Învățăturile pe care le-a dat Domnul ucenicilor, sunt foarte utile pentru noi toți, indiferent în ce perioadă istorică trăim. Isus nu le-a spus același lucru de fiecare dată când i-a trimis să facă lucrarea Lui, pentru că factorii care intervin diferă de la o situație la alta. În Luca 9, citim despre trimiterea celor doisprezece ucenici ca să predice despre împărăția Lui Dumnezeu și să-i vindece pe cei bolnavi, după ce „le-a dat putere și stăpânire peste toți dracii și să vindece toate bolile”. La începutul capitolului 10, citim că după un timp, „Domnul a mai rânduit alţi şaptezeci de ucenici şi i-a trimis doi câte doi înaintea Lui, în toate cetăţile şi în toate locurile pe unde avea să treacă El” (versetul 1). De această dată, pe lângă confirmarea că nu au de ce să-și ia rezerve cu ei, pentru că Domnul le purta de grijă, le mai spune ceva foarte important și util pentru noi toți:
Pentru că Duhul Sfânt locuiește in inimile noastre, după ce am fost născuți din nou, avem în noi „adevărata pace”, care întrece orice capacitate de înțelegere. Nu este doar un sentiment de pace și nici doar o formulă de salut. Conform Dicționarului „Thayer’s Greek Lexicon”, cuvântul original din limba greacă, tradus „pace” în Luca 10:5, este „eiréné”, similar cu cuvântul evreiesc „שָׁלום” și înseamnă „securitate, siguranță, prosperitate, fericire (pentru că pacea și armonia fac și păstrează totul în siguranță și aduc prosperitate)”. Deci, salutul înseamnă de fapt: „Pacea și binecuvântarea harului Domnului să vină peste această casă”. Dar numai cei care sunt „fii ai păcii”, care au o inimă bună, se pot bucura de această pace spirituală. Tocmai de aceea a spus Domnul, că pacea Lui va rămâne în locul în care intrăm, atâta timp cât acolo este un copil al Lui. Chiar dacă Dumnezeu este Omniprezent, adică este prezent peste tot, prezența Lui se manifestă doar acolo unde sunt prezenți copiii Lui. Este minunat să știm că prin prezența noastră, ca temple ale Duhului Sfânt, se poate schimba atmosfera spirituală. Poate vă întrebați de ce această afirmație nu este adevărată totdeauna. Când avem inima curată și ne dorim ca Duhul Sfânt să-și facă manifestată prezența în noi și prin noi, acest lucru este remarcat de cei din jur, chiar dacă cei mai mulți nu identifică care este motivul. Suntem chemați să fim purtătorii prezenței Domnului și ai roadei Duhului Sfânt unit cu duhul nostru (Galateni 5:22-23), oriunde mergem și cu cât suntem mai conștienți de acest adevăr, cu atât impactul nostru în viața celor din jur va fi mai mare. De asemenea, viața noastră poate fi mult mai ușoară și putem avea mai multă pace dacă realizăm că prin Duhul Sfânt care locuiește în noi, putem schimba atmosfera spirituală în locurile în care mergem. Cred că fiecare putem spune că sunt locuri în care mergem cu plăcere, unde ne simțim bine și lucrurile merg bine; în schimb, în alte locuri, evităm să mergem, pentru că simțim apăsare, tristețe, și parcă nimic nu merge cum ar trebui. Din versetul următor aflăm care este cauza întunericului și al oprimării din anumite locuri:
De aceea este atât de important să fim permanent atenți să ne păstrăm inima curată (să ne cerem iertare imediat când greșim) și să ne echipăm cu armura Lui Dumnezeu (Efeseni 6:13-17), ca să învingem în luptele spirituale, fiind purtători ai păcii, dragostei și bucuriei produse de Duhul Sfânt, în duhul nostru. Apoi, Domnul Isus ne mai dă un sfat foarte important:
Oricât am fi de maturi spiritual, dacă căutăm să avem relații apropiate cu cei care nu sunt copiii Lui Dumnezeu și să petrecem mult timp în locurile pline de întuneric, ne poate costa scump. Sunt cazuri în care nu putem evita astfel de situații, dar dacă ne încredem în ajutorul Domnului și ne rugăm, Tatăl ceresc va interveni și va schimba lucrurile spre binele nostru. Isus a spus să rupem toate legăturile cu cei care continuă să-L respingă, ca să nu ne tragă și pe noi în întuneric. Pare o măsură drastică, dar este necesară. Nu ne permitem să cochetăm cu păcatul, dacă dorim să mergem pe calea păcii Lui Isus. Odată ce am fost născuți din nou, nu ne mai atrag lucrurile și locurile care ne atrăgeau în trecut și nu ne mai simțim confortabil în prezența vechilor prieteni, care nu vor să Îl urmeze pe Isus. Dacă nu este așa, avem o problemă și e nevoie să venim înaintea Domnului să Îl rugăm să ne arate la ce trebuie să renunțăm și ce mai trebuie să schimbăm în noi. Domnul este credincios si ne va ajuta, pentru că dorința Lui este să reușim și să fim ai Lui pentru totdeauna. Mulțumim Doamne! Să nu uităm, că pacea Lui Isus este în noi oriunde mergem și ne putem bucura mai mult de prezența ei, dacă urmăm conducerea Duhului Sfânt și ignorăm gândurile și emoțiile firii. Carmen Pușcaș
0 Comments
Your comment will be posted after it is approved.
Leave a Reply. |
Archives
September 2024
Categories |
|
OUR BOOK ABOUT THE END TIMES IS AVAILABLE AT AMAZON A CASE FOR MID TRIBULATION RAPTURE E-book $6.95 Paperback $12.99 Hardcover $18.99 CARTEA NOASTRĂ DESPRE VREMURILE DIN URMĂ Pledoarie pentru RĂPIREA MIDTRIBULAȚIONISTĂ ESTE DISPONIBILĂ CA E-BOOK, PE GOOGLE BOOKS iar cartea tipărită o puteți comanda la click aici E-book 32,90 lei Cartea tipărită 40 lei + costul transportului |
|