În ultimul timp sunt tot mai puține constante pe care ne putem baza și de care putem fi siguri. Multe libertăți și opțiuni ni se păreau normale și nu credeam că le vom putea pierde vreodată. Nici nu realizăm cât de mult valorează ceea ce avem, decât după ce nu mai avem și dacă nu ne dăm seama ce se întâmplă putem deveni tot mai descurajați și deprimați. Care sunt certitudinile și constantele care nu se schimbă, indiferent de circumstanțe, etapa istorică în care trăim sau ce se întâmplă pe plan mondial? Cea mai importantă certitudine este că Dumnezeu este viu și nu se schimbă niciodată. Dumnezeu este perfect și nu are nevoie să se perfecționeze în absolut nicio direcție. Domnul este adevărul și în El nu este minciună (Numeri 23:19). Dumnezeu este sfânt, credincios, atotputernic, atotștiutor, veșnic, bun, suveran, omniprezent, iubitor și mult mai mult. Putem fi siguri că ne iubește pe fiecare în parte, știe totul despre noi, împlinește ce a promis, poate face mai mult decât cerem sau gândim, are cele mai bune soluții pentru problemele noastre, nu intervine niciodată prea devreme, nici prea târziu și nu ne părăsește niciodată. Toate acestea sunt constante și putem fi siguri că nu se schimbă.
Pe de altă parte, tot ce ține de natura noastră umană, este variabil, la fel cum sunt caracteristicile lumii în care trăim. Ne bucurăm când lucrurile rele nu țin veșnic și ne întristăm când ceea ce ne place nu durează mult. Firea umană este schimbătoare și ce ne place acum, s-ar putea să nu ne mai placă mai târziu și ce ne dorim azi, mâine poate fi ceva de care vrem să scăpăm. Slavă Domnului că nu ne-a lăsat singuri! L-a trimis pe Duhul Sfânt să locuiască în cei cărora Isus ne este Domn, tocmai ca să putem urma conducerea și îndemnurile Lui, care să ne ajute să ne bucurăm de constantele cerești. Indiferent prin ce trecem, să nu uităm că „Isus Cristos este acelaşi ieri şi azi şi în veci!” (Evrei 13:8) și pentru că este Domnul vieții noastre ne va ajuta să trecem cu bine prin toate furtunile vieții. Versetul următor conține un adevăr foarte util pentru fiecare dintre noi, chiar dacă am prefera să ni se aplice doar parțial. Am prefera ca partea despre suferință, care este menționată ca ceva normal, să nu fie acolo, dar este un aspect inerent al vieții în această lume căzută în păcat.
Dumnezeu ne oferă mila, compasiunea și bunătatea maximă, fără să le merităm, dacă L-am acceptat pe Isus ca Domn peste viața noastră. După ce realizăm că doar cu ajutorul Domnului putem face față provocărilor și durerilor acestei vieți și ne încredem că este cu noi în toate clipele bune și rele, Dumnezeu ne va schimba și ne va desăvârși, ca să devenim ce ne-a creat să fim. Doar Domnul ne poate întări și doar cu puterea Lui putem fi neclintiți pe calea către cer. Din păcate, niciunul dintre noi nu poate ajunge ceea ce Dumnezeu vrea să fim, fără să treacă prin suferință. Nu există om care să nu treacă prin suferință, cât timp trăiește pe Pământ. Dar la fel de sigur este că toți cei care îl iubim pe Isus Cristos și păzim poruncile Lui (Ioan 14:21, 23), suntem ajutați de Domnul când suferim și ne vom petrece veșnicia în cel mai minunat loc, împreună cu Tatăl ceresc. Apostolul Pavel sublinia foarte corect faptul că se merită să suferim aici, ca să facem voia Lui Dumnezeu și să avem parte de slava cerească, care este veșnică.
Ne putem baza pe bunătatea, credincioșia, harul și dragostea Domnului, chiar dacă când ne este greu, dușmanul încearcă să ne convingă că Dumnezeu ne-a părăsit și nu ne mai iubește. În această lume suntem testați prin diferite încercări, tocmai ca să devenim ce vrea Domnul să fim. Tot ce vrea Domnul pentru noi este minunat, perfect și de dorit. Cel care și-a dat Fiul să moară în locul nostru, ca să putem ajunge să ne petrecem veșnicia împreună cu El, ne iubește necondiționat și ne ajută să trăim pentru El până la capăt. Carmen Pușcaș
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Archives
November 2024
Categories |
|
OUR BOOK ABOUT THE END TIMES IS AVAILABLE AT AMAZON A CASE FOR MID TRIBULATION RAPTURE E-book $6.95 Paperback $12.99 Hardcover $18.99 CARTEA NOASTRĂ DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Pledoarie pentru RĂPIREA MIDTRIBULAȚIONISTĂ ESTE DISPONIBILĂ CA E-BOOK, PE GOOGLE BOOKS iar cartea tipărită o puteți comanda pe Bookbite, la click aici |
|