credem că Isus este Fiul Lui Dumnezeu care a murit pentru păcatele noastre. Ca să ne bucurăm de pace, Isus trebuie să fie Domnul vieții noastre și să avem o relație apropiată, strânsă și profundă cu Domnul păcii, în toate ariile vieții noastre. Pentru a avea o astfel de relație trebuie să ne predăm și să ne supunem cu adevărat Lui Dumnezeu.
Dar nu se ajunge ușor la starea de pace și bucurie depline. De ce? Pentru că suntem influențați de mai mulți factori. Un factor foarte important este nivelul încrederii în Dumnezeu. Suntem siguri că Tatăl ceresc ne iubește, ne poartă de grijă și ne păzește de rău? Când ne îngrijorăm și ne temem, nu ne pierdem doar pacea, ci și bucuria. Dar când știm cu certitudine în inimile noastre că aparținem Tatălui ceresc, că este în noi, cu noi și pentru noi, indiferent prin ce trecem, ne putem recâștiga pacea și putem avea bucurie deplină (Ioan 16:24, Matei 6:25-34, Filipeni 4:6). Lepădarea de sine, despre care vorbește Isus în Matei 16:24, este o cerință pentru a-L putea urma pe Domnul și implicit pentru a avea pace. Când sinele este pe locul doi, ne dorim să facem ce vrea Domnul mai mult decât să urmăm poftele firii și aceasta este dovada că suntem conduși de Duhul Sfânt. Ce efecte are această schimbare? Putem avea pace și bucurie și când ce ni se întâmplă este contrar dorințelor firii noastre sau când cei din jur nu fac ce ne-am dori noi. Alt factor important este pe ce se bazează felul în care gândim. Dacă ne schimbăm modul de gândire, emoțiile și sentimentele noastre se schimbă de asemenea. Aceasta înseamnă că și comportamentul nostru se schimbă. De aceea, cu cât vom gândi mai mult în acord cu Cuvântul Lui Dumnezeu, ne vom simți mai împliniți și fericiți, vom avea mai multă pace și comportamentul nostru va fi mult mai plăcut Lui Dumnezeu și semenilor noștri. Poate spuneți că indiferent cât ne străduim să facem ce este bine, nu putem controla circumstanțele și ce fac cei din jur. Așa este, dar putem schimba modul în care reacționăm. Dacă Îl rugăm pe Domnul să ne ajute să ne păstrăm calmul indiferent prin ce trecem, și să ne dea puterea să alegem să reacționăm cum ar reacționa Isus, ne pregătim mintea pentru reacția corectă. Trebuie să fim hotărâți să nu ne lăsăm pradă supărării, îngrijorării, panicii și chiar depresiei atunci când lucrurile nu merg cum ne-am dori sau nu primim ceea ce ne rugăm, când și cum vrem noi. Dar nu ajunge să decidem o dată că așa vrem să ne comportăm, ci trebuie să facem acest lucru în mod repetat, pentru ca schimbarea să dureze.
Omul a fost creat după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu și să trăiască condus de duhul său, prin care este conectat la Dumnezeu. Dumnezeu vrea să fim tot timpul în părtășie cu El, să știm că avem valoare înaintea Lui și ne iubește maxim. Când Adam și Eva au ales să ignore porunca Lui Dumnezeu și să asculte de diavol au murit spiritual. Isus a venit ca să ne împace cu Tatăl ceresc și să putem reveni la asemănarea cu El, trăind conduși de duhul, nu de suflet sau de îndemnurile firii pământești. Când înțelegem cu adevărat că suntem în această lume ca să revenim la scopul inițial pentru care am fost creați, vom putea să nu permitem comportamentului celor din jur să ne fure pacea, și să domnim în viață prin Isus Cristos (Romani 5:17).
Dacă ne oprim după acest verset nu putem spune decât: „Cum Doamne? Cum să mă bucur tot timpul, când în fiecare zi trec prin probleme sau suferințe?” Dar, dacă citim și versetele următoare, aflăm ce avem de făcut ca să ne putem bucura.
Blândețea este opusul cruzimii, răutății, ferocității și tocmai de aceea, dacă suntem recunoscuți ca fiind blânzi, de către cei din jur, cu siguranță nu suntem opusul. O atitudine blândă calmează situațiile tensionate. Persoanele blânde au mai multă pace, sunt mai fericite și mai puțin stresate decât ceilalți. Îngrijorarea este opusul încrederii în Domnul și de cele mai multe ori este însoțită de nemulțumire. Când alegem să ne rugăm pentru ceea ce ne îngrijorează și să Îi mulțumim Domnului pentru ceea ce a făcut pentru noi și pentru ajutorul și protecția pe care deja ni le-a dat în situații similare și ne rugăm cu credință, teama se va transforma în încredere și pe măsură ce ne recâștigăm pacea, vine și bucuria. Nu rezolvăm nimic îngrijorându-ne, dimpotrivă, gândurile negative, toxice, teama și anxietatea pot avea efecte negative nu doar asupra stării noastre de spirit ci și asupra sănătății noastre fizice. Studiile de specialitate, arată că până la 85% din îngrijorările noastre, nu se întâmplă niciodată, iar 79% dintre cele care se întâmplă nu sunt atât de grave pe cât ne așteptam, le facem față mai ușor sau ne învață lecții valoroase. Dacă sunteți genul de persoană care se îngrijorează de fiecare lucru, cum eram și eu în trecut, știți că cifrele de mai sus sunt reale. Când am înțeles cât de absurde sunt gândurile de acest gen și că nu mă ajută cu nimic, ci dimpotrivă îmi fac rău, am decis că trebuie să mă schimb. Prin forțele proprii, nu ne putem schimba cu adevărat. Dar Tatăl ceresc vrea să ne ajute să ne schimbăm, prin înnoirea minții noastre cu Cuvântul Lui. Nu a fost ușor și chiar și acum, în situații limită, trebuie să aleg să nu cad pradă temerilor. M-am rugat mult Domnului să mă ajute să privesc la El și la ce știu că poate face pentru mine și nu la situația în sine. Duhul Sfânt locuiește în noi tocmai ca să ne ajute să devenim tot mai mult asemeni Lui Isus și să ne învețe tot ce avem nevoie să știm despre Domnul nostru, Cuvântul Lui, Împărăția cerurilor și cum să trăim vieți curate și sfinte, ca să ne bucurăm de adevărata pace.
Carmen Pușcaș Trecerea de la un an la altul, este pentru mulți un timp pentru reflecție și anticipare. Pentru majoritatea dintre noi, 2023 nu a fost un an ușor. Întreaga lume încă simte efectele covid-ului și ale vremurilor grele pe care le-a provocat. Inflația i-a lovit puternic pe mulți. Ceea ce poate fi cumpărat cu un dolar sau orice altă monedă, este departe de ceea ce putea fi cumpărat cu ani în urmă.
Din punct de vedere fizic, ar putea părea că lucrurile se destramă. Din punct de vedere spiritual, însă, cred că lucrurile se încadrează la locul lor. Indiferent de viziunea cuiva despre momentul în care va avea loc răpirea sau dacă va exista una, cei mai mulți dintre noi credem că trăim cu adevărat în ultimele zile din urmă și căutăm cu tărie să-L vedem pe Isus cât mai curând posibil. În Matei 24, Marcu 13 și Luca 21 putem citi despre ceea ce trebuie să se întâmple înainte de adunarea sfinților la Domnul. În 2 Tesaloniceni 2, putem vedea că înaintea răpirii trebuie să fie o lepădare de credință și fiul pierzării să fie descoperit. Domnul Isus a spus în Matei 24:6-7, „Veţi auzi de războaie şi veşti de războaie: vedeţi să nu vă înspăimântaţi, căci toate aceste lucruri trebuie să se întâmple. Dar sfârşitul tot nu va fi atunci. Un neam se va scula împotriva altui neam, şi o împărăţie, împotriva altei împărăţii şi, pe alocurea, vor fi cutremure de pământ, foamete şi ciumi.” Și a continuat în versetul 8 spunând că, „Dar toate aceste lucruri nu vor fi decât începutul durerilor”. Cuvântul grecesc original tradus „dureri” este „odin” și înseamnă „durerile nașterii”, termen folosit de obicei pentru „durerile din timpul travaliului nașterii unui copil” Cu alte cuvinte, trebuie să fim pregătiți, și să avem puse centurile de siguranță, pentru că lucrurile nu se sfârșesc aici. De ce a vrut Dumnezeu să ne naștem în aceste vremuri? Ar fi putut să ne facă să ne naștem mai devreme, mai târziu sau deloc. Dar, în înțelepciunea Sa, Domnul ne-a adus acum în această lume. Orice am realizat până acum și tot ceea ce urmează să facem, a fost și va fi cu un scop. Nu suntem accidente și pentru fiecare dintre noi, Domnul are un plan. Ceea ce trebuie să facem, mult mai mult decât să ne pregătim pentru situații de urgență, este să ne apropiem de Domnul. Să citim și să studiem Biblia. Să pătrundem tainele Cuvântului Lui Dumnezeu și să ascultăm ce are Duhul Sfânt să ne spună. Fără discernământ spiritual, mă îndoiesc că va putea reuși cineva să rămână pe calea Domnului. Dacă nu cunoaștem adevărul, nu-l putem deosebi de minciună și putem crede minciunile ca fiind adevăr. Și uneori, ceea ce vedem sau auzim poate fi atât de înșelător, încât doar prin discernământul primit de la Duhul Sfânt putem ști adevărul. Trăim într-o epocă de mare înșelăciune. S-ar putea să scriu un articol despre zilele lui Noe, dar deocamdată, din studiul despre ceea ce se știe despre lumea dinainte de potop, vă pot spune că diavolul vrea cu disperare să strice planurile lui Dumnezeu. Vrea să corupă și să distrugă identitatea individuală a ceea ce ne-a creat Dumnezeu să fim, pervertind sexualitatea masculină și feminină și distrugând valorile căsătoriei și ale familiei. Majoritatea sistemelor educaționale s-au transformat în îndoctrinare în loc de educație. Totul face parte din planurile diavolului de distrugere a omenirii. Dintre cei care împlinesc planurile celui rău, unii știu sub ce influență sunt, dar majoritatea dintre ei nici măcar nu realizează ce se întâmplă.
Timpul este scurt și mi-aș dori să pot spune: „Să ne relaxăm, așteptând venirea Domnului”. Dar ceea ce trebuie să facem este să ne hotărâm în inimile noastre să ne împotrivim minciunilor, și la ceea ce este pervertit și corupt, și să fim pregătiți să ne păstrăm credința și neprihănirea indiferent ce va veni. Și să ne păstrăm ADN-ul intact și să avem grijă de sănătatea noastră fizică, psihică și mai ales spirituală. Să îi învățăm pe copii Cuvântul Lui Dumnezeu și să studiem Scriptura cu familiile noastre. Să mărturisim ce a făcut Domnul pentru noi, ca să arătăm celorlalți cât de real este Domnul și Cuvântul Lui. Trebuie să facem tot posibilul ca să-i ajutăm pe copiii, nepoții, părinții, bunicii și pe toți cei dragi nouă, să ajungă în rai. În concluzie, calendarul evenimentelor se poate schimba de la un an la altul, dar misiunea noastră este aceeași. Și știm în inimile noastre că zilele omului se scurtează. Poate însemna suferințe sau vremuri grele pentru o vreme, dar până la urmă, pentru cei care rezistă până la capăt, rezultatul va merita și de fapt, va fi glorios. Vino Doamne Isuse și ajută-ne să împlinim orice este scopul Tău pentru fiecare dintre noi! Eli Cockrell „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Luca 2:7 În Biblia Traducerea Fidelă versetul Luca 2:7 spune, „Glorie lui Dumnezeu în cele preaînalte și pace pe pământ, bunăvoință față de oameni.” Deci, ce spune de fapt acest verset? Este atât de simplu pe cât pare? Dacă analizăm contextul, vedem că versetul face parte din mesajul îngerilor pentru păstorii care erau pe câmp și care s-au bucurat de vestea nașterii Lui Isus. Să ne amintim ce a spus Isus la aproximativ trei decenii după nașterea Sa, când Îi învăța pe ucenici, „Să nu credeți că am venit să aduc pacea pe pământ. Nu am venit să aduc pacea, ci sabia” (Matei 10:34). Domnul a făcut această afirmație când vorbea despre costurile trăirii pentru El. Isus a arătat că atunci când cineva alege să-L urmeze, multe din relațiile cu cei din jur se destramă și că, cei care iubesc pe altcineva sau ceva mai mult decât pe El, că nu sunt vrednici să-L urmeze. Deci, ce au vrut să spună îngerii în noaptea sfântă a nașterii Lui Cristos Isus, Domnul nostru? A fost pace pe pământ de la nașterea Sa glorioasă? Da, dar nu genul de pace fără războaie sau pace între grupuri sau națiuni care nu se puteau pune de acord. Îngerii Îl lăudau pe Dumnezeu și se bucurau de nașterea Lui Isus și împărtășeau vestea și bucuria lor oamenilor. Dumnezeu ne pregătea calea spre El. Prin planul Său și prin venirea Lui Isus Cristos, Dumnezeu poate avea pace și comuniune cu omul, iar omul poate avea pace și comuniune cu Dumnezeu. Aceasta este pacea incredibilă care ne-a fost dată ca să ne putem bucura pe deplin. Acesta este motivul pentru care îngerii au fost încântați peste măsură. Luca 2:14 înseamnă într-adevăr, Slavă Lui Dumnezeu în locurile cele mai înalte și pace celor de pe Pământ cărora El le arată bunătatea, favoarea și scopul Său (de mântuire). Această traducere amplificată provine din cuvântul original, „eudokias”, și ne ajută să înțelegem mai bine ce spuneau îngerii. Cu aproape patru mii de ani în urmă, Dumnezeu i-a ales pe evrei să fie poporul Său și, prin ei, a arătat omenirii calea către El. Prin Moise, Domnul ne-a dat Legea. Și acum, la împlinirea timpului, Dumnezeu ne-a trimis Harul în persoana lui Isus Cristos, Fiul Său.
Într-o noapte agitată și în circumstanțe grele, Isus s-a născut prin fecioara Maria și a devenit ca unul dintre noi. Scutecele și ieslea le-au găsit în adăpostul de animale în care au fost găzduiți. Și nu era orice adăpost, ci făcea parte din locul unde erau ținute oile crescute pentru jertfele de la Templul Lui Dumnezeu, din Ierusalim. Aceasta înseamnă că scutecele erau de fapt fâșiile de pânză folosite pentru mobilizarea mieilor care urmau să fie aduși jertfă pentru păcate, ca să poată fi inspectați de preot înainte de sacrificare. Mielul trebuia să fie perfect, fără niciun cusur. Isus a venit la noi ca un miel și când a murit pentru păcatele noastre, a murit ca un miel. Așa cum a fost profețit în Isaia 53:7,
Emanuel înseamnă „Dumnezeu este cu noi”. Ce zi glorioasă când Dumnezeu și-a trimis singurul Fiu, să se întrupeze ca om și să trăiască printre noi, chiar dacă L-a costat atât de mult ca să plătească pentru păcatele noastre ca să putem deveni copiii Lui mântuiți. Iar pentru cei care aleg să Îl urmeze, Isus nu numai că ne oferă șansa păcii între om și Dumnezeu, ci și o pace interioară care depășește orice capacitate de înțelegere,
Ne rugăm să aveți pace cu Creatorul și Mântuitorul dumneavoastră astăzi și să cunoașteți pacea care poate fi găsită doar în Isus Cristos, astăzi și întotdeauna. Fiți binecuvântați! Eli Cockrell și Carmen Pușcaș Apostolul Pavel a fost un exemplu demn de urmat, pentru că a ales să Îi predea Domnului tot. A putut să trăiască așa cum a predicat, pentru că așa cum el însuși spunea, în Filipeni 1:21 pentru el, „a trăi este Cristos și a muri e un câștig”. La începutul capitolului 4 din Epistola către Efeseni, Pavel ne-a sfătuit să avem un comportament demn de chemarea de a fi copiii Lui Dumnezeu. Faptul că le-a amintit cititorilor epistolei că era în închisoare pentru credința în Isus, ne arată că nu a făcut niciun compromis în relația cu Domnul, ca să evite suferința sau costurile. Sfatul oferit de o astfel de persoană este demn de urmat! Să nu uităm că Pavel s-a adresat inițial celor printre care a trăit și care știau că ceea ce le spunea despre sine era adevărat.
Care este chemarea la care se referea Pavel? Cuvântul original tradus „chemare” este „klḗsis” și înseamnă „chemarea prin care Dumnezeu invită toți oamenii ca să primească darul mântuirii Sale, cu toate binecuvântările care însoțesc mântuirea.” Cuvântul original din limba greacă tradus „vrednic” este „axiós” și înseamnă „vrednic, într-o manieră vrednică, având o valoare care este identică cu cea reală sau adecvat; demn, într-o manieră demnă; în mod corespunzător - după cum se cuvine, evlavios, cu vrednicie” (conform „HELPS Word-studies”). Comportamentul vrednic de statutul de copii ai Lui Dumnezeu este opusul mândriei și al aroganței. Atitudinea smerită, respectuoasă, modestă și cuviincioasă ne ajută să avem blândețe și îndelungă răbdare atunci când este nevoie. Ca să putem fi smeriți, trebuie să recunoaștem că tot ce este bun în noi este Isus și că doar prin El putem fi neprihăniți. Doar când trăim prin Duhul Sfânt, urmând conducerea Lui, permitem roadei Lui să se manifeste în noi și putem avea îndelungă răbdare. Dragostea și răbdarea ne ajută să avem atitudinea corectă când lucrurile nu merg cum ne dorim sau când cei e lângă noi nu fac ce ne-am aștepta să facă. Chiar dacă inițial Pavel s-a adresat creștinilor din Efes, sfatul Lui este și pentru noi. Toți credincioșii trebuie să facem ce ține de noi ca să trăim în pace unii cu alții, în unitate prin Duhul Sfânt. Doar între credincioși poate fi păstrată legătura Duhului, pentru că fiecare creștin născut din nou este templul Duhului Sfânt. Ne dorim să trăim în pace, atât cât ține de noi și cu cei care nu sunt copiii Domnului, atâta timp cât nu trebuie să facem ceva care să-L supere pe Dumnezeu. Dar unitatea cu cei din lume nu poate fi în Duhul Sfânt, pentru că nu locuiește în ei. Adevărata legătură a păcii poate fi doar între cei credincioși, pentru că pacea este roada Duhului Sfânt.
Pe măsură ce petrecem tot mai mult timp în prezența Domnului, permitem dragostei Lui să se manifeste tot mai mult în inimile noastre și vom deveni tot mai plăcuți Domnului. Dragostea ne îndeamnă să facem fapte bune și ne dă dorința să Îl cunoaștem tot mai mult pe Dumnezeu, ca să știm cum să trăim pe placul Lui.
Cum ar putea crede cineva că nu contează cum ne purtăm dacă suntem copiii Lui Dumnezeu? Suntem chemați nu doar să facem parte din Împărăția Lui Dumnezeu, dar și să beneficiem de slava Sa, care este manifestarea prezenței Sale, onoarea și măreția Sa. Nu ne putem comporta ca cei care nu aparțin Lui Dumnezeu și să credem că facem voia Domnului. Și apostolul Petru a însumat minunat esența vieții trăite pentru Domnul, în versetele următoare:
Aceste versete spun atât de multe! Cei care dorim, putem trăi pe placul Domnului, pentru că a pus în noi puterea Lui, care ne dă adevărata viață și capacitatea de a ne comporta cu respect și admirație pentru Domnul. Evlavia înseamnă dedicare totală, un comportament plin de venerație și recunoștință față de Dumnezeu și ne poate caracteriza doar dacă Duhul Sfânt locuiește în inimile noastre și ascultăm de îndemnurile Lui. Doar studiind Scriptura ca să-L cunoaștem pe Dumnezeu Tatăl și pe Fiul Lui putem avea adevărata viață, cea veșnică, așa cum a spus și Isus în Ioan 17:3. Viața veșnică o trăim în prezența Domnului pentru totdeauna și nu putem ajunge acolo dacă nu-L cunoaștem pe Cel care este viața însăși și prin care existăm. Pentru că nu-L putem urma și pe Isus și poftele firii păcătoase în același timp, trebuie să alegem. Domnul ne-a chemat la El, prin Duhul Sfânt și ne-a arătat care sunt promisiunile Lui „nespus de mari și scumpe”. Ca să devenim „părtași firii dumnezeiești”, să avem părtășie atât de strânsă cu Domnul încât să începem să semănăm cu El. Prin credință putem avea o reală comunicare în duhul nostru cu Domnul vieții noastre, dar numai după ce am fugit de poftele firii umane, care duc la distrugere. Ca să fim fii ai Împărăției Luminii, nu ne putem dori lucrurile lumii în care diavolul este stăpân. Dumnezeu vrea să formeze în noi caracterul Lui, dar numai dacă ne dorim acest lucru din toată inima. Iar când ne dorim să semănăm cu Isus, facem totul ca să ne unim credința cu fapta, adică să acționăm pe baza credinței și a ceea ce știm că spune Cuvântul Lui Dumnezeu să facem. Iar pentru că știm ce este pe placul lui Dumnezeu, putem alege să ne înfrânăm de la ceea ce nu vrea Domnul să facem și să avem răbdare ca să ajungem cu adevărat dedicați Domnului, predați total Lui. Iar când i-am dat totul Domnului îi putem iubii pe frații de credință și să ajungem să arătăm dragoste tuturor oamenilor ca să-i ajutăm să se întoarcă la Isus și să fie mântuiți. Dacă căutăm sincer aceste lucruri, ne vom apropia tot mai mult de Domnul și-L vom cunoaște tot mai mult, știind fără urmă de îndoială că ne-a curățat de vechile lui păcate și acestea nu mai au putere peste noi ca să ne facă să cădem din nou în plasa lor. Dacă căutăm cu ardoare să trăim în aceste fel, să ne întărim chemarea și alegerea de a-L urma din toată inima pe Isus, nu vom aluneca niciodată de pe calea spre cer și vom fi ai Domnului pentru totdeauna. Și aceasta este cea mai minunată cale! Mulțumim Doamne! Carmen Pușcaș |
Archives
June 2024
Categories |
|
OUR BOOK ABOUT THE END TIMES IS AVAILABLE AT AMAZON A CASE FOR MID TRIBULATION RAPTURE E-book $6.95 Paperback $12.99 Hardcover $18.99 CARTEA NOASTRĂ DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Pledoarie pentru RĂPIREA MIDTRIBULAȚIONISTĂ ESTE DISPONIBILĂ CA E-BOOK, PE GOOGLE BOOKS iar cartea tipărită o puteți comanda la click aici E-book 32,90 lei Cartea tipărită 40 lei + costul transportului |
|