Prin jertfa Sa, Isus ne-a deschis drumul spre o viață binecuvântată și victorioasă. Pentru că ne-a răscumpărat din viața de păcat și ne-a împăcat cu Tatăl ceresc, dacă înțelegem ce avem și cine suntem în Isus, putem domni în viață. Cei care L-am primit pe Isus ca Domn și trăim pe placul Domnului avem tot ce este nevoie ca să ne putem bucura de fiecare zi. Cei care nu ați experimentat încă nașterea din nou și doriți să-L urmați pe Isus, puteți afla mai multe din secțiunea „Salvarea sufletului este posibilă doar prin Isus”.
Când Adam a mâncat din fructul oprit a murit spiritual și toți urmașii lui, întreaga omenire a moștenit natura lui păcătoasă, decăzută. Dacă moartea venită prin păcat a avut atât de mare putere ca să domnească peste omenire, cu cât mai mult „zóé”, adevărata viață care vine de la Dumnezeu, îi va face să domnească în viață pe cei care au primit-o prin Isus! Dar nu putem domni, nu ne putem ridica deasupra problemelor, bolilor sau circumstanțelor dacă nu înțelegem și nu primim tot harul Domnului și nu știm că suntem neprihănirea Lui Dumnezeu în Isus Cristos.
Doar prin harul Domnului, prin favoarea pe care ne-a făcut-o, fără să o fi meritat vreunul dintre noi, putem fi neprihăniți, adică, fără păcat înaintea Tatălui ceresc. Este o neprihănire dumnezeiască pe care am putut-o primi doar prin Fiul Lui Dumnezeu, singurul care putea fi „făcut păcat pentru noi,” ca să plătească pentru toate păcatele omenirii. Doar după ce înțelegem cu adevărat că prin Isus suntem iertați și avem favoare înaintea Tatălui ceresc, putem asculta pe deplin de voia Lui Dumnezeu și ca urmare să trăim domnind, nu fiind învinși de probleme, circumstanțe sau păcate. Domnul nostru vrea să ne bucurăm de prezența Lui, să comunicăm tot timpul cu El, să nu ne îndoim nicio clipă că ne iubește și să știm că ne va scoate cu bine din orice probleme. Domnim în viață, când trăim conduși de Duhul Sfânt, împlinind planul Domnului pentru viețile noastre. Cu cât facem mai mult ce Îi place Domnului, cu atât vom avea mai puține motive să suferim și să ajungem învinși. Când cerem sfatul Domnului și facem ce ne îndeamnă Duhul Sfânt, nu vom mai suferi pentru că am luat decizii proaste, sau pentru că am păcătuit. Astfel timpul nostru este folosit eficient și strângem adevărate comori în cer, pe care nu ni le poate fura nimeni. Suveranitatea Lui Dumnezeu nu este întotdeauna înțeleasă corect. Mulți consideră în mod eronat că tot ce se întâmplă este voia Lui Dumnezeu și El are un motiv pentru toate lucrurile și că nu ne putem aștepta la nimic bun. Este absolut adevărat că Dumnezeu este Suveran și nu este nimeni și nimic peste El. Dar a ales să ne dea voință liberă și să ne spună prin Cuvântul Lui că voia Lui permisivă poate fi schimbată prin rugăciune. Ne cerea Domnul să ne rugăm dacă nu voia să ne asculte? La ce ar folosi rugăciunile dacă Domnul dictează tot ce se întâmplă? Adevărul este că dacă ceea ce cerem în rugăciune este după voia Lui, Domnul ne ascultă și schimbă situațiile rele în ceva bun. Dumnezeu nu ar fi spus în Cuvântul Său că putem domni în viață, dacă nu ar fi vrut să fie așa și nu ne-ar fi pus la dispoziție armele cu care să luptăm contra dușmanului și a tot ce este rău. „A domni în viață” înseamnă „a exercita stăpânirea, cea mai înaltă autoritate peste propria viață”. Creștinul dedicat nu este condus de ce i se întâmplă, ci prin Isus are autoritate peste viața pe care o trăiește pe Pământ. Să nu uităm că putem domni doar prin Isus, datorită a ceea ce avem în El și prin El. Când permitem roadei Duhului Sfânt să se manifeste în viețile noastre, prin dragoste, bucurie, pace, blândețe, bunătate, îndelungă răbdare, auto-disciplină, avem autoritate și stăpânire peste ură, neliniște, teamă, răutate, nerăbdare, pofte și toate efectele lor negative. Pe măsură ce căutăm „Împărăția Lui Dumnezeu și neprihănirea Lui,” (Matei 6:33) mai mult decât orice altceva, Domnul se va îngriji de nevoile noastre. Dumnezeu este plin de bunătate, credincioșie și adevăr, și împlinește ceea ce ne promite în Cuvântul Său. Putem fi deasupra problemelor și nu doborâți sau presați de acestea, când știm că Domnul știe tot ce avem nevoie și prin ce trecem și că a pregătit ce avem nevoie ca să le învingem. Știm foarte bine că nu am rezolvat nicio problemă îngrijorându-ne și concentrându-ne pe răul care putea să se întâmple, ci doar am agravat situația. Dar de câte ori alegem să Îi dăm Domnului problemele și grijile noastre și să intrăm în odihna certitudinii că El le va rezolva, Domnul a lucrat pentru noi soluția cea mai bună. Domnia reală a Lui Isus în inimile și viețile noastre ne face să domnim cu adevărat și pentru că împlinim planul pe care Îl are Domnul pentru noi, trăim vieți pline de succes și binecuvântare! Carmen Pușcaș
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Archives
September 2024
Categories |
|
OUR BOOK ABOUT THE END TIMES IS AVAILABLE AT AMAZON A CASE FOR MID TRIBULATION RAPTURE E-book $6.95 Paperback $12.99 Hardcover $18.99 CARTEA NOASTRĂ DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Pledoarie pentru RĂPIREA MIDTRIBULAȚIONISTĂ ESTE DISPONIBILĂ CA E-BOOK, PE GOOGLE BOOKS iar cartea tipărită o puteți comanda la click aici E-book 32,90 lei Cartea tipărită 40 lei + costul transportului |
|