​
​Se pare că mulți dintre noi și cei din jurul nostru se confruntă cu provocări uriașe. Mulți se confruntă cu probleme financiare grave, politice, de natură familială – cum ar fi probleme cu copii rebeli, părinți în vârstă, probleme conjugale precum infidelitatea sau violența verbală sau chiar fizică, dependențe și multe altele. Cele mai multe dintre aceste probleme își au rădăcina în lipsa de evlavie și în răzvrătire. Dacă Isus ar fi cu adevărat Domnul acestor situații dificile, toate s-ar îndrepta spre bine. Însă oamenii Îl resping pe Domnul și căile Sale și le lipsește discernământul pentru a putea avea o viață bună.
 
Ce facem, creștini fiind, în oricare din aceste situații? Putem continua să mergem înainte, putem continua să ne rugăm și să proclamăm Scriptura peste aceste situații. Putem chiar să postim și să ne rugăm, ducând lupta spirituală. Războiul spiritual nu este doar rugăciune, ci mustrarea și lupta contra vrăjmașului în Numele Lui Isus, astfel încât rugăciunile noastre să poată primi răspuns. Dumnezeu nu Își impune voia nimănui, dar mulți sunt orbiți sau legați de vrăjmaș și au nevoie de ajutor pentru a fi eliberați, ca să-L poată alege pe Dumnezeu și căile Sale.
 
Primul lucru pe care trebuie să îl facem cu toții este atât de logic și de simplu, dar, din diverse motive, deseori ne ia mult timp până să îl facem: să privim în sus, să privim la Domnul, care are răspunsurile.

• Psalmii 121:1-2 Îmi ridic ochii spre munţi... De unde-mi va veni ajutorul? Ajutorul îmi vine de la Domnul, care a făcut cerurile şi pământul.

 
Dacă privim continuu la probleme, ele pot părea din ce în ce mai mari. De ce să nu mergem la Cel care are cea mai bună soluție? Trebuie să privim în sus. El vede și cunoaște întreaga situație cu care se confruntă fiecare dintre noi, El vede atât cele văzute, cât și cele nevăzute. De ce să încercăm să rezolvăm ceva fără ajutorul Lui, fără înțelepciunea și călăuzirea Lui, când El este aici pentru a fi Dumnezeul nostru, Tatăl nostru și pentru a ne ajuta să trecem prin această lume plină de necazuri?
 
Oricine a citit Noul Testament a aflat despre încercările Apostolului Pavel și mă îndoiesc că vreunul dintre noi, întreg la minte fiind, ar alege o asemenea suferință cum a îndurat Pavel. Să luăm în considerare ceea ce a scris el în a doua sa scrisoare către Corinteni.

• 2 Corinteni 1:8-10 În adevăr, fraţilor, nu dorim să vă lăsăm în necunoştinţă despre necazul care ne-a lovit în Asia, de care am fost apăsaţi peste măsură de mult, mai presus de puterile noastre, aşa că nu mai trăgeam nădejde nici de viaţă. Ba încă ne gândeam că avem în noi înşine hotărârea cu moartea, pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii. El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte de o sută de ori, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.

 
El a avut și mai multe de spus în capitolul patru despre marile încercări și tensiuni sub care se afla.

• 2 Corinteni 4:7-10 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. Suntem apăsaţi în toate chipurile, dar nu zdrobiţi; în cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu nimiciţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.

 
Avem o comoară care lucrează în noi, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, și nu de la noi. Dumnezeu nu a dorit niciodată ca noi să gestionăm singuri provocările vieții. Gândiți-vă la Domnul Isus când a fost pe pământ. Era om și totuși Dumnezeu întrupat. Și s-a rugat? Da, se ruga tot timpul și rămânea în comuniune constantă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt. Cu cât mai mult trebuie să facem și noi la fel!

• 2 Corinteni 4:16-18 De aceea, noi nu cădem de oboseală. Ci chiar dacă omul nostru de afară se trece, totuşi omul nostru dinăuntru se înnoieşte din zi în zi. Căci întristările noastre uşoare de o clipă produc pentru noi tot mai mult o greutate veşnică de slavă. Pentru că noi nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele ce nu se văd; căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când cele ce nu se văd sunt veşnice.

 
Viața nu este provocatoare doar de dragul de a fi provocatoare. Dumnezeu folosește necazurile acestei lumi din mai multe motive. El le folosește pentru a ne atrage la El. Le folosește pentru a ne învăța și le folosește pentru a ne rafina. Poate că nu ne dăm seama că ne aflăm într-un proces de rafinare care durează toată viața, dar așa este. Fiecare perioadă sau fiecare situație aduce o nouă oportunitate de a descoperi ceva în noi care trebuie corectat. Dacă nu ar fi fost căldura focului, nu am fi știut că acea zgură se află acolo. Și de fiecare dată când eliminăm mai multă „zgură”, devenim mai apropiați de Domnul. Devenim mai puternici în El și o încurajare mai mare pentru cei din jurul nostru, ca și ei să Îl cheme pe Domnul și să se bazeze pe El.
 
Priviți la viața Regelui David. Dacă nu ar fi fost scrisă, cine ar fi știut cât de uman a fost, dar și cât de dependent de Dumnezeu și-a trăit viața? Psalmii au adus mai multă încurajare oamenilor timp de aproape 3000 de ani decât am putea noi vreodată să știm. A avut David defecte? Desigur, și noi avem. Dar David a păstrat credința. Când a eșuat, s-a pocăit și s-a întors pe calea cea bună. Doamne, ajută-ne să facem la fel. Ajută-ne să Te chemăm, să ne bazăm pe Tine, să ascultăm când ne vorbești și să rămânem aproape de Tine astăzi și întotdeauna. Te iubim și avem nevoie de Tine, Doamne.
 
E. Cockrell

Se spune adesea în Trupul lui Cristos, dar și în lumea seculară, că „adevărul te va face liber.” În mediul secular, expresia este folosită de multe ori în sensul că „cunoașterea te va face liber” în scop educațional, iar în biserică este folosită pentru a-i încuraja pe credincioși să studieze și să cunoască Scriptura, pentru a fi eliberați de neadevăruri. Oare acesta să fie sensul original în contextul în care Isus a spus aceste cuvinte? Să privim mai atent, iar adevărul va fi revelat.

• Ioan 8:30-32 Pe când vorbea Isus astfel, mulți au crezut în El. Și a zis iudeilor care crezuseră în El: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei; veți cunoaște adevărul, și adevărul vă va face slobozi.”

 
Observați că aceste cuvinte au fost spuse de Isus celor care crezuseră în El și că au fost însoțite de o condiție. Mai întâi a spus: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteți în adevăr ucenicii Mei.” Apoi a continuat: „veți cunoaște adevărul și adevărul vă va face slobozi.” Așadar, nu era un mesaj pentru necredincioși, ci pentru cei care „cred” și „rămân în cuvântul Lui și sunt cu adevărat ucenicii Lui” – nu pentru cei care nu fac aceste lucruri. Acesta este un aspect esențial al afirmației lui Isus. Să luăm în considerare chiar versetele următoare din conversație.

• Ioan 8:33-36 Ei I-au răspuns: „Noi suntem sămânța lui Avraam și n-am fost niciodată robii nimănui; cum zici Tu: ‘Veți fi slobozi!’?” „Adevărat, adevărat vă spun”, le-a răspuns Isus, „că oricine trăiește în păcat este rob al păcatului. Și robul nu rămâne pururea în casă; fiul însă rămâne pururea. Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.”

 
Cei care I-au răspuns lui Isus în versetul 33 nu au spus adevărul când au afirmat că nu au fost niciodată robi ai nimănui. Nu doar că strămoșii lor fuseseră robi în Egipt și în Babilon, dar chiar în acel moment ei nu erau liberi, fiind sub stăpânirea Romei. De fapt, nu erau liberi nici spiritual, nici fizic.
 
Răspunsul lui Isus la afirmația lor și la întrebarea despre cum ar putea deveni liberi se referă în mod specific la robia păcatului. El a spus: „oricine trăiește în păcat este rob al păcatului.” Isus a fost trimis de Tatăl ca să ne elibereze din robia păcatului. Ca credincioși, încă mai păcătuim, dar păcatul nu mai este modul nostru de viață. Vechea viață de păcat ducea la moarte veșnică, iar viața nouă de ascultare de Dumnezeu duce la neprihănire și viață veșnică. Așa cum scrie Pavel în: Romani 6:16 „Nu știți că, dacă vă dați robi cuiva ca să-l ascultați, sunteți robii aceluia de care ascultați, fie că este vorba de păcat, care duce la moarte, fie de ascultare, care duce la neprihănire?”
 
Isus mai spune în versetul 36: „Deci, dacă Fiul vă face slobozi, veți fi cu adevărat slobozi.” Dacă ajungem să credem în Fiul și să-L cunoaștem, El ne face cu adevărat liberi. Păcatul nu mai este stăpânul nostru. Devenim liberi de robia păcatului (și a diavolului) atunci când Isus devine Domnul și Mântuitorul nostru personal. Isus este Adevărul la care Se referea, așa cum spune și în Ioan 14:6, când Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”
 
Revenind la versetul 32: „veți cunoaște „adevărul” și adevărul vă va face slobozi”, cuvântul „cunoaște” se referă la mult mai mult decât la o cunoaștere intelectuală. Isus nu vorbea despre educație. El vorbea despre eliberarea din robia păcatului, care se găsește în El și numai în El. Cuvântul original folosit, „ginōskō” (Strong's G1097),  este un verb grecesc care înseamnă „a cunoaște”, implicând adesea o cunoaștere activă, relațională sau experimentală, nu doar intelectuală. Este folosit de peste 200 de ori în Noul Testament și exprimă ideea de a învăța, a percepe, a înțelege sau a recunoaște, adesea în contextul unei cunoașteri personale și intime. Iar în versetul 31, când spune: „Dacă rămâneți în cuvântul Meu, sunteţi în adevăr ucenicii Mei;”, timpul verbului „a rămâne” indică o acțiune continuă. Așadar, această cunoaștere a adevărului înseamnă a-L cunoaște pe Isus Cristos într-un mod activ și relațional, prin experiență personală. Nu este un eveniment singular, ci o relație continuă.
 
Există cu adevărat o luminare care vine din cunoașterea diferitelor adevăruri din viață, iar aceste descoperiri pot fi revelatoare, mai ales cele din Cuvântul lui Dumnezeu, pe care le aplicăm în viața noastră. Dar trebuie să înțelegem că adevărul din Ioan 8:32 și Ioan 8:36 se referă la Isus Cristos.
 
În concluzie, dacă credem în Domnul și dacă rămânem (în mod continuu) în Cuvântul Lui, atunci suntem cu adevărat ucenicii Lui. Și, pe măsură ce intrăm într-o relație personală și intimă cu Isus, care este Adevărul, suntem cu adevărat eliberați de păcat și de robia lui.
​

Eli Cockrell

Isus a iubit omenirea la fel de necondiționat și perfect până la capăt. Nicio clipă nu s-a dezis de cei pentru care a venit în lume. Doar Fiul lui Dumnezeu a putut fi atât de iubitor și lipsit de dorință de răzbunare după toate răutățile și nedreptățile la care a fost supus. Isus știa sigur cu ce scop a venit în lume:
 

• Ioan 12:46-47 „Eu am venit ca să fiu o lumină în lume, pentru ca oricine crede în Mine să nu rămână în întuneric. Dacă aude cineva cuvintele Mele şi nu le păzeşte, nu Eu îl judec, căci Eu n-am venit să judec lumea, ci să mântuiesc lumea.”

 
Scopul lui Isus a fost foarte clar de la început și l-a împlinit perfect! A făcut totul ca să ne arate dragostea Sa și a Tatălui ceresc, a răsturnat sistemul de valori al lumii și ne-a adus Împărăția dragostei Sale. A venit și a împlinit cel mai minunat plan pentru salvarea omenirii în ciuda rebeliunii și încăpățânării firii umane.
 
Ioan, apostolul iubirii, a prezentat cel mai clar cât de respins a fost Isus tocmai de poporul ales de Dumnezeu pe parcursul Evangheliei sale. Iată doar un verset foarte concludent.
 

• Ioan 1:10-11 El era în lume, şi lumea a fost făcută prin El, dar lumea nu L-a cunoscut. A venit la ai Săi, şi ai Săi nu L-au primit.

 
Lumea recunoaște ușor pe cei care sunt ca ea, și ar părea că tocmai de aceea ar fi trebuit toți din vremea lui Isus să realizeze ca El era diferit. Nu era ca ei, nu se comporta ca ei, nu gândea ca ei, nu se lăuda, nu se îngâmfa, nu făcea nimic pentru folosul Său, nu făcea rău nimănui, nu alerga după bani, nici după faimă. Dimpotrivă, îi asculta pe toți, îi vindeca pe toți cei care veneau la El, făcea doar judecăți drepte, vorbea întotdeauna ce Îi dădea Tatăl ceresc să vorbească, Își făcea timp pentru oricine, indiferent că era slujbaș împărătesc sau cerșetor, bărbat, femeie sau copil. Oricine avea acces la Fiul lui Dumnezeu, nu spunea că este obosit, sau nu are timp. Și pentru că, așa cum citim în Evrei 13:8, „Isus Cristos este același ieri, azi și în veci”, știm că și pe noi ne primește în prezența Lui de câte ori avem nevoie și ne ajută când strigăm la El. Are aceeași dragoste perfectă, totală pentru fiecare dintre noi și nu se va schimba niciodată.
 
Iudeii L-au respins pe Isus și au luptat contra Lui, pentru că le încurca planurile, și-și pierdeau privilegiile și puterea. Au făcut tot ce au putut ca să Îl elimine din calea lor. Dar numai când „i-a sosit ceasul” au putut să Îi ia viața. Și nici atunci nu au înțeles că Isus a venit în lume tocmai pentru a muri pentru omenire! Liderii religioși au făcut ce i-a condus tatăl lor așa cum le-a spus Isus în versetul următor:
 

• Ioan 8:44 „Voi aveţi de tată pe diavolul şi vreţi să împliniţi poftele tatălui vostru. El de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.”

 
Isus avea la dispoziție legiuni de îngeri, i-ar fi putut nimici pe toți cei care îl batjocoreau, îi vorbeau urât și la final au ajuns sa-L tortureze și să-L ucidă în cel mai chinuitor mod, prin crucificare. Dar i-a iubit până la capăt. Și pe cruce s-a rugat pentru călăii Săi: „Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac!”(Luca 23:34). Nu vedem consemnată nicio urmă de răutate sau dorință de răzbunare în Isus. S-a comportat exemplar, fără să păcătuiască până la final. Dacă nu ar fi fost așa, diavolul ar fi avut ceva din natura lui în Isus și nu ar mai fi putut învia să ne dea și noua neprihănirea Sa și viața veșnică. Doar pentru că păcatele pentru care a murit nu erau ale Lui, moartea nu l-a putut ține.
 

• Faptele Apostolilor 2:24 Dar Dumnezeu L-a înviat, dezlegându-I legăturile morţii, pentru că nu era cu putinţă să fie ţinut de ea.

 
Tocmai pentru că nici cea mai cumplită suferință nu L-a putut schimba, am putut fi răscumpărați! Planul de mântuire a omenirii a reușit perfect! Prin Isus omul poate redeveni după chipul și asemănarea Lui Dumnezeu, prin nașterea din nou și să fie cu Domnul pentru totdeauna.
 
Dacă trăim cu scopul de a deveni tot mai asemănători cu Isus și să fim pe placul Tatălui ceresc, putem rămâne tari în credință și plini de dragostea Domnului indiferent prin ce trebuie să trecem. De ce? Pentru că scopul vieții noastre nu este să ne meargă bine, să împlinim poftele firii, să avem succes, bogății și faimă. Scopul nostru ține de cer, de ce vrea Domnul pentru noi și să împlinim voia Lui cât mai bine. Iar când avem acest scop, Dumnezeu ne întărește, ne dă putere să rămânem fermi în credința în El și plini de dragostea Sa!
 
Și ca să vedem și mai bine cât de complet și perfect a împlinit Isus scopul pentru care a venit pe Pământ, și anume mântuirea omenirii, să analizăm ultimele cuvinte pe care le-a spus Isus pe cruce.
 

• După aceea, Isus, care ştia că acum totul s-a sfârşit, ca să împlinească Scriptura, a zis: „Mi-e sete.” […] Când a luat Isus oţetul, a zis: „S-a isprăvit!” Apoi şi-a plecat capul şi Şi-a dat duhul. - Ioan 19:28,30

 
Cuvântul original din limba greacă tradus „s-a isprăvit”, este „tetelestai”, care la infinitiv este „teleó” și înseamnă: „a finaliza, a termina, a încheia, a duce la bun sfârșit, a înfăptui un obiectiv sau o misiune”. Iar rădăcina cuvântului este „telos”, care înseamnă și „a lichida, a achita complet o datorie” (Conform „Strong's Exhaustive Concordance”)
 
Acest cuvânt era folosit în vremea lui Isus când se încheia o afacere, pentru achitarea completă a datoriei. În context juridic, cuvântul era folosit  de judecători când inculpatul a ispășit sentința dată, complet, pentru totdeauna și redevenea un om liber. În context militar, acest cuvânt avea sensul de triumf și victorie după câștigarea războiului.
 
Considerând toate cele de mai sus, putem  concluziona că Isus de fapt a spus pe cruce:
„Datoria pentru păcatele voastre a fost plătită integral, pedeapsa pentru păcatele voastre a fost ispășită complet o dată pentru totdeauna și Isus a învins în războiul spiritual împotriva morții, a păcatului și a diavolului!”
 
Isus și-a încheiat lucrarea de mântuire, răscumpărare și reconciliere cu Dumnezeu Tatăl pentru toți cei care credem în El și Îl urmăm! Prin moartea Sa pe cruce Isus a câștigat totul pentru noi! A făcut posibilă nașterea din nou pentru fiecare credincios și o viață nouă plină de puterea Domnului și binecuvântările cerești! Mulțumim Doamne Isuse!
 

Carmen Pușcaș​

Există o zicală, și chiar un cântec, care spune că Dumnezeul de pe munte este același Dumnezeu și în vale. Dumnezeul pe care Îl lăudăm și în care ne încredem atunci când totul pare bine și „merge cum trebuie”, este același Dumnezeu și atunci când totul pare că este pe dos, iar speranța este greu de găsit.
 
Când vin vremuri grele sau ne confruntăm cu dileme care par iremediabile, uneori începem cu întrebările „de ce?”. Îi spunem Domnului lucruri precum: „Nu înțeleg, Doamne”, „De ce ai lăsat să se întâmple asta?”, „De ce i se întâmplă asta persoanei mele iubite?”, „De ce mi se întâmplă așa ceva?”. Dacă nu te-ai întrebat niciodată „de ce” sau nu L-ai întrebat sau nu L-ai învinovățit niciodată pe Dumnezeu cu vreuna dintre întrebările de acest gen, s-ar putea să fii un robot sau un înger. Pentru noi ceilalți, care suntem oameni, este o reacție normală. Dar trebuie să ne oprim și să ne întrebăm ce atitudine a inimii avem când punem aceste întrebări. Și apoi cum gestionăm astfel de situații?
 
Ca ființe umane, nevoia de a învinovăți pe cineva este intrinsecă. Este o parte profundă a naturii firești, a naturii carnale cu care ne naștem cu toții. Încă de la începuturile noastre, Adam și Eva au făcut-o în Grădina Edenului. Mai întâi, Adam i-a învinovățit pe Dumnezeu și pe Eva pentru păcatul său.

• Geneza 3:11-12 Şi Domnul Dumnezeu a zis: „Cine ţi-a spus că eşti gol? Nu cumva ai mâncat din pomul din care îţi poruncisem să nu mănânci?” Omul a răspuns: „Femeia pe care mi-ai dat-o ca să fie lângă mine, ea mi-a dat din pom şi am mâncat.”

 
Se vede clar că  Adam Îl invinuia pe Dumnezeu, prin replica sa, si a continuat învinuind-o și pe Eva. Abia apoi a recunoscut vina lui, că a mâncat ce i-a fost interzis. Apoi a venit rândul Evei.

• Geneza 3:13 Şi Domnul Dumnezeu a zis femeii: „Ce ai făcut?” Femeia a răspuns: „Şarpele m-a amăgit şi am mâncat din pom.”

 
Eva a recunoscut că și ea a mâncat, dar după ce a dat vina pe diavol și pe înșelăciunea lui. Este în natura noastră să dăm vina pe cineva sau ceva și să găsim scuze. Și când lucrurile merg prost, acest lucru poate prinde cu adevărat rădăcini. Pentru cei dintre noi care credem că Dumnezeu este real și că El deține controlul, este ușor să-L învinovățim sau să vrem să știm de ce, atunci când lucrurile nu merg bine și suferim. Indiferent cât de greu ne este, nu trebuie să ne pierdem „frica de Domnul”. Aceasta înseamnă respect reverențios. Ne putem întreba pe noi înșine sau pe Domnul, dar să o facem cu respect. A nu-L respecta pe Domnul este păcat și, un creștin nu ar trebui să facă asta niciodată. De asemenea, este greșit și să dăm vina pe Dumnezeu pentru ce ni se întâmplă. Trebuie să ne amintim că Domnul ne-a dat tuturor libertatea de alegere. Suntem liberi să greșim, și restul omenirii este la fel. Dacă nu ar fi așa, lucrurile ar sta altfel. Libertatea de alegere este scumpă pentru noi, individual și colectiv, iar greșelile și păcatele noastre Îl rănesc și pe Dumnezeu. Chiar și părinții umani suferă văzându-și copiii greșind. Nici măcar nu ne putem imagina ce simte Dumnezeu când vede alegerile omenirii. El nu este ca noi, știe totul despre păcat și efectele lui, pe când noi a trebuit să învățăm singuri, iar acum și copiii noștri trebuie să învețe. Dar Aleluia, El este Dumnezeu și Creator care transformă totul spre cât mai mult bine posibil. El este Mântuitorul și Răscumpărătorul nostru.
 

• Romani 8:28 De altă parte, ştim că toate lucrurile lucrează împreună spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, şi anume spre binele celor ce sunt chemaţi după planul Său.

 
Când trecem prin necazuri, trebuie să ne încredem și mai mult în Domnul. Trebuie să avem încredere că El are un plan. Putem ști că, așa cum a făcut pentru Iosif, care a fost bătut și vândut ca sclav de frații săi, și chiar acuzat pe nedrept și închis, Dumnezeu va schimba nedreptățile în bine și pentru noi. Iosif a rezistat. Dacă a ajuns vreodată să fie deprimat sau obosit, acest lucru nu este consemnat. Dar este consemnat prin acțiunile sale, că credința sa a rezistat și l-a susținut. De cele mai multe ori, avem o viziune limitată asupra circumstanțelor noastre. Din fericire, viziunea și planurile lui Dumnezeu sunt infinit mai ample.

• Geneza 50:20 Voi, negreşit, v-aţi gândit să-mi faceţi rău, dar Dumnezeu a schimbat răul în bine, ca să împlinească ceea ce se vede azi, şi anume să scape viaţa unui popor în mare număr.

 
Este în regulă să nu înțelegem lucrurile sau să ne simțim răniți sau frustrați. Întrebarea este: Ce facem în continuare? Cel mai ușor lucru de făcut este să păcătuim. Am putea alege să ne compătimim, să fim frustrați sau furioși pe alții sau pe noi înșine, să-L învinovățim pe Dumnezeu sau să facem multe alte alegeri nefolositoare sau păcătoase. Ce este bine să facem este să luăm durerile și frustrările și să le dăm Domnului. Strigăm la El cu umilință. Îl căutăm pe El și îndrumarea Lui. El îi ajută întotdeauna pe cei care o fac. Au fost momente în care circumstanțele păreau atât de sumbre și pe măsură ce încercam să perseverez, parcă totul devenea și mai grav. Dar am continuat să strig către Domnul pentru ajutor și El a întors săgețile vrăjmașului înapoi asupra lor și m-a ajutat așa cum numai El o putea face. Uneori, lucrurile trec mult dincolo de creier. Când inima suferă, poate fi cea mai profundă durere. Și Dumnezeu înțelege, Îi pasă și vrea să ne ajute, dacă Îl lăsăm.
 
Ca și creștini, avem cea mai mare resursă, Tatăl nostru. Și în loc să ne pierdem calmul, trebuie să trecem peste necazuri și să ne încredem în Domnul și în înțelepciunea Lui. El nu a spus niciodată că nu vor fi incendii sau inundații, dar a spus că va fi cu noi în acele vremuri, Isaia 43:2. Putem avea încredere deplină în Cuvântul lui Dumnezeu.
 

• Psalmii 34:17-19 Când strigă cei fără prihană, Domnul aude şi-i scapă din toate necazurile lor. Domnul este aproape de cei cu inima înfrântă şi mântuieşte pe cei cu duhul zdrobit. De multe ori vine nenorocirea peste cel fără prihană, dar Domnul îl scapă totdeauna din ea.

 
În Noul Testament găsim multe versete pe această temă. Ucenicii și biserica primară au trăit unele dintre cele mai grele vremuri din istorie.

• 2 Corinteni 4:7-10 Comoara aceasta o purtăm în nişte vase de lut, pentru ca această putere nemaipomenită să fie de la Dumnezeu, şi nu de la noi. Suntem încolţiţi în toate chipurile, dar nu la strâmtoare; în grea cumpănă, dar nu deznădăjduiţi; prigoniţi, dar nu părăsiţi; trântiţi jos, dar nu omorâţi. Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru.

 
Putem avea cea mai bună educație și pregătire, dar fără o atitudine bună, cât de departe am ajunge? Mulți spun că atitudinea este jumătate din luptă. Așadar, dacă trecem printr-o mică încercare sau printr-un timp în care am fi disperați dacă nu ar fi Domnul, să ne oprim puțin, să respirăm adânc și să Îi dăm (sau să Îi dăm din nou) problemele Domnului, să ne iertăm pe noi înșine sau pe alții și să lăsăm judecata Domnului și forțelor de ordine și să trecem mai departe prin sau peste circumstanțe. Voi încheia cu versetele pe care Pavel le-a scris după cele de mai sus.

• 2 Corinteni 4:16-18 ​De aceea, nu ne descurajăm. Chiar dacă omul nostru din afară piere, totuși omul dinăuntru se înnoiește din zi în zi. Căci necazul nostru ușor și de o clipă lucrează în noi o greutate tot mai mare și veșnică de slavă, pentru că nu ne uităm la lucrurile care se văd, ci la cele care nu se văd. Căci lucrurile care se văd sunt trecătoare, pe când lucrurile care nu se văd sunt veșnice. ​

​Eli Cockrell

 
Cu ce scop a venit Isus în trup? Care a fost misiunea Lui? Cu siguranță nu a fost una politică și nici să ocupe o anumită poziție în ochii elitei religioase. Știm cu toții că Isus a venit să-Și dea viața pentru noi toți, ca să putem fi mântuiți, dar scopul venirii Sale a fost mult mai mare de atât. 
 
Isus nu a venit doar ca să fim salvați de pedeapsa eternă a păcatului, ci și pentru a ne aduce într-o relație cu Tatăl. A deveni credincios nu înseamnă doar a crede că Isus există, că este Fiul lui Dumnezeu și chiar că a murit pe cruce pentru păcatele omenirii. Înseamnă să credem acest lucru la nivel personal, să ne pocăim și să acceptăm autoritatea Sa ca Domn. Când trecem de la întunericul spiritual, la a fi născuți din nou din punct de vedere spiritual în lumina Lui, totul se schimbă. Este posibil ca cineva care citește aceste rânduri să fi avut doar credință. Credința este bună, dar până când cineva nu este cu adevărat născut din nou, nu a ajuns încă unde ne vrea Domnul. Trebuie să renunțăm la propria conducere, să primim iertarea pe care Dumnezeu o oferă prin Isus și apoi să trăim pentru El. 
 
Când parcurgem acești pași, Isus intră în inima noastră prin Duhul Sfânt.

• Ioan 14: Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.”

 
Fiecare zi cu Isus este o zi din viața din belșug a unui creștin adevărat. Dumnezeu Tatăl L-a trimis pe Isus la noi, pentru a fi Dumnezeu cu noi.

• Isaia 7:14 De aceea Domnul Însuşi vă va da un semn: ‘Iată, fecioara va rămâne însărcinată, va naşte un fiu şi-i va pune numele Emanuel (Dumnezeu este cu noi).

 
Din Grădina Edenului, cu Adam și Eva, până astăzi și pentru eternitate, Dumnezeu vrea să aibă o relație cu noi! De-a lungul întregii Biblii, există versete care afirmă modul în care Dumnezeu dorește să fie Dumnezeul nostru, iar noi să fim poporul Său. Aceasta este adevărata inimă a lui Dumnezeu. La finalul acestui blog, urmează o listă cu câteva dintre aceste versete, dacă doriți să le studiați.
 
Pentru ca El să fie Dumnezeul nostru, iar noi să fim poporul Său, atunci când începem această viață nouă în Cristos, El vine să locuiască în inima noastră. Dumnezeu este duh, și noi la fel, deși trăim într-un trup fizic. Omul nostru lăuntric, sau duhul nostru, este adesea numit inimă. Iar relația dintre noi și Dumnezeu este una spirituală, o relație a inimii.

• Ioan 7:37-38 În ziua de pe urmă, care era ziua cea mare a praznicului, Isus a stat în picioare şi a strigat: „Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea.  Cine crede în Mine, din inima lui vor curge râuri de apă vie, cum zice Scriptura.”

 ​

• Apocalipsa 22:17 Şi Duhul şi Mireasa zic: „Vino!” Şi cine aude să zică: „Vino!” Şi celui ce îi este sete să vină; cine vrea, să ia apa vieţii fără plată!

 
Dumnezeu dorește să aibă o relație intimă cu noi, să locuiască în inima noastră și să ne poarte de grijă, atât spiritual, cât și pentru orice avem nevoie în această viață. Este o bucurie și nu o povară. Noi nu suntem o povară pentru Dumnezeu. Este plăcerea Lui și scopul pentru care am fost creați! Și nu trebuie să fii vrednic de dragostea și harul lui Dumnezeu. Isus este vrednic, iar harul Său este tot ce ne trebuie. Diavolul vine la mulți și încearcă să îi descurajeze cu minciuni despre condamnare și nevrednicie. Eram condamnați în păcatele noastre și nu am fost niciodată vrednici. Acesta este adevărul. Așa că să ne împotrivim diavolului, tari în credință. Dragostea și harul lui Dumnezeu sunt tot ce avem nevoie! Cu Isus ca Domn al nostru și cu puterea și călăuzirea Duhului Sfânt, putem trăi vieți victorioase. Putem avea viața din belșug pe care Dumnezeu o dorește pentru noi. Putem să facem totul perfect de fiecare dată? Nu, dar nu renunțăm niciodată, iar Domnul continuă să ne modeleze și să ne transforme!
 
Pe măsură ce creștem în umblarea noastră cu Domnul, firea pământească pierde tot mai mult teren, iar firea duhovnicească câștigă tot mai mult. Aceasta este viața unui credincios. Este atât de important să trăim în har și nu în robie. Alegem să nu păcătuim nu din frică și chin, ci din motive precum dorința de a-L mulțumi pe Domnul și de a fi mai buni. În timp ce păcatul și firea fură adevărata viață și costă scump, alegerea binelui aduce viața din belșug și bucuria. Să analizăm următorul verset despre regele David.

• Faptele Apostolilor 13:22 apoi l-a înlăturat şi le-a ridicat împărat pe David, despre care a mărturisit astfel: ‘Am găsit pe David, fiul lui Iese, om după inima Mea, care va împlini toate voile Mele.’

 
Mulți credincioși știu că Dumnezeu a spus despre David că are o inimă după inima Lui, dar câți observă restul acestui verset? Dorința inimii lui David era să facă voia lui Dumnezeu. La fel este și inima unui credincios născut din nou. Atenția noastră ca și creștini nu mai este orientată spre sine, ci spre Cristos. Trecem de la a fi în armonie cu dorințele firii și a încerca să le satisfacem, la a fi conectați cu Duhul Sfânt și a căuta să Îl auzim și să fim pe placul Domnului. Totul se schimbă.
 
Este o bucurie să trăiești în cooperare cu Duhul Sfânt! Fiecare zi este o nouă zi în umblarea noastră cu Domnul. Toate provocările care apar într-o zi le întâmpinăm cu Duhul Sfânt ca ghid al nostru. Aleluia, nu suntem singuri și avem cel mai bun Ajutor pentru a face față încercărilor vieții. Duhul Sfânt este atotștiutor, spre deosebire de noi, care vedem doar în parte. Căutând ajutorul Lui, avem parte de un ajutor supranatural. El știe unde pândește vrăjmașul și ne ferește de vicleniile lui. El ne ajută cu totul, de la deciziile dificile până la alegerea legumelor potrivite la piață. Toate acestea sunt disponibile pentru cei care se apropie de Domnul și caută călăuzirea Lui.
 
Bucuria și pacea care sunt la îndemâna credinciosului care se roagă și se închină Domnului depășesc puterea de înțelegere a celor pierduți. Când trăim „în” Domnul, și nu doar „pentru” El, fluxul de viață care vine de la El este în noi. Cuvântul lui Dumnezeu devine o sursă vitală pentru cine se încrede în El. Biblia nu este revelată oricui. Domnul nu-i dezamăgește pe creștinii adevărați care sunt flămânzi după Cuvântul Său. El ne revelează Cuvântul pe măsură ce ne hrănim din el. Astfel Domnul ne întărește și ne ghidează, iar adevărul Său expune minciunile vrăjmașului și ale acestei lumi.
 
Slăvit să fie Domnul că nu ne-a creat ca îngeri sau roboți! Slăvit să fie Domnul că ne-a creat ca oameni pentru a fi în comuniune cu El pe vecie. Slăvit să fie Domnul că suntem ai Lui! El ne-a binecuvântat cu o planetă frumoasă și cu nenumărate binecuvântări. Depinde de noi să Îl alegem pe Isus ca Domn și să Îl urmăm cu toată inima noastră. Avem atât de multe motive pentru a fi recunoscători. Un semn al autenticității credinciosului este recunoștința. De asemenea, bunătatea și blândețea sunt semne clare. Și dragostea. Roada Duhului Sfânt ne susține și este, în același timp, o binecuvântare pentru ceilalți. Cu cât îi permitem mai mult Duhului Sfânt să ne umple și să ne ghideze, cu atât mai mult roada Lui se manifestă prin noi, cu atât suntem mai fericiți și devenim o binecuvântare mai mare pentru cei din jurul nostru. Aceasta este viața din belșug și o viață trăită în intimitate cu Dumnezeu!
 
 
Versete despre „Dumnezeul nostru și poporul Său”
Iată câteva dintre cele mai cunoscute pasaje care reflectă acest adevăr:
 
Geneza 17:7-8, Exodul 29:45-46, Leviticul 26:11-12, Isaia 7:14, Ieremia 31:33, Ieremia 32:38, Ezechiel 37:27, Ezechiel 43:7, Zaharia 8:8, Zaharia 2:10-11, Țefania 3:17, Matei 1:3, Ioan 1:4, Ioan 14:23, 2 Corinteni 6:16, Evrei 8:10, Apocalipsa 7:15, Apocalipsa 21:7
 
Apocalipsa 21:3, 7 Şi am auzit un glas tare, care ieşea din scaunul de domnie şi zicea: „Iată cortul lui Dumnezeu cu oamenii! El va locui cu ei şi ei vor fi poporul Lui şi Dumnezeu Însuşi va fi cu ei. El va fi Dumnezeul lor. […] Cel ce va birui va moşteni aceste lucruri. Eu voi fi Dumnezeul lui şi el va fi fiul Meu.
 
  
​

Ieremia a trecut prin multe suferințe. Dumnezeu l-a chemat la o slujire pe care mulți nu și-ar dori-o, dimpotrivă; dar a fost ascultător. A trăit judecata și căderea națiunii sale, Israel, și a spus adevărul așa cum i-a poruncit Domnul, chiar dacă majoritatea celor din neamul lui nu au vrut să audă ce le spunea. Chiar și unii dintre cei drepți, au preferat să fugă în Egipt decât să asculte de Domnul. Dar chiar și acolo au suferit pentru alegerea lor.
 
Cartea Plângerilor este atribuită în mod tradițional lui Ieremia, chiar dacă autorul nu este menționat în text. Este o expresie a durerii și a jalei profunde pentru distrugerea Ierusalimului de către babilonieni sub conducerea lui Nebucadnețar. Orașul sfânt și templul au fost ultimele care au căzut pradă cuceritorilor în nordul Israelului și sudul  lui Iuda. Această carte deplânge pierderea orașului, a templului și moartea multor evrei, detaliind devastarea, foametea și exilul, ca și consecințe ale judecății divine pentru păcat. Și, în ciuda disperării intense, autorul subliniază speranța și încrederea în mila și credincioșia lui Dumnezeu, afirmând că până și suferința poate duce la pocăință și, în cele din urmă, la restaurare.
 
Îndurarea lui Dumnezeu este nouă în fiecare zi. Indiferent ce se întâmplă în viață, ca urmare a propriilor alegeri sau ca urmare a alegerilor altora, există întotdeauna noi începuturi ale unor noi etape. Viața nu este suma ideilor de succes ale lumii seculare. O viață de succes este una trăită cu Isus ca Domn și trăită cu o creștere continuă în El. Vor exista întotdeauna suișuri și coborâșuri. Dar, ca și creștini, ne ridicăm din nou și Îl urmăm din nou pe Domnul. Cu cât ne înnoim mai mult mintea prin Cuvântul Său și creștem în circumstanțele vieții, cu atât mai bine. Și pe măsură ce Îl iubim pe El și îi iubim pe ceilalți, fiind lumina Lui în această lume, și astfel îi ajutăm și pe alții să se alăture familiei Domnului, viața noastră devine o viață de succes. Perspectiva veșnică este cea care durează. Peste un milion de ani, nimeni nu-și va aminti cât de perfecte erau decorate casele noastre, nici câți bani am câștigat și nici ce vieți îmbelșugate am trăit. Dar fiecare suflet pentru care ne-a folosit Dumnezeu să-l ajutăm să-L găsească sau să rămână pe calea care duce spre rai, va conta pentru toată eternitatea. De asemenea, fiecare pahar cu apă dat în Numele Său și chiar și cele mai mici acte de bunătate făcute din motivele corecte, contează pentru Domnul.
  
Este atât de minunat că ne putem ridica de câte ori cădem și ne putem pocăi dacă este nevoie, iar Domnul ne va ajuta. El nu are nevoie niciodată de un plan B, C sau D, sau de orice alt plan. El cunoaște sfârșitul de la început și a știut asta când ne-a chemat la El pe fiecare dintre noi. El ne-a ales și este credincios. Dragostea Lui este pură și nimic nu se poate compara cu purtarea Lui de grijă atunci când suntem ai Lui și ne bazăm pe El.
 
Putem învăța foarte multe de la Ieremia. Chiar dacă a pierdut tot ce avea, și țara sa a ajuns cucerită și a avut parte de persecuții atât de mari pentru slujirea sa, încât a ajuns să fie numit de mulți „prorocul plângăcios” și a fost aruncat în temniță, și-a împlinit chemarea și a avertizat poporul până la capăt. Iar când spunea cu disperare adevărul și încerca să-i avertizeze despre sfârșitul iminent al națiunii, liderii religioși l-au acuzat pe nedrept ca fiind un proroc fals. Pentru mulți, ar părea că Ieremia a eșuat în lucrarea lui. Dar sângele poporului nu era pe mâinile lui Ieremia. El a fost ascultător de Domnul și s-a încrezut în El până la sfârșit. El știa că mila Domnului nu se sfârșește pentru copiii Săi.
 
Dacă treceți printr-o perioadă de mari încercări și aveți nevoie de încurajare, ​Plângerile lui Ieremia 3:1-57, poate fi ceea ce aveți nevoie. Aceste versete ne arată că putem avea speranță și în cele mai grele vremuri. Fiți încurajați. Indiferent ce se va întâmpla în continuare în această viață, nu va fi o surpriză pentru Regele regilor și Domnul domnilor, care este Cel care ne poartă de grijă și ne salvează din orice situație. De noi depinde să alegem să ne îmbărbătăm singuri în Domnul, pentru că dacă suntem copiii lui Dumnezeu, avem parte de dragostea și mila Lui pentru totdeauna. Puterea noastră poate slăbi, dar a Domnului nu slăbește niciodată și este întotdeauna disponibilă pentru cei care se bazează pe El.
 
 
Eli Cockrell

V-ați întrebat vreodată de ce diavolul a muncit atât de mult pentru a denatura sensul Crăciunului? Cum au ajuns Moș Crăciun, decorațiunile, mâncărurile, petrecerile și oferirea de cadouri să înlocuiască sărbătorirea nașterii lui Isus? Să vedem ce spun datele istorice. Cea mai comună teorie este că, Crăciunul a început ca un festival păgân roman numit „Saturnalia sau Mirthas”, în care se venera zeul agriculturii, Saturn. Festivalul era inițial sărbătorit timp de o zi și în cele din urmă a crescut la șapte zile, timp în care oamenii petreceau, jucau jocuri de noroc și își dădeau cadouri unii altora. Obiceiul de a oferi cadouri a continuat în sărbătorirea Crăciunului și, deși era un obicei frumos, a devenit o sursă uriașă de profit pentru magazine, prin reclamele fastuoase care îi făceau pe Moș Crăciun, brazii de Crăciun și decorațiunile mai importante decât pe Isus. Dușmanul a reușit să mute atenția publicului de la nașterea lui Isus la cumpărarea, oferirea și primirea de cadouri și la petreceri cu mâncăruri și băuturi tradiționale și scumpe. Poate că v-ați gândit că publicitatea seculară L-a șters pe Cristos din numele sărbătorii, atunci când a început să înlocuiască denumirea din limba engleză, „Christmas” cu „X-mas”. Ei bine, de fapt, în greacă, litera „Chi”, care seamănă cu litera latină „X”, a fost folosită timp de secole ca simbol creștin și cu această literă începe numele Mântuitorului nostru, Χριστός (Christos). Dar tot nu cred că este corect să înlocuim numele lui Cristos cu o literă grecească și, cu siguranță, mulți necredincioși o preferă, deoarece pare să elimine numele lui Cristos din sărbătoare.
 
Mulți istorici spun că primele documente care menționează sărbătorirea Crăciunului datează din secolul al IV-lea, când primul împărat roman creștin, Constantin, a declarat creștinismul drept religia oficială a Imperiului Roman și a decis că sărbătorirea nașterii lui Isus Cristos trebuie să fie o sărbătoare anuală majoră.
 
„Ipoteza calculului”, propusă pentru prima dată de preotul și istoricul francez Louis Duchesne în 1889, spune că a fost aleasă data de 25 decembrie ca dată a nașterii lui Isus, deoarece era la nouă luni după data aleasă pentru concepția lui Isus de către Biserica Catolică, și care era 25 martie, similară cu data romană a echinocțiului de primăvară, potrivit „Wikipedia”. Alți istorici spun că împăratul Constantin a decis ca creștinii să sărbătorească Crăciunul, în timp ce păgânii își sărbătoreau zeul păgân Saturn, astfel încât să se unească în aceeași sărbătoare, în jurul solstițiului de iarnă, așa că 25 decembrie părea data potrivită pentru acesta. Dar s-a născut Isus pe 25 decembrie?

• Luca 1:26-27 În luna a şasea, îngerul Gavril a fost trimis de Dumnezeu într-o cetate din Galileea, numită Nazaret, la o fecioară logodită cu un bărbat, numit Iosif, din casa lui David. Numele fecioarei era Maria.

 
Pe baza a ceea ce spune Biblia despre momentul nașterii lui Isus, știm că 25 decembrie nu poate fi data corectă. Soțul Elisabetei, Zaharia, era din casa părintească a lui Abia, care era a 8-a ceată preoțească conform 1 Cronici 24:6-19, și a slujit în Templul lui Dumnezeu în timpul celei de-a zecea săptămâni a ciclului preoțesc. Această săptămână începe în al doilea Sabat din luna evreiască Sivan, care în calendarul nostru durează aproximativ de la mijlocul lunii mai până la mijlocul lunii iunie. La scurt timp după ce Zaharia s-a întors de la îndatoririle sale la Templu, Elisabeta a rămas însărcinată cu Ioan Botezătorul. Și, șase luni mai târziu, îngerul Gabriel a anunțat-o pe Maria că îl va concepe pe Isus, ceea ce trebuia să fie în luna Kislev , care este luna decembrie în calendarul nostru. Având în vedere cele nouă luni necesare pentru o sarcină normală, din decembrie se ajunge la concluzia că Isus s-a născut în jurul lunii Tișri, care este la mijlocul sau sfârșitul lunii septembrie.
 
Pe lângă toate acestea, în primii ani ai Statelor Unite, puritanii au interzis sărbătorirea Crăciunului, crezând că sărbătorirea zilelor de naștere L-ar ofensa pe Dumnezeu. Ei considerau că toți martirii, inclusiv Isus, ar trebui sărbătoriți doar pentru moartea lor. Sărbătorirea Crăciunului a fost, de asemenea, interzisă în diferite locuri și timpuri pe tot pământul, din motive diferite.
 
Așadar, ce ar trebui să facem ca și creștini? Ar trebui să sărbătorim Crăciunul? Biblia ne îndeamnă să-L lăudăm pe Domnul în orice vreme. Având în vedere acest lucru, nu ar trebui să-L lăudăm pe Mântuitorul nostru și să-I sărbătorim nașterea?

• Psalmii 34:1 Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme; lauda Lui va fi totdeauna în gura mea.

 

• Psalmii 30:11-12 Şi mi-ai prefăcut tânguirile în veselie, mi-ai dezlegat sacul de jale şi m-ai încins cu bucurie, pentru ca inima mea să-Ţi cânte şi să nu stea mută. Doamne Dumnezeule, eu pururea Te voi lăuda!

 
Aceasta este o alegere personală pe care fiecare persoană trebuie să o facă. Cu siguranță, chiar dacă data este greșită, cum ar putea fi greșit să sărbătorim sosirea Mântuitorului întregii omeniri?
 
În concluzie, Satana a încercat să fure gloria lui Dumnezeu și să facă omenirea să i se închine lui în loc de Dumnezeu, din momentul în care s-a răzvrătit în ceruri. Făcându-i pe oameni să se concentreze asupra lui Moș Crăciun și chiar asupra Iepurașului de Paște și asupra a tot felul de distrageri de la scopul sărbătorii, el încearcă să-L excludă pe Isus din sărbătoarea de Crăciun, precum și cea de Paște. Dar atâta timp cât Îl iubim pe Domnul nostru și ne facem partea spunând adevărul și ne închinăm singurului Dumnezeu adevărat, Creatorul întregului Univers și Tată al Mântuitorului nostru Isus Cristos, putem face o diferență și putem ajuta cât mai mulți oameni să-L găsească și să-L urmeze pe singurul Dumnezeu real care merită toată închinarea, dragostea și adorația noastră! Doar Isus a murit pentru fiecare dintre noi, plătind pedeapsa pentru păcatele noastre! Aleluia, Îți mulțumim, Doamne Isuse!
 
 
 
Carmen Pușcaș

​Pe măsură ce o tot mai mare parte a societății devine mai puțin agrară, pierdem tot mai mult. Legătura dintre omenire și pământ este o sursă de multă înțelepciune. Multe parabole și povestiri biblice se referă la vremuri mai simple, când oamenii erau mult mai conectați la vreme, la pământ și trăiau fără să aibă confortul modern. Oamenii depindeau de lămpi și felinare pentru lumină, de fântâni și alte surse naturale de apă pentru satisfacerea nevoii de apă. Chiar și valoarea umbrei care atenuează efectele razelor arzătoare ale Soarelui este adesea trecută cu vederea de către oamenii care își petrec o mare parte din viață în interior și au rar contact cu natura.
 
Ar fi bine să ne luăm un moment și să reflectăm asupra unor subiecte importante care sunt trecute cu vederea în zilele noastre. Un astfel de subiect este cel al semințelor. Nu se poate obține o plantă nouă dintr-o sămânță imatură. Sămânța trebuie să ajungă la finalul ciclului său de dezvoltare literalmente, înainte ca să poată produce o viață nouă. Cu alte cuvinte, este exact așa cum a spus Isus despre bobul de grâu.

• Ioan 12:24 „Adevărat, adevărat vă spun că, dacă grăuntele de grâu care a căzut pe pământ nu moare, rămâne singur, dar dacă moare, aduce multă roadă.”

 
Pentru ca să apară o viață nouă, trebuie să aibă loc moartea vieții vechi. La fel este și cu nașterea din nou. Dacă nu murim față de natura firească, latura noastră rea, nașterea spirituală nu poate avea loc.
 
O altă lecție importantă vine de la aproape toate plantele care produc fructe și  legume. Pe măsură ce o plantă se maturizează, produce flori care rodesc. Apoi, pe măsură ce planta continuă să crească, noile mlădițe sau ramuri continuă procesul de rodire. Plantele perene, care trăiesc mai mulți ani au nevoie de tăieri succesive pentru a produce mai mult rod. Domnul Isus a spus în,

• Ioan 15:2 „Pe orice mlădiţă care este în Mine şi n-aduce rod, El o taie, şi pe orice mlădiţă care aduce rod, o curăţeşte, ca să aducă şi mai mult rod.”

 
Când devenim creștini, trebuie să rămânem strâns conectați cu Domnul, deoarece El este vița și noi suntem mlădițele. În Ioan 15, Isus folosește exemplul cultivării viței de vie care trebuie curățite în fiecare an. În fiecare sezon nou, strugurii cresc pe mlădițele noi. Vierul taie mlădițele fără rod și le scurtează pe cele care au struguri, pentru ca vița să direcționeze seva la creșterea fructelor. Aceasta este o lecție importantă pentru noi. La fel se întâmplă și la cultivarea roșiilor. În zona noastră, clima ne permite uneori să le cultivăm tot anul. Plantele nu mai leagă rod când se face prea cald, dar dacă le tăiem puțin, cresc fire noi care dau din nou roade în toamnă și putem obține mai multe roșii de la fiecare plantă. Plantele de tomate, fie primăvara, fie toamna, produc doar din lăstarii noi.
 
Trebuie să rămânem într-o relație apropiată cu Domnul și să permitem creșterii spirituale să aibă loc. A fi tăiat nu este plăcut! Dar este singura modalitate prin care putem continua să producem acea viață care vine doar din creșterea în Cristos. Mlădițele care nu cooperează cu Vierul (Tatăl ceresc) se ofilesc sau ajung tăiate. Așadar, trebuie să ne facem partea, să rămânem aproape de Duhul Sfânt și să-L lăsăm să ne călăuzească și să ne ajute să creștem.
 
Este o tendință naturală să fim ca în al treilea scenariu cu semănătorul și sămânța, despre care a vorbit Isus în Matei 13:22. În acest caz, pământul primește sămânța și planta răsare, dar este sufocată de spini. Spinii reprezintă capcanele care încearcă să vină împotriva noastră, a tuturor. Spinii sunt „îngrijorările acestei lumi”, „înșelăciunea bogățiilor”, „poftele după plăcerile vieții” și „poftele după alte lucruri” care sufocă planta răsărită, iar rodul nu ajunge niciodată la maturitate.
 
Pentru a fi dintre cei care produc rod, trebuie să fim ca și sămânța din cazul al patrulea. Aceștia aud Cuvântul și îl înțeleg, îl acceptă în inimi bune și sincere, îl păstrează și ca urmare cresc și rodesc. Ei dau rod cu răbdare, și dintr-un grăunte unii produc 30, alții 60 iar alții 100.
 
Trebuie să primim nu doar Evanghelia, ci și adevărul Cuvântului lui Dumnezeu pentru viețile noastre, așa cum Duhul Sfânt ne ajută să-l înțelegem. Trebuie să ne pese suficient pentru a rămâne pe drumul cel bun și a nu ne pierde credința, ca în cazul seminței căzute între spini. Agitația vieții, atracția prosperității și plăcerile acestei lumi pot face ca o inimă să-și piardă pasiunea și să nu-i pese de Domnul, de adevărurile și căile Sale și chiar de sufletele altora. Biblia spune că o persoană care se numește credincioasă, dar nu reușește să trăiască astfel, a uitat de unde a venit. Aici este momentul în care tăierea devine vitală, o chestiune de viață și de moarte. Trebuie să ne supunem mustrării Domnului și să acceptăm tăierea  a ceea ce trebuie curățat din inima și viața noastră! O plantă nu poate trăi și nu poate rodi dacă solul este sărac sau se luptă pentru lumină și apă. Și acest adevăr este valabil și pentru noi.
 
Mântuirea este un dar pentru noi, dar trebuie să murim precum sămânța și să ne naștem din nou. Trebuie să aducem rodul noii vieți în Cristos, cooperând cu Duhul Sfânt și rămânând în intimitate cu Domnul. Trebuie să rămânem curați și vii în Isus, și să rezistăm capcanelor acestei lumi. Și când cădem, trebuie să ne ridicăm din nou, prin mila și harul Domnului, și să mergem mai departe. Și să ne pese de semenii noștri ca de noi înșine.
 
Cu cât ne conectăm mai mult la natură, observăm modul în care Dumnezeu a creat plantele și tot ce este viu, cu atât ne apropiem mai mult de Creatorul nostru. Există multe asemănări între noi și restul creației lui Dumnezeu, dovedind că avem același Creator minunat. Când alegem să stăm nemișcați în natură și să observăm ce se întâmplă în jurul nostru, nu numai că învățăm lecții valoroase, dar ne relaxăm cu adevărat, devenim mai deștepți și ne întoarcem la adevăratele valori, cele care contează cu adevărat. Slavă lui Dumnezeu pentru frumusețea uimitoare a creației Sale!
 
 
 Eli Cockrell