• Naum 1:7 Domnul este bun, El este un loc de scăpare în ziua necazului şi cunoaşte pe cei ce se încred în El.

 

• Psalmii 145:8 Domnul este milostiv şi plin de îndurare, îndelung răbdător şi plin de bunătate.

 
Bunătatea Lui Dumnezeu este un adevăr incontestabil. La fel sunt toate atributele Domnului. De aceea, dacă nu suntem siguri că Domnul este bun, problema nu este la Dumnezeu, ci la noi. Dumnezeu este perfect, El nu trebuie să se schimbe, nici să facă ceva mai bine decât face. Schimbarea trebuie să fie la noi și în noi.
 
Să nu uităm că tot ce este bun vine de la Dumnezeu („orice ni se dă bun şi orice dar desăvârşit este de sus, coborându-se de la Tatăl luminilor, în care nu este nici schimbare, nici umbră de mutare.” - Iacov 1:17). Pe de altă parte, bolile, tot ce este rău și ne poate distruge, vin de la diavolul („El (diavolul) de la început a fost ucigaş şi nu stă în adevăr, pentru că în el nu este adevăr. Ori de câte ori spune o minciună, vorbeşte din ale lui, căci este mincinos şi tatăl minciunii.” - Ioan 8:44b). Chiar răul pe care ni-l fac semenii noștri, își are originea în gândurile și impulsurile rele ale naturii carnale sau pe care le primesc de la cel rău și nu de la Dumnezeu („... Dumnezeu nu poate fi ispitit ca să facă rău şi El Însuşi nu ispiteşte pe nimeni.”- Iacov 1:13).
 
Poate treceți printr-o perioadă grea, în care aveți multe nemulțumiri, frustrări, temeri și poate chiar ați pierdut pe cineva drag și durerea pe care o simțiți nu o poate înțelege pe deplin decât Domnul Isus. Complexul de împrejurări, sentimente, experiențe anterioare și traumele moștenite de la generațiile precedente contribuie la nivelul suferinței prin care trece fiecare dintre noi, la un moment dat.
 
Poate aveți o situație dificilă în familie, la servici, la școală sau cu persoanele care sunt foarte importante pentru dumneavoastră. Oricare ar fi situația, dacă nu depinde de noi să o schimbăm, trebuie să Îl rugăm pe Domnul să ne arate ce vrea să facem. El are soluția cea mai bună la orice problemă. Poate că Dumnezeu a îngăduit să ne aflăm într-un anumit loc dificil, ca să învățăm ceea ce nu putem învăța decât dacă trecem prin acea experiență. Poate Domnul vrea să ne detașăm de probleme și să ne apropiem mai mult de El, prin studiul Bibliei, rugăciune, laudă și închinare. Poate trebuie să învățăm cum să-i iubim pe cei greu de iubit și să îi ajutăm să se schimbe. Poate e timpul să schimbăm ceva și să ieșim din mediul în care ne aflăm și unde nu ne mai este locul. Uneori, tocmai faptul că situația devine insuportabilă, poate fi semnul că victoria este aproape și dușmanul luptă ca să ne facă să ne îndoim că Domnul ne ajută și să acceptăm înfrângerea. Timpul Domnului este foarte important. Să nu o luăm nici înaintea Lui, dar nici să nu întârziem în ce avem de făcut. Când acționăm la momentul Domnului, succesul este garantat de Cel care poate totul și pentru care nimic nu este prea greu!
 
Oricare ar fi situația dificilă prin care trecem, este foarte important să ne păstrăm inima curată, pentru că din inimă ies izvoarele vieții. Dacă strângem frustrare și nemulțumire, acestea devin sursa cuvintelor pe care le vom rosti și atitudinea noastră devine ostilă și negativă. Este bine știut că, chiar dacă nu putem controla ce ni se întâmplă, putem controla cum răspundem la ceea ce ni se întâmplă. Problemele nu le rezolvăm dacă ne supărăm, ne agităm, ne pierdem somnul și nici dacă ne plângem de milă. Soluția cea mai bună vine de la Domnul, dacă ne punem încrederea în El, avem răbdare și facem ceea ce ne conduce să facem. Să alegem să credem că Domnul are soluția perfectă la problema noastră și să Îl rugăm pe Duhul Sfânt să ne conducă în voia Domnului și să ne ajute să vedem partea bună a situației.
 
Să ne amintim ce spun versetele următoare:
 

• Evrei 4:15-16 Căci n-avem un Mare Preot care să n-aibă milă de slăbiciunile noastre, ci unul care în toate lucrurile a fost ispitit ca şi noi, dar fără păcat. Să ne apropiem dar cu deplină încredere de scaunul harului ca să căpătăm îndurare şi să găsim har, pentru ca să fim ajutaţi la vreme de nevoie.

 
Isus are milă maximă de noi, pentru că a trăit într-un trup uman și a fost ispitit în toate aspectele vieții, chiar dacă nu a căzut în capcana tentațiilor și nu a păcătuit. Isus a fost mielul desăvârșit, „fără cusur și fără pată”, care a putut fi jertfa perfectă pentru toată păcatele omenirii, inclusiv ale fiecăruia dintre noi. Deci, putem veni fără teamă la „scaunul harului” cu tot ce ne deranjează și ne supără. Domnului îi pasă de suferințele noastre, are rezolvarea și vrea să intervină dacă Îl rugăm și alegem să ne încredem că o va face. La tronul Tatălui ceresc, ajungem doar prin Isus Cristos și acolo găsim toată dragostea, mila și favoarea de care avem nevoie când ne este greu.
 
Poate vă întrebați cum ajungem la tronul Lui Dumnezeu? Dorința de a comunica cu Tatăl ceresc este primul pas, iar dacă nu v-ați predat încă viața Domnului Isus, acesta trebuie să fie al doilea pas (Romani 10:9-10, „Dacă mărturiseşti deci cu gura ta pe Isus ca Domn şi dacă crezi în inima ta că Dumnezeu L-a înviat din morţi, vei fi mântuit. Căci prin credinţa din inimă se capătă neprihănirea şi prin mărturisirea cu gura se ajunge la mântuire”).
 

• Plângerile lui Ieremia 3:25 Domnul este bun cu cine nădăjduieşte în El, cu sufletul care-L caută.

 
Pentru că Isus este singura cale către Dumnezeu Tatăl, după ce devine Domnul vieții noastre, prin rugăciune sinceră, ajungem la „scaunul harului”. Tatăl ceresc se uită în primul rând la ce avem în inima noastră și la cât de sincere sunt cuvintele pe care i le adresăm. Vrea să Îi spunem adevărul despre ceea ce simțim, ce ne doare sau ne bucură și mai ales să vrem să primim răspunsul Lui și să facem ce ne cere.
 
Este trist că mulți creștini cred că Dumnezeu trebuie să le dea tot ce își doresc, fără să țină cont de planurile și înțelepciunea Lui. Iar când nu primesc ceea ce au cerut, devin frustrați și se îndepărtează de Domnul. Adevărul este că atunci când alegem să Îl urmăm la Isus și primim mântuirea prin jertfa Lui, suntem răscumpărați de la moartea pe care o merităm ca plată pentru păcatele noastre și nu ne mai aparținem nouă înșine, ci celui care a plătit pentru mântuirea noastră. De aceea, noi trebuie să facem ce vrea Domnul, ce ne învață prin Cuvântul Lui și ce ne spune prin Duhul Sfânt. Tot ce ne cere Dumnezeu să facem este cu adevărat spre binele nostru și are implicații veșnice. De aceea de noi depinde să Îi dăm Lui frustrările, durerile, nemulțumirile și să petrecem timp zilnic studiind și meditând la Cuvântul Lui Dumnezeu. Cunoașterea Scripturii ne ajută să învățăm să auzim când ne vorbește și să identificăm care sunt gândurile de la Duhul Sfânt și care nu.
 
Să Îl rugăm pe Dumnezeu să ni se reveleze tot mai mult, să ne descopere profunzimile dragostei și ale harului Său și să ne ajute să ne încredem tot mai mult în El. Când inima noastră este plină de mulțumire și de laudă la adresa Lui Dumnezeu pentru tot ce a făcut pentru noi, vom face față mult mai ușor situațiilor dificile și vom putea chiar să ne umplem cu bucuria și pacea Duhului Sfânt, concentrându-ne pe Domnul și nu pe probleme.


Carmen Pușcaș

​Trăim timpuri în care societatea este scindată de alegerile pe care trebuie să le facem; teama de „ce va fi mâine” este tot mai prezentă și tot mai puțini au speranțe de mai bine. Fiecare dintre noi am trecut prin diferite traume de-a lungul vieții și fiecare a răspuns la acestea în felul său unic.
 
Drama prin care a trecut o persoană puternică poate fi mai mult decât ne-am putea imagina și totuși aceasta să nu se lasă dărâmată de ce i s-a întâmplat. Pe de altă parte, o persoană sensibilă, poate ajunge devastată de suferințe care pentru altcineva pot părea minore. Ce vreau să spun, este că nimeni nu a trecut prin viață, dintr-o fericire în alta. Chiar dacă persoanele optimiste găsesc ceva bun aproape în orice rău care li se întâmplă și își revin mai ușor, nici acestea nu sunt scutite de suferințe. Dumnezeu ne oferă har tuturor celor care ne încredem în El ca să putem trece prin situațiile grele. Multe suferințe din viețile noastre sunt cauzate de alte persoane, care nu vor să facă voia Lui Dumnezeu, ci aleg să trăiască în păcat și să îi rănească pe cei de lângă ei prin deciziile și faptele lor rele.
 
V-ați gândit vreodată, că atunci când cineva se poartă aspru cu noi, poate fi din cauză că trece printr-o situație dificilă, sau pentru că, altcineva i-a spus sau i-a făcut ceva rău? Fiecăruia dintre noi ni se întâmplă să nu ne comportăm cum ar trebui cu cineva, din cauză că suntem supărați sau răniți din alte cauze. Am putea tolera mai bine reacțiile dure sau faptele care ne dor și i-am ierta mai ușor pe cei care le fac, dacă ne întrebăm ce am fi făcut noi în locul lor și ne gândim că poate au probleme mai mari decât noi. Uneori este suficient să ne amintim ce știm deja despre trecutul sau situația prezentă a  persoanei respective, ca să nu-i mai judecăm atât de aspru, sau chiar să avem milă pentru ei. Nici pe noi înșine nu ne judecăm corect de fiecare dată, de ce am crede că o putem face când este vorba de altcineva? Tot ce ține de firea umană este relativ și subiectiv. Doar Dumnezeu și Cuvântul Lui sunt adevărul și tot ce ne învață este standardul pe care trebuie să îl urmăm.
 
Mintea noastră stochează tot ce ni se întâmplă, dar nu o face totdeauna cu acuratețe, ci influențat de experiențele trecute, starea emoțională și fizică în care ne aflăm, și inclusiv de dieta pe care o urmăm. Sunt foarte mulți factori care concură la starea noastră de bine. Dumnezeu ne-a creat pentru dragoste, bucurie, pace și tot ce este bun. Când trăim în frică, nemulțumire, ură, neliniște, stres și orice alte emoții negative produse de gândurile toxice, creierul nostru reacționează producând substanțe chimice nocive, care conduc la tot felul de dezechilibre care se soldează cu dureri și boli. În Romani 12:2, suntem îndemnați să ne transformăm prin înnoirea minții, prin Cuvântul Lui Dumnezeu. Noi trebuie să depunem efortul de a înlocui ceea ce am învățat trăind în lume, cu adevărul Scripturii, ca să avem o gândire sănătoasă, biblică, care să ne restaureze creierul și să facă întregul organism să funcționeze corect.
 
Chiar dacă nu putem controla ce fac cei de lângă noi, Îl putem ruga pe Domnul să ne ajute să controlăm reacția pe care o avem la ce nu ne convine sau ne face rău. Știu din proprie experiență, că atunci când încerc să mă întreb ce poate fi în spatele cuvintelor sau faptelor celor care mă ofensează sau mă rănesc, sentimentul de compasiune mă ajută să trec mai ușor peste situație și să iert. Când nu iertăm, suferința este și mai mare și poate avea efecte de lungă durată. Orice eveniment, gând, imagine sau sunet care ne reamintește ce ni s-a întâmplat, va reproduce durerea inițială și vom retrăi ce ni s-a întâmplat, întărind amintirea acestuia stocată în mintea subconștientă.
 
Domnul Isus ne-a dat cele mai perfecte și folositoare porunci și sfaturi. Orice facem contrar cuvintelor Lui, ne costă.
 

• Matei 5:44 „Dar Eu vă spun: Iubiţi pe vrăjmaşii voştri, binecuvântaţi pe cei ce vă blestemă, faceţi bine celor ce vă urăsc şi rugaţi-vă pentru cei ce vă asupresc şi vă prigonesc,”

 
Cu cât înțelegem mai bine acest adevăr și alegem mila, compasiunea și dragostea pentru cei care ne greșesc, în locul emoțiilor negative cu atât putem fi mai fericiți și mai plăcuți Lui Dumnezeu. Când facem contrariul nu câștigă nimeni și cei mai mari perdanți suntem noi înșine. Cine ne-a greșit, poate nici nu știe că a făcut-o, pe când noi ne-am pierdut pacea și bucuria. Când alegem să răspundem cu dragoste și le facem bine celor care ne urăsc, ne păstrăm inima curată, pe placul Domnului și avem cele mai mari șanse să schimbăm în bine relația cu acele persoane. Rugăciunea este comunicare cu Dumnezeu și când Îi spunem Domnului ce ne doare, Îi dăm Lui povara și durerea pe care o avem, ne eliberăm și facem loc păcii, iertării și dragostei „agape”, care este sursa adevăratei fericiri.
 
În Biblie sunt nenumărate exemple care ne arată că dragostea învinge ura, binele învinge răul și când facem ce ne conduce Duhul Sfânt să facem, învingem indiferent prin ce trebuie să trecem. Iată doar câteva din versetele care ne îndeamnă să alegem să facem ce este bine.
 

• Isaia 1:17 Învăţaţi-vă să faceţi binele, căutaţi dreptatea, ocrotiţi pe cel asuprit, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!

 

• 1 Tesaloniceni 5:15 Luaţi seama ca nimeni să nu întoarcă altuia rău pentru rău, ci căutaţi totdeauna să faceţi ce este bine atât între voi, cât şi faţă de toţi.

 

• 1 Petru 3:17 Căci este mai bine, dacă aşa este voia lui Dumnezeu, să suferiţi pentru că faceţi binele decât pentru că faceţi răul!

 
Când ne facem timp să fim atenți la cei din jur, putem deveni o binecuvântare pentru ei, prin gesturi simple sau cuvintele potrivite. Isus a spus că „este mai ferice să dai decât să primești” (Faptele Apostolilor 20:35b), tocmai pentru că satisfacția de a sluji sau dărui este mai mare decât bucuria de a primi și pentru că ai ceva folositor altcuiva. Dăruirea nu înseamnă doar bani. Putem dărui din timpul nostru, cuvinte calde, încurajări, afecțiune sau ce ne arată Duhul Sfânt ca are nevoie persoana pe care vrea s-o binecuvântăm. Dacă ascultăm de îndemnul de a dărui chiar când avem puțin, Domnul ne va binecuvânta și va înmulți ce ne-a rămas. În economia Lui Dumnezeu, prima dată dăruim, și apoi primim. Când slujim altora, chiar prin gesturi mici, ne mutăm atenția de la problemele noastre la soluțiile potrivite pentru cei pe care îi ajutăm. Suntem creați să ne simțim utili și să ne ajutăm unii de alții, tocmai de aceea slujirea din toată inima este plină de satisfacții.
 
Dacă atunci când ne deranjează ceilalți participanți la trafic, alegem să ne rugăm pentru ei ca Domnul să-i ajute să fie mai atenți și să conducă mai bine, putem fi mai calmi și să ne păstrăm inimile curate. În orice situație, rugăciunea este cea mai bună soluție, prin care Îi dăm Domnului ce ne supără și primim puterea să răspundem corect, fără să păcătuim. Câmpul de misiune este peste tot unde întâlnim oameni, trebuie doar să ne uităm în jur și să-L rugăm pe Duhul Sfânt să ne arate ce putem face.
 
Dacă dorim ca Dumnezeu să ne acorde milă, și nu ce merităm, trebuie ca și noi să acordăm milă celor care ne greșesc. Să nu ne grăbim să judecăm gesturile și cuvintele care ne deranjează, pentru că s-ar putea ca noi să fi spus primii ceva nepotrivit și să fi stârnit reacția celuilalt. Când alegem să înlocuim gândul egoist „cu mine cum rămâne?” cu „ce pot face ca să fiu o binecuvântare?” viețile noastre se pot schimba în bine și ne putem bucura mai mult de fiecare zi cu Isus. Când dorim să înțelegem prin ce trec cei de lângă noi, inimile noastre devin mai sensibile față de nevoile oamenilor și de ce așteaptă Dumnezeu de la noi. Ca urmare, vom putea zâmbi mai mult și îi vom putea ajuta pe mai mulți semeni ai noștri să-și găsească bucuria și mântuirea în Isus Cristos.
 
 
Carmen Pușcaș

• Când au auzit fariseii că Isus a astupat gura saducheilor, s-au strâns la un loc. Şi unul din ei, un învăţător al Legii, ca să-L ispitească, I-a pus întrebarea următoare: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” Isus i-a răspuns: „‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.” - ​Matei 22:34-40 ​

Sunt multe aspecte la care putem medita în aceste versete. Dar acum aș vrea să mă concentrez doar asupra „dragostei”. În limba greacă, în care a fost scris texul original, a fost folosit cuvântul „agape”. Prin urmare, ce înseamnă cu adevărat „dragostea agape”?
 
Cuvintele Domnului de mai sus sunt porunci. Dar cum ne poate porunci Domnul să iubim? Dragostea nu este un sentiment? Putem iubi când ni se cere?
 
În limba greacă, “Agape” este substantivul, iar “agapao” este verbul. Să vedem de câte ori spune „NAS New Testament Greek Lexicon” că sunt folosite cele două cuvinte în Noul Testament și cum sunt traduse.
 
„Agapao”, apare în Noul Testament de 143 ori, dintre care: de 8 ori este tradus preaiubit sau preaiubiți, iar de celelalte ori este tradus cu una dintre conjugările verbului a iubi.
 
„Agape”, apare în Noul Testament de 116 ori, dintre care: o dată este tradus preaiubit, și de celelalte ori, este tradus prin diferite declinări ale substantivului dragoste.
 
Dictionarul „Strong’s” explică cuvântul „agape” ca provenind probabil din „agan” (care înseamnă mult) sau este comparabil cu „`agab” și înseamnă a iubi (în sens moral sau social), dragoste sau preaiubit (-ă).
 
Adevărul este că majoritatea dicționarelor și lexicoanelor nu au reușit să surprindă sensul profund al „dragostei agape”. Înainte ca Isus să folosească acest cuvânt, nu i s-a dat nicio importanță. Și nici după aceea nu a fost folosit nici pe departe atât de frecvent cum a fost folosit cuvântul „phileo”, care este termenul pentru dragostea frățească.
 
Știm că este modelul de dragoste al Lui Dumnezeu, care vine din El și care face parte din roada Duhului Sfânt despre care citim în Galateni 5:22-23.

• Roada Duhului, dimpotrivă, este: dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, facerea de bine, credincioşia, blândeţea, înfrânarea poftelor. Împotriva acestor lucruri nu este lege. -  Galateni 5:22-23

 
Din 1 Corinteni 13, știm că dragostea agape este „cel mai înalt nivel al  dragostei”, fără de care nimic altceva nu valorează nimic.
 

• Chiar dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, şi n-aş avea dragoste, sunt o aramă sunătoare sau un chimval zângănitor. Şi chiar dacă aş avea darul prorociei şi aş cunoaşte toate tainele şi toată ştiinţa, chiar dacă aş avea toată credinţa, aşa încât să mut şi munţii, şi n-aş avea dragoste, nu sunt nimic. Şi chiar dacă mi-aş împărţi toată averea pentru hrana săracilor, chiar dacă mi-aş da trupul să fie ars, şi n-aş avea dragoste, nu-mi foloseşte la nimic.  - 1 Corinteni 13:1-3

 
Chiar dacă am fi cei mai talentați, cei mai învățați și chiar dacă am fi făcut cele mai neprihănite fapte până acolo încât să dăm tot ce avem, celor săraci, dacă nu iubim cu dragostea agape, nu ne-ar folosi la nimic.
 
Ce este cu adevărat „cea mai importantă dragoste” și cum o putem avea?
 
Știm că face parte din roada Duhului Sfânt, ceea ce înseamnă că El o are. Această dragoste este cea despre care scrie în Ioan 3:16. Deci Dumnezeu nutrește atât de multă „dragoste agape” pentru noi oamenii, încât a putut să-L trimită pe Isus ca să facă posibilă mântuirea noastră.

• Ioan 3:14-16 „Şi , după cum a înălţat Moise şarpele în pustie, tot aşa trebuie să fie înălţat şi Fiul omului, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică. Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viaţa veşnică.”

 
Din versetele citate la început, putem vedea că Isus, vorbind grecește a folosit cuvântul „agape” în Matei 23:37, citând din Deuteronomul 6:5.

• Isus i-a răspuns: „‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă.” - Matei 22:37-38

 
Un fariseu, învățător al Legii, L-a întrebat pe Isus: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?” (Matei 22:36). Isus i-a răspuns citând două versete urmate de o explicație. Apoi Isus a spus, „Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’” (Matei 22:39) și a continuat explicând de ce a răspuns astfel, „În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:40).
 
Isus a făcut referire la versetele de mai jos:

• Deuteronomul 6:4-5 „Ascultă, Israele! Domnul Dumnezeul nostru este singurul Domn. Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată puterea ta.”

 
Și,

• Leviticul 19:18 „Să nu te răzbuni şi să nu ţii necaz pe copiii poporului tău. Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi. Eu sunt Domnul.”

 
Cred că este clar pentru toți că dacă facem ce este bine înaintea Domnului și a semenilor noștri, așa cum ne-a poruncit Domnul, nu am greși, nici nu am păcătui.
 
În Matei 22:36, Isus a folosit același cuvânt în limba greacă pentru dragoste, ca și în:

• Ioan 15:12 „Aceasta este porunca Mea: Să vă iubiţi unii pe alţii cum v-am iubit Eu.”

 
Tot cuvântul „agape” apare și în versetele următoare:

• 1 Ioan 4:7-8 Preaiubiţilor, să ne iubim unii pe alţii; căci dragostea este de la Dumnezeu. Şi oricine iubeşte este născut din Dumnezeu şi cunoaşte pe Dumnezeu. Cine nu iubeşte n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru că Dumnezeu este dragoste.

 
Ce adevăr puternic, care face diferența dintre cei care sunt creștini doar cu numele și cei care sunt cu adevărat ai Domnului.
 
Mesajul este înrudit cu cel al versetelor despre iertare. Dumnezeu ne-a iertat o datorie imensă și dacă refuzăm să îi iertăm pe ceilalți, ne pierdem iertarea (Matei 6:14-15, 18:35, Marcu 11:25-26). Domnul a spus că dacă El ne oferă așa o milă imensă, cine suntem noi să nu avem milă de semenii noștri? Nouă ni s-a iertat o datorie imensă, și ce trebuie să-i iertăm celui care ne greșește este ceva infim, în comparație cu păcatele noastre. Să considerăm un alt exemplu. Să zicem că cineva la vârsta adultă primește de la tatăl său un milion de dolari, cadou. Vecinul lui are nevoie disperată de 10 dolari și îi cere celui care a primit cadou suma imensă să îl ajute. Dar acesta refuză, preferând să păstreze cei 10 dolari, precum și restul de 999.990 de dolari. Cel care ne-a dat totul, Care stăpânește toate, ne spune că un astfel de comportament este inacceptabil. Domnul conduce, El face regulile și este drept. Dacă cerem ca alții să dea socoteală pentru faptele lor înaintea Domnului, în mod implicit trebuie să răspundem și noi pentru faptele noastre. Să nu uităm, că toți avem nevoie de neprihănirea Lui Isus, pentru că nici unul nu ne putem mântui singuri, nici nu suntem fără păcat. Dacă acceptăm dragostea Lui Dumnezeu și refuzăm să oferim dragoste la rândul nostru, nu facem voia Domnului. Nu putem primi bunătatea Domnului și noi să fim răi cu semenii noștri. Dumnezeu nu tolerează un astfel de comportament.
 
Dumnezeu alege să ne iubească și ne spune că noi trebuie să-i iubim pe ceilalți cu aceeași dragoste agape, iar dacă nu facem așa, înseamnă că nu Îl cunoaștem și în ziua judecății vom auzi ceva similar cu mesajul versetelor următoare.

• Matei 7:21-23 „Nu oricine-Mi zice: ‘Doamne, Doamne!’ va intra în Împărăţia cerurilor, ci cel ce face voia Tatălui Meu, care este în ceruri. Mulţi Îmi vor zice în ziua aceea: ‘Doamne, Doamne! N-am prorocit noi în Numele Tău? N-am scos noi draci în Numele Tău? Şi n-am făcut noi multe minuni în Numele Tău?’ Atunci, le voi spune curat: ‘Niciodată nu v-am cunoscut; depărtaţi-vă de la Mine, voi toţi care lucraţi fărădelege.’”

 
Putem spune că avem credință, dar dacă nu avem dragoste, înseamnă că nu credem cu adevărat ca să fim transformați așa cum vrea Domnul să fim.
 
Cum am putea accepta dragostea, harul și iertarea extraordinară de la Dumnezeu și să nu vrem să le dăm mai departe? Ar trebui să fim siguri că suntem extraordinari și că dragostea și harul pe care ni le oferă Domnul nu înseamnă prea mult. Este trist că sunt persoane care știu să spună cuvintele potrivite, ce i-ar place pastorului să audă, fără să trăiască cu adevărat pentru Domnul și se amăgesc că sunt mântuite.
 
Trebuie să realizăm că dragostea agape nu este un sentiment. Dragostea agape este o alegere. Dacă alegem să iubim pe cineva greu de iubit (care ne este dușman sau care în mod firesc nu ar merita să fie iubit), atunci facem ceea ce trebuie, indiferent dacă simțim sau nu.
 
În cercetările pregătitoare pentru acest mesaj, am găsit o definiție minunată, pentru dragostea agape care m-a binecuvântat și pe care, dacă doriți, o puteți citi aici https://www.compellingtruth.org/agape-love.html . Autorul articolului definește dragostea agape ca fiind  „a arăta preferință”, dar cred că „a acorda preferință” este mai corect. După multe căutări, am ajuns la concluzia că autorul a folosit „Helps Study” pentru versiunea „Discovery Bible”, care spune:
 
„Agapáō” – înseamnă a prefera, a iubi; pentru credincios sensul este de a prefera „să trăiască prin Cristos” (1 Ioan 4:9-10), adică, a îmbrățișa voia Lui Dumnezeu (a alege ceea ce El alege) și a face voia Lui prin puterea Sa. „Agapáō” se referă în primul rând la ceea ce Dumnezeu preferă, pentru că El „este iubire” (1 Ioan 4: 8,16)
 
„Agápē” – înseamnă iubirea care se concentrează pe preferința morală. La fel și în greaca veche seculară, „agápē” se concentrează pe preferință; la fel, forma de verb „agapáō” din antichitate însemna „a prefera”. În Noul Testament, „agápē” se referă de obicei la iubirea divină, adică la ceea ce preferă Dumnezeu.
 
Poate că mai sunt definiții similare scrise și de alți autori, dar aceasta este cea mai clară definiție pe care am găsit-o.
 
Isus și Tatăl ceresc au văzut nevoia noastră și au ales să-și sacrifice confortul, sentimentele și nevoile, de dragul nostru. A fost cea mai costisitoare alegere făcută vreodată.
  
Chiar și pe cruce, Isus a ales să iubească. L-a „iubit” pe tâlharul de pe crucea de lângă El, care s-a pocăit și L-a rugat pe Dumnezeu Tatăl să aibă milă de cei care l-au tratat cu cruzime, și care l-au răstignit, spunând:„ Tată iartă-i, căci nu știu ce fac.”
 
De mulți ani am ales să iubesc oameni care au continuat să-mi facă rău. Mulți mă întrebau cum pot să îi iubesc? Cu sinceritate vă spun că doar datorită Lui Isus pot s-o fac. Dacă nu era Domnul, aș fi „scuturat praful de pe picioare” și i-aș fi lăsat în rătăcirea minții lor. Dar am ales să îi iubesc indiferent de ce-mi făceau ei și să nu las ura să-mi cuprindă inima. Nu am decât de câștigat și sunt liberă, în timp ce ei sunt legați de lanțurile răutății și ale urii. Mă rog să își dea seama că sunt prinși de minciunile diavolului și spun asta cu toată smerenia, credeți-mă. Am învățat că aceasta este atitudinea corectă, după ce am suferit făcând contrariul. Calea Domnului este totdeauna cea mai bună.
 
Nu putem iubi cu dragostea agape, decât cu ajutorul Lui Dumnezeu. Dacă emoțiile ajung să fie în acord cu alegerea de a iubi cum cere Domnul, e minunat, dar dacă nu, să alegem  să iubim cu dragostea agape, onorând ce ne-a poruncit Dumnezeu să facem. Cu timpul, Domnul ne va ajuta ca decizia mentală de a iubi, să fie urmată și de sentimentele dragostei agape. Dacă vrem să ajungem în rai, trebuie să Îl urmăm pe Isus complet și până la capăt. Așa a făcut Domnul care este Stăpânul Universului și așa ne cere și nouă să facem.
 
Urmează două secțiuni de versete din traducerile Biblia Traducerea Fidelă și Noua Traducere în limba română, pentru analiză și meditație.
 
Matei 22:34-40 (BTF) Dar când au auzit fariseii că a astupat gura saducheilor, s-au adunat împreună. Atunci unul dintre ei, un învățător al legii, l-a întrebat, ispitindu-l și spunând: „Învățătorule, care este marea poruncă în lege?” Iar Isus i-a spus: „Să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta. Aceasta este prima și marea poruncă. Și a doua, asemenea ei: Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți. De aceste două porunci atârnă toată legea și profeții.”
 
Matei 22:34-40 (NTLR) Când au auzit fariseii că Isus le astupase gura saducheilor, s-au strâns la un loc. Unul dintre ei, un expert în Lege, ca să-L pună la încercare, L-a întrebat: „Învăţătorule, care este cea mai mare poruncă din Lege?”  Isus i-a răspuns: „Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu toată mintea ta”. Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: „Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi“. Toată Legea şi Profeţii depind de aceste două porunci.”


Marcu 12:28-31 (BTF) Și unul dintre scribi a venit, și auzindu-i discutând, și pricepând că le răspunsese bine, l-a întrebat: „Care este prima poruncă, dintre toate?” Și Isus i-a răspuns: „Prima dintre toate poruncile este: ‘Ascultă, Israel; Domnul Dumnezeul nostru este un singur Domn; Și să iubești pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta și cu tot sufletul tău și cu toată mintea ta și cu toată tăria ta;’ aceasta este prima poruncă. Și a doua este asemănătoare, adică aceasta: ‘Să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți.’ Nu este altă poruncă mai mare decât acestea.”

Marcu 12:28-31 (NTLR) Unul dintre cărturari venise şi-i auzise discutând. Când a văzut că Isus le-a răspuns bine, L-a întrebat: „Care este cea dintâi poruncă dintre toate?” Isus i-a răspuns: „Cea dintâi poruncă este: ‘Ascultă, Israele! Domnul, Dumnezeul nostru, este singurul Domn.’ Să-L iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată mintea ta şi cu toată puterea ta.“ (Aceasta este cea dintâi poruncă.)  Iar a doua este următoarea: ‘Să-l iubeşti pe semenul tău ca pe tine însuţi.’  Nu există altă poruncă mai mare decât acestea.”

Eli Cockrell

 
Putem intra în posesia a ceea ce are Dumnezeu mai bun pentru noi, doar dacă dorim cu ardoare să studiem Biblia, să intrăm în prezența Domnului și să avem părtășie cu El prin rugăciune sau laudă și închinare. O viață trăită cu rugăciuni grăbite, pe fugă, cu citirea câte unui verset din când în când, nu este ce așteaptă Tatăl ceresc de la copiii Săi. Rezultatul va fi un lung lanț de eșecuri și momente disperate. De ce? Pentru că nu petrecem suficient timp în prezența Domnului ca să ne deschidem urechile spirituale, ca să auzim ce are Duhul Sfânt să ne spună și dacă nu studiem Biblia cu seriozitate, nu putem ști care este voia Tatălui ceresc, ca s-o putem împlini și să ne rugăm eficient, primind ceea ce cerem. Dumnezeu respectă voința noastră liberă și nu ne forțează să petrecem timp cu El. Dumnezeu ne învață și ne atenționează prin Duhul Sfânt și prin Biblie, dar noi trebuie să vrem să facem voia Lui. Când urmăm conducerea Duhului Sfânt, putem lua decizii corecte pe care Domnul le binecuvântează și ne ajută să trăim viața din abundență pe care a venit Domnul Isus să ne-o dea (Ioan 10:10). Isus le spunea iudeilor care nu credeau că El este Mesia și este adevărat și pentru noi, că prin cercetarea Scripturilor, aflăm ce trebuie să știm despre El.

• Ioan 5:39 „Cercetaţi Scripturile, pentru că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică, dar tocmai ele mărturisesc despre Mine.”

 
Este interesant că iudeii știau că viața veșnică putea fi găsită în Scripturi, dar nu Îl recunoșteau pe Isus ca fiind Mesia, Cuvântul întrupat, calea, adevărul și viața. Adevărul ne eliberează doar după ce îl cunoaștem, iar această cunoaștere vine doar dacă petrecem timp în studiu și părtășie.
 
Ca Isus să fie cu adevărat Domnul nostru, trebuie să petrecem timp cu El. Părinții știu cât de dureros este să-și vadă copiii adolescenți, doar când au nevoie de bani, și chiar și atunci, doar pentru un minut, pentru că se grăbesc. De ce am crede că Dumnezeu este mulțumit de noi, când Îl tratăm doar cu fărâme din timpul nostru? Din păcate, nici măcar mersul la biserică nu este totdeauna un timp dedicat Domnului, pentru că gândurile, grijile, problemele emoționale ne pot distrage atenția și să nu intrăm în prezența Celui pe care ar trebui să Îl onorăm. Dacă cântăm fără să fim atenți la cuvinte și nu o facem din toată inima, timpul de închinare își pierde menirea. Dacă nu acordăm atenție predicilor, nu ne pot atinge inimile ca să ne ajute să ne schimbăm în bine.
 
Ne dorim să petrecem cel mai mult timp cu cei pe care îi iubim cu adevărat. Când suntem îndrăgostiți de Isus, vrem să-L cunoaștem tot mai mult. Isus este Cuvântul și ni se face recunoscut pe paginile Bibliei. Studierea Cuvântului nu ne oferă doar informații vitale pentru viața de credință, dar ne și transformă, prin înnoirea minții, schimbându-ne mentalitatea,  sistemul de valori și felul în care percepem viața, vremurile, relațiile, luarea deciziilor, direcția în care mergem, ce ne face bine și ce ne face rău, etc. Isus nu vrea să fie doar Domnul și Mântuitorul nostru, ci și prietenul nostru. Vrea să dorim să împărtășim cu El ce ne bucură și ce ne doare sau ne rănește, ce ne place să facem și ce nu, dar trebuie făcut. Dar, pot spune din proprie experiență că dacă Îi cerem ajutorul Domnului, putem ajunge să facem cu plăcere și ceea ce ne displace total. Cu Domnul, viața nu este doar mai ușoară dar este și mult mai frumoasă și chiar merită trăită.
 
Când totul în jur pare că se prăbușește, speranțele și visele se năruie și viitorul pare mai întunecat decât oricând, avem cea mai sigură și fermă ancoră în Isus Cristos. Suntem doar călători pe acest Pământ, ținta noastră este să ajungem acolo unde este Isus, în raiul etern. Sunt multe versete care ne încurajează să privim la ce ne așteaptă după ce părăsim aceste trupuri fizice, dacă alegem să trăim pentru Dumnezeu, ca să putem trece mai ușor peste provocările și greutățile vieții pe Pământ. Prin ce le-a spus ucenicilor în noaptea dinainte arestării și crucificării sale, Isus ne învață de fapt și pe noi ce să facem când trecem prin încercări:

• Ioan 14:1-3, 6, 7, 23 „Să nu vi se tulbure inima. Aveţi credinţă în Dumnezeu şi aveţi credinţă în Mine. În casa Tatălui Meu sunt multe locaşuri. Dacă n-ar fi aşa, v-aş fi spus. Eu Mă duc să vă pregătesc un loc. Şi după ce Mă voi duce şi vă voi pregăti un loc, Mă voi întoarce şi vă voi lua cu Mine, ca, acolo unde sunt Eu, să fiţi şi voi.” […] Isus i-a zis: „Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă M-aţi fi cunoscut pe Mine, aţi fi cunoscut şi pe Tatăl Meu. Şi de acum încolo Îl veţi cunoaşte; şi L-aţi şi văzut.” […] Drept răspuns, Isus i-a zis: „Dacă Mă iubeşte cineva, va păzi cuvântul Meu, şi Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el şi vom locui împreună cu el.”

 
Putem rămâne calmi în mijlocul furtunilor vieții, doar dacă alegem să ne ținem emoțiile în frâu și nu le lăsăm să preia controlul. Nu putem prin propriile puteri, dar nu suntem singuri! Tatăl și Isus locuiesc în noi prin Duhul Sfânt și dacă ne rugăm, ne ajută. Adevărata pace este darul Lui Isus și o avem în omul interior al inimii, prin Duhul Sfânt. În Galateni 5:22-23, citim despre „roada Duhului Sfânt” în inimile noastre, iar lista începe cu „dragostea, bucuria, pacea”. Toate acestea sunt interdependente și se susțin reciproc. Isus ne spune să alegem să nu ne tulburăm, ceea ce este posibil doar dacă avem credință în El și în Dumnezeu Tatăl și știm că ni se pregătește locuința cerească în cel mai perfect și minunat loc posibil, unde ne vom petrece veșnicia împreună cu Domnul. Doar prin Isus se poate ajunge în rai. Dacă Îl iubim sincer pe Domnul și căutăm să împlinim poruncile Lui, putem fi siguri că ne iubește și că locuiește în noi, în omul interior al inimii sau duhul nostru.
 
Isus, citând din Vechiul Testament, a rezumat Legea Lui Dumnezeu, în două porunci generale: „‘Să iubeşti pe Domnul Dumnezeul tău cu toată inima ta, cu tot sufletul tău şi cu tot cugetul tău.’ Aceasta este cea dintâi şi cea mai mare poruncă. Iar a doua, asemenea ei, este: ‘Să iubeşti pe aproapele tău ca pe tine însuţi.’ În aceste două porunci se cuprind toată Legea şi Prorocii.” (Matei 22:37b-40). Isus a  venit să fie dragoste pentru noi.  Domnul a scos în evidență sensul cel mai profund al Legii morale dată prin Moise, când în loc să o citeze ca o listă de interdicții, care încep cu „să nu…”, a ales perspectiva Legii dragostei, care ne face să nu mai dorim să păcătuim. Dacă Îl iubim pe Dumnezeu nu vom încălca poruncile referitoare la El, iar dacă îi iubim pe semeni ca pe noi înșine, nu vom face nimic contra altora și deci vom păzi toate cele zece porunci. Isus pune poruncile din perspectiva dragostei prin care alegem să Îi facem pe plac Lui Dumnezeu și să-i tratăm pe semeni așa cum am vrea să fim și noi tratați („Tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel; căci în aceasta sunt cuprinse Legea şi Prorocii.” - Matei 7:12)
 
Știm că Îl iubim cu adevărat pe Dumnezeu, când alegem să facem ce știm că preferă și Îi face plăcere Domnului. De asemenea, știm că  ne iubim aproapele ca pe noi înșine, când îi tratăm pe ceilalți cum ne-ar place să fim tratați la rândul nostru. Dragostea Lui Dumnezeu pătrunde în toată ființa celui care o primește cu adevărat și îi va afecta gândurile, emoțiile, cuvintele și acțiunile. Nimeni nu poate rămâne cum era, după ce a fost pătruns de dragostea Domnului și schimbarea devine tot mai evidentă pentru cei din jur, în vorbire, comportament, fapte și decizii.
 
În concluzie, dragostea este calea spre fericire, binecuvântare și viața din belșug pe care a venit Isus să ne-o ofere. Când iubim suntem mai buni, mai toleranți cu cei din jur, iertăm mai ușor și ne ofensăm mai greu; toate acestea sunt chei care deschid ușa fericirii și a împlinirii.  Ascultarea de Dumnezeu nu implică neapărat și dragoste, dar dragostea sinceră conduce la ascultare și supunere la ceea ce preferă Dumnezeu și o facem cu drag, nu obligați, nici constrânși. Când petrecem timp cu Domnul facem ceea ce Îi place, și ca urmare devenim mai fericiți și învățăm să alegem să facem voia Lui, fiind siguri că este cea mai bună pentru noi. Nimic din ce ne cere Domnul nu este spre răul nostru, chiar dacă firea noastră comentează de cele mai multe ori. Pentru că dorim să facem voia Lui Dumnezeu, nu mai vrem să trăim conduși de fire și de poftele ei, ci de Duhul Sfânt, care știe ce este cel mai bine pentru noi și ne ajută să facem ce Îi place Lui Dumnezeu. Suntem chemați să alegem în permanență să facem voia Lui  Dumnezeu, care este bună, plăcută și desăvârșită. 
​

​Carmen Pușcaș

 
Câți dintre noi nu am crezut minciuna diavolului, că suntem îndreptățiți să nu iertăm? Câți dintre noi nu am spus sau nu am auzit pe altcineva spunând: „dar tu nu știi cât de mult rău mi-au făcut” sau „sper că Dumnezeu îi pedepsește pentru tot ce mi-au făcut” sau „mi-au stricat viața” sau nenumărate alte declarații similare?
 
Să luăm în considerare cu seriozitate inima Lui Dumnezeu despre a ierta și a fi iertat. Într-una din zile, Isus a fost întrebat cum ar trebui să ne rugăm. Răspunsul Domnului a fost rugăciunea cunoscută sub numele „Tatăl nostru”, pe care o găsim consemnată în două dintre Evanghelii.

• Matei 6:9-13 „Iată dar cum trebuie să vă rugaţi: ‘Tatăl nostru care eşti în ceruri! Sfinţească-se Numele Tău; vie Împărăţia Ta; facă-se voia Ta, precum în cer şi pe pământ. Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri şi nu ne duce în ispită, ci izbăveşte-ne de cel rău. Căci a Ta este împărăţia şi puterea şi slava în veci. Amin!’”

 
A doua oară, o găsim în Luca 11:2-4. Iar cuvintele Lui Isus, consemnate de Matei, sunt o chestiune de viață și de moarte.

• Matei 6:14-15 „Dacă iertaţi oamenilor greşelile lor, şi Tatăl vostru cel ceresc vă va ierta greşelile voastre. Dar, dacă nu iertaţi oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre.”

 
Mesajul Domnului referitor la gravitatea neiertării altora, este scris și în alte versete. În „pilda robului nemilostiv”, din Matei 18:23-35, unui bărbat i s-a „iertat mult”, dar el a refuzat să-l ierte pe un semen al lui pentru o mică datorie pe care i-o datora. Acest lucru l-a făcut pe stăpânul lui să-i spună: „‘Rob viclean! Eu ţi-am iertat toată datoria, fiindcă m-ai rugat. Oare nu se cădea să ai şi tu milă de tovarăşul tău, cum am avut eu milă de tine?’ Şi stăpânul s-a mâniat şi l-a dat pe mâna chinuitorilor până va plăti tot ce datora. Tot aşa vă va face şi Tatăl Meu cel ceresc, dacă fiecare din voi nu iartă din toată inima pe fratele său.” – Matei 18:32b-35
 
Tatăl nostru ceresc ne dă „milă și har” și dacă noi „refuzăm să acordăm milă și har celorlalți”, Domnul nu va trece cu vederea comportamentul nostru. Ca să fim mântuiți, trebuie să fim iertați de o mulțime de păcate. Iar Domnul ne-a oferit iertarea Lui din dragoste, milă și har, înainte să Îi cerem să ne ierte sau să regretăm ce am făcut. Cum am putea crede că putem să nu iertăm măcar un singur păcat sau greșeală făcute de cineva împotriva noastră, sau chiar o multitudine și că Dumnezeu aprobă ce facem? Să vedem ce i-a spus Domnul lui Petru în versetele următoare.

• Matei 18:21-22 Atunci, Petru s-a apropiat de El şi I-a zis: „Doamne, de câte ori să iert pe fratele Meu când va păcătui împotriva mea? Până la şapte ori?” Isus i-a zis: „Eu nu-ţi zic până la şapte ori, ci până la şaptezeci de ori câte şapte.”

 
Cuvintele Domnului nu înseamnă că există o limită de 490 de ori. Era doar un mod de a spune să ierți continuu pe cineva care îți greșește.
 
Când ne rugăm „iartă-ne, precum iertăm și noi pe alții”, lucrurile devin foarte, foarte serioase. În esență, ne rugăm, „să fim iertați așa cum îi iertăm și noi pe alții” și, prin urmare, dacă „refuzăm să iertăm”, ni se refuză și nouă „iertarea de care avem noi nevoie” de la Domnul.

• Luca 6:37-38 „Nu judecaţi, şi nu veţi fi judecaţi; nu osândiţi, şi nu veţi fi osândiţi; iertaţi, şi vi se va ierta. Daţi, şi vi se va da; ba încă vi se va turna în sân o măsură bună, îndesată, clătinată, care se va vărsa pe deasupra. Căci cu ce măsură veţi măsura, cu aceea vi se va măsura.”  

 
A crede că putem avea resentimente și să nu-i iertăm pe alții și că totuși vom ajunge în cer, este o minciună a diavolului. Dacă credem această minciună, până la capăt, vom ajunge în iad. Măsura de îndurare și har pe care o dăm altora, este măsura pe care ne-o dă Dumnezeu.
 
Dacă avem o problemă cu cineva, și pare complet justificat să fim supărați, dacă refuzăm să iertăm acea persoană, chiar dacă nu ne cere iertare, trebuie să ne amintim că neiertarea ne va costa veșnic. „Cerând dreptate” în loc să „acordăm milă”, „cerem dreptate” și asupra noastră și anulăm mila pe care am putea-o primi de la Dumnezeu.
 
Putem să mergem la biserică, să citim Biblia, să ne rugăm și chiar să facem fapte bune, dar dacă refuzăm să iertăm pe cineva, oricât de rău ar fi răul pe care ni l-a făcut, ar fi bine să fim pregătiți să plătim consecințele veșnice.
 
Acest mesaj ar putea părea dur, dar timpul este scurt. Fiecare zi în care credem minciuna diavolului, că este corect și suntem îndreptățiți să nu iertăm,  ne fură mila și viața pe care le are Isus pentru noi și dacă murim într-o astfel de stare, ne așteaptă moartea veșnică și focul iadului.
 
Dacă vă luptați să iertați ceva anume, cereți ajutor Domnului. Căutați consiliere dacă este necesar, dar faceți alegerea de a ierta și rugați-l pe Domnul să vă ajute să continuați să faceți acest lucru. Iertarea nu este ceva ce facem o singură dată. Un singur cuvânt, acțiune sau emoții pot readuce cauza neiertării pe tapet și trebuie să alegem să continuăm să iertăm. Dacă continuăm să iertăm, vom ajunge să ne rugăm pentru cei care ne-au greșit nouă sau celor dragi, la fel cum a făcut Isus pe cruce (Luca 23:34). Acesta este genul de dragoste care poate veni doar de la Dumnezeu, este dragostea „agape”. Iar Duhul Sfânt este cu noi ca să ne ajute să iubim în felul Său. În propria noastră fire, cred că este aproape imposibil, dar cu Dumnezeu, este mai mult decât posibil.

• Ioan 13:34 „Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiţi unii pe alţii; cum v-am iubit Eu, aşa să vă iubiţi şi voi unii pe alţii.”

 
Domnul nu ne cere niciodată să facem ceva ce El nu vrea și nu poate să ne ajute să facem! Duhul Sfânt este cu noi ca să ne ajute să trăim viața pe care o are Domnul pentru noi. Nu există nimic mai minunat decât să nu fie niciun păcat neiertat între noi și Dumnezeu, dar este firesc din când în când să cădem într-o cursă a dușmanului și să fie nevoie să realizăm că am păcătuit, să ne cerem iertare și să ne rugăm Domnului să ne ajute să ne întoarcem la relația curată cu El.
 
Rugăciune: Doamne, ajută-ne să nu lăsăm nimic să intre între noi și Tine. Te rugăm să ne ierți pentru păcatele grave și pentru cele mici. Ajută-ne să iertăm și chiar să iubim, precum ne-ai iertat și ne iubești Tu pe noi. Și Te rugăm să ne ajuți să continuăm să iertăm și în viitor, de câte ori trebuie. Avem nevoie de ajutorul Tău în toate lucrurile, în fiecare zi. Îți mulțumim Doamne pentru mila și harul Tău și pentru ocazile de a arăta și noi milă și har, semenilor noștri. În Numele Lui Isus, amin.
 
 
Eli Cockrell
 
 
​