Şi, dacă suntem copii, suntem şi moştenitori: moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună-moştenitori cu Cristos, dacă suferim cu adevărat împreună cu El, ca să fim şi proslăviţi împreună cu El. - Romani 8:17 Ce adevăr minunat! Dar ca să fie adevărul nostru, versetul ne arată că trebuie să îndeplinim două condiții: să fim copiii Lui Dumnezeu, adică să Îl avem pe Isus ca Domn în inimile și viețile noastre, și „să suferim cu adevărat împreună cu El ca să fim și proslăviți împreună cu El”. Suntem înfiați în familia Lui Dumnezeu prin credința în Fiul Lui, iar dacă suntem înfiați avem toate drepturile și ca moștenitori. Ce ne putem dori mai mult? Ce promisiune mai minunată ne-am putea dori, decât să moștenim împreună cu Fiul Lui Dumnezeu viața eternă în ceruri, unde vom fi permanent în prezența Domnului, în pace, bucurie, siguranță și sănătate deplină? Dar ca să fim moștenitori ai Lui Dumnezeu nu putem trăi urmând poftele firii pământești, ignorând voia Domnului și făcând ce vrea diavolului. Pentru că trăim într-o lume căzută în păcat, suferim ca să facem ce Îi place Lui Dumnezeu. Dar haideți să fim sinceri. Suferințele prin care trece copilul Lui Dumnezeu, ajutat și protejat de El, nu se compară cu suferințele celui care trăiește în incertitudine, răutăți și tot ce vine de la cel rău. Nu trecem prin nicio încercare singuri, suntem permanent în mâna Domnului și știm că și dacă ne-am pierde viața, intrăm de fapt în adevărata viață, cea veșnică unde nu mai suferim. Aleluia, slavă Ție Doamne!
Când Duhul Sfânt este în noi nu doar știm că Dumnezeu este Tatăl nostru, dar avem bucuria deplină că suntem copiii Lui! Doar prin Duhul Sfânt Îl putem numi Tată pe Dumnezeu, și să fim eliberați din robia păcatului, devenind fiii și implicit moștenitorii Domnului. În Romani 12:2 suntem îndemnați să ne transformăm prin înnoirea minții noastre prin adevărul Bibliei, pe care Duhul Sfânt îl revelează tuturor celor care Îi cer ajutorul. Cu cât petrecem mai mult timp studiind Cuvântul Lui Dumnezeu în părtășie cu Duhul Sfânt, cu atât ne schimbăm mai mult modul de gândire lumesc cu cel biblic. Când mintea transformată funcționează după sistemul de valori al Lui Dumnezeu, putem lua decizii corecte și să avem emoții preponderent pozitive, pe placul Domnului și putem fi cu adevărat fericiți. Majoritatea suferințelor noastre sunt cauzate de deciziile noastre greșite sau ale celor de lângă noi. Cât de minunate ar putea fi viețile noastre dacă cât mai mulți semeni ai noștri ar fi cu adevărat copiii Lui Dumnezeu! Dar pentru că nu putem decide pentru alții, să ne facem partea noastră. Să căutăm să cunoaștem cât mai bine voia Lui Dumnezeu revelată în Biblie, ca să o putem împlini și să moștenim promisiunea vieții veșnice și a binecuvântărilor cerești.
Chiar dacă epistola a fost scrisă evreilor, să nu uităm că nici ei nu sunt mântuiți altfel decât orice om, și anume prin credința în Isus până la sfârșit. Așa cum știm deja, „făgăduința” sau promisiunea mântuirii nu este doar pentru evrei ci și pentru cei dintre neamuri care credem că Isus este Fiul Lui Dumnezeu. Și pentru că Domnul vrea să nu ne îndoim că promisiunea mântuirii este fermă și nu o va anula, o întărește prin jurământ ca să fie pentru noi „o puternică îmbărbătare”. Tatăl ceresc nu vrea să ne temem de viitor și ne-a dat Cuvântul Lui ca să știm cu certitudine ce a pregătit pentru noi cât timp trăim în aceste trupuri fizice dar și după ce le părăsim. Așa cum corăbiile care plutesc pe mare au nevoie de o ancoră puternică ca să rămână pe loc și să nu plutească în derivă, și noi prin nădejdea mântuirii putem sta fermi în credință și să nu părăsim calea îngustă care merge spre cer. De aceea să ne gândim „la lucrurile de sus, nu la cele de pe pământ” (Coloseni 3:1). Când trecem prin greutăți, dacă alegem să ne gândim la ce ne așteaptă când ne vom întâlni cu Isus, vom putea să ne păstrăm pacea și să ne păstrăm credința fermă în Domnul nostru. Să nu uităm că din clipa în care L-am ales pe Isus să fie Domnul vieții noastre, am murit față de păcat și viața noastră „este ascunsă cu Cristos în Dumnezeu” și când se va arăta Cristos, viața noastră, la răpire și noi vom fi împreună cu El în slavă (Coloseni 3:3-4). Putem fi tari în credință dacă nu uităm că promisiunile Bibliei sunt adevărate și demne de toată încrederea pentru că „este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă”. Dumnezeu Tatăl L-a făcut pe Fiul Său Mare preot în veac, după ce a adus adevărata jertfă prin moartea Sa, pentru iertarea tuturor păcatelor omenirii. De aceea toți cei care trăim pentru Domnul vom putea fi moștenitori împreună cu Isus și să ne petrecem veșnicia în prezența Lui Dumnezeu. Aleluia! Mulțumim Doamne! Carmen Pușcaș
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Archives
November 2024
Categories |
|
OUR BOOK ABOUT THE END TIMES IS AVAILABLE AT AMAZON A CASE FOR MID TRIBULATION RAPTURE E-book $6.95 Paperback $12.99 Hardcover $18.99 CARTEA NOASTRĂ DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Pledoarie pentru RĂPIREA MIDTRIBULAȚIONISTĂ ESTE DISPONIBILĂ CA E-BOOK, PE GOOGLE BOOKS iar cartea tipărită o puteți comanda la click aici E-book 32,90 lei Cartea tipărită 40 lei + costul transportului |
|